Discuție Wikipedia:Întâlniri/București4

Ultimul comentariu: acum 15 ani de Arie Inbar în subiectul Întîlniri

Vă invităm să vă exprimaţi punctul de vedere în legătură cu următoarele întrebări.

De ce ne-am întâlni?

modificare
  • Fiindcă nu ne-am mai văzut de mult. Sau deloc, în majoritatea cazurilor. Fiindcă interacţionăm altfel faţă în faţă. Fiindcă va fi vară, temperaturi ridicate şi ieşirile în aer liber pot reduce efectele factorilor de stres. --Rebel 22 aprilie 2009 00:08 (EEST)Răspunde
  • Ai zis bine Rebel, pentru că nu ne-am mai văzut de mult, ăsta e argumentul principal. Pe langa asta, e o ocazie să ne cunoaştem între noi, lucru pe care eu îl consider foarte important. Altfel ne organizăm şi lucrăm atunci când ne cunoaştem. Sunt colegi pe wiki cu care vorbesc foarte des, îi simt deja ca pe nişte prieteni. Mi-ar face plăcere să-i cunosc şi realitate la un pahar de bere.--Tudorτ 22 aprilie 2009 19:50 (EEST)Răspunde

Care ar fi data oportună?

modificare
  • Iniţial aveam în vedere luna mai, însă am considerat că pentru mobilizarea unui număr cât mai mare de participanţi este de preferat ca evenimentul să aibă loc la un interval de timp nu foarte apropiat. Plus că iunie e o lună mai liberă în care activitatea la birou implică program redus – din nefericire, nu şi în România. Eu nu am o preferinţă anume din punctul acesta de vedere. Cu mici excepţii, mă voi afla în Bucureşti pe tot parcursul verii. --Rebel 22 aprilie 2009 00:08 (EEST)Răspunde
Probabil tot intr-o sambata. Mai sau iunie sunt OK pentru mine--Strainu (دسستي‎22 aprilie 2009 00:23 (EEST)Răspunde
  • Septembrie sau august. În iunie mulţi încă sunt ocupaţi cu şcoala, eu de exemplu cu bacalaureatul, Bekuletz cu licenţa. Spre sfârşitul verii lumea intră, de obicei, în concendiu şi implicit elevii sunt mai liberi. Poate participă la reuniune şi wikipedişti de prin ţară, iar singura ocazia când ar putea să vină în Bucureşti este ori în concendiu (septembrie, august) în cazul celor care lucrează, ori în vacanţa de vară, în cazul elevilor. Trebuie avut în vedere că mulţi dintre colegii de la Wikipedia sunt elevi ori studenţi. Apropo de asta, s-ar putea ca la întâlnire să participe şi Remigiu, polonezul nostru admirator al limbii şi culturii române, după cum ştiţi. Însă venirea lui în România depinde în mare parte de mine, trebuie să termin mai întâi cu bacalaureatul.--Tudorτ 22 aprilie 2009 19:20 (EEST)Răspunde
Septembire mi se prea departe. August e potrivit, în ceea ce mă priveşte. Mai potrivit decât iunie. Şi eu mă aflu în pragul licenţei. Să mai aşteptăm şi opiniile celorlalţi. --Rebel 23 aprilie 2009 23:14 (EEST)Răspunde
E ok august, dar cum ai zis şi tu, să vedem ce zic şi ceilalţi.--Tudorτ 23 aprilie 2009 23:46 (EEST)Răspunde

Pentru simplificarea alegerii datelor vă propun să folosim doodle, un soft specializat pentru aşa ceva. Cum merge? La adresa http://doodle.com/ndm2uqqftntrxyh9 aveţi un poll care conţine toate weekendurile de la mijlocul lui iulie până la sfârşitul lui septembrie. Am trecut doar weekendurile pentru ca mi s-a părut evident că majoritatea poate doar atunci. E suficient să vă treceţi numele de utilizator şi să bifaţi datele la care sunteţi disponibili. Vom alege apoi prin consens dintre cele mai populare variante.--Strainu (دسستي‎28 iunie 2009 19:02 (EEST)Răspunde

Eu sunt dispus să-mi fac timp oricand, deocamdată nu am alte planuri. Aş dori totuşi să stabilim cât mai din timp, ca să-mi pot aşeza programul şi să fiu sigur că nu intervine nimic. --Bekuletz|Lasă mesaj 29 iunie 2009 01:38 (EEST)Răspunde

Am apucat să-mi introduc preferinţa acolo însă vă rog s-o ignoraţi, nu cred că voi putea ajunge. Strainu, dacă ai cum te rog şterge-mă din poll. --Gutza DD+ 2 iulie 2009 13:41 (EEST)Răspunde
  Realizat. Te poti reinscrie cand doresti.--Strainu (دسستي‎2 iulie 2009 14:27 (EEST)Răspunde
Si eu la fel ca Bekuletz. -- Jokes Free4Me (discuţie) 3 iulie 2009 15:49 (EEST)Răspunde


Avand in vedere ca pare cel mai popular weekend, propun ca intalnirea sa aiba loc pe 1 august.--Strainu (دسستي‎14 iulie 2009 11:35 (EEST)Răspunde

De acord cu 1 august. Să fie de la ora 11.00 AM? Rămâne în Regie, la Trattoria? --Rebel 15 iulie 2009 21:47 (EEST)Răspunde
Hai la 12, poate ne facem o traditie.--Strainu (دسستي‎15 iulie 2009 22:41 (EEST)Răspunde
12 să fie. Unde să fie punctul de întâlnire pentru cei care nu se pricep să ajungă? Cine îi poate întâmpina? Cine are vreme să facă rezervarea la local? Nu c-ar fi foarte mare bătaie în vacanţa studenţească, însă... --Rebel 15 iulie 2009 23:52 (EEST)Răspunde
Pot să fac eu rezervare dacă am o estimare a numărului de participanţi. Singura întrebare este: au wireless au ba?
Cât priveşte locul de întâlnire, având în vedere că la Grozăveşti se lucrează, cred că cel mai bun loc e staţia de metrou Semănătoarea - Petrache Poenaru. Acolo e şi staţie RATB, şi loc de parcare, aşa că n-ar trebui să fie probleme pentru nimeni.
Pot să pun sus în site notice data întâlnirii?--Strainu (دسستي‎17 iulie 2009 19:18 (EEST)Răspunde
Au wireless, e cu parolă – din câte îmi amintesc. Dar bănuiesc că-l putem procura. Semănătoarea e perfect pentru toată lumea, cred. Adaugă, te rog, în site notice. 1 august, 12.00 (parcă aşa rămăsese). Atunci e doar problema de rezervare la local. Doritori? --Rebel 18 iulie 2009 02:03 (EEST)Răspunde
Nu cred ca e cazul să facem rezervare. Mai mult ca sigur găsim suficiente locuri libere la ora aia.--Bekuletz|Lasă mesaj 18 iulie 2009 20:03 (EEST)Răspunde

Care ar fi locația vizată?

modificare
În stânga, pe marginea lacului se afla „Restaurantul Debarcaderul”.
Instantaneu de la reuniunea de anul trecut.
  • Sincer, aici am o dilemă mai mare decât cea în privința datei ideale. Aș dori doar să fie în aer liber, în apropierea unui parc sau chiar într-un parc. Dacă nu apar câteva variante din partea bucureștenilor nativi, voi cerceta în nume propriu câte ceva. --Rebel 22 aprilie 2009 00:08 (EEST)Răspunde
Sunt cateva terase interesante si care nu te usuca chiar complet de bani in Herastrau. Mai e Cafeneaua actorilor din parcul Tineretului, restaurantul din Cismigiu unde s-a tinut anul trecut, tot felul de localuri prin centrul vechi sau la Amzei...depinde doar de cati ne strangem.
SAAAAU... putem incerca ceva mai cultural si sa mergem la Museo. Stiu ca mai sunt cafenele in muzee si la Muzeul Taranului si Muzeul de Arta Contemporana, dar n-am gasit linkuri.--Strainu (دسستي‎22 aprilie 2009 00:23 (EEST)Răspunde
  • În aer liber e ideal (vara te sufoci!), însă trebuie să fim atenți la cum va fi vremea, să nu prindem ploaie sau caniculă. În Cismigiu cred că e cel mai bine. E în centrul orașului, toată lumea știe cum să ajungă și e potrivit ca loc de reuniune. Terasa unde s-a ținut reuniunea data trecută e perfectă. E elegantă, discretă, în aer liber, pe marginea lacului și la umbra răcoroasă a copacilor. Vedeți imaginile de din dreapta. Nu-mi mai aduc aminte prețurile, dar în orice caz, nu cred că vine nimeni să mănânce, nu? Stăm la un pahar de bere care nu cred că costă mai mult de 6-7-8 lei. Oricum, important e ca mai întâi să stabilim data.--Tudorτ 22 aprilie 2009 19:36 (EEST)Răspunde
  • Eu recomand ca loc de întâlnire Casa Oamenilor de Stiinta (C.O.S.) din Piața Lahovari, Nr. 9. Restaurantul are si terasă, este discret și are un aer mai cosmopolitan, iar la prețuri stă bine - berea este intre 4-5 lei, sucurile sunt intre 3-6 lei iar cafeaua turcească 3 lei. Pentru mai multe informații aici - --Marius Hristos a înviat 26 aprilie 2009 23:19 (EEST)Răspunde

Terasa din Cismigiu nu mai exista. Putem incerca si in Regie, dar de obicei acolo e cam mult zgomot. Alte propuneri in afara de cele de mai sus?--Strainu (دسستي‎14 iulie 2009 11:34 (EEST)Răspunde

Eu cred că Regia e o idee foarte bună. Noi probabil o să ne întălnim dimineața sau în jurul prânzului și în plus e deja vacanță și mulți studenți sunt plecați deci avem șanse mari să fie liniște, chiar prea liniște prin Regie :) . Dacă mă gândesc mai bine și mai spre seara e OK, dar bănuiesc că majoritatea vor vrea să ne întâlnim mai "dimineață" pentru că e sâmbătă și seara au treabă. Eu aș propune terasa de la Club 21 sau cea de la Roxy (parcă așa se cheamă). --Bekuletz|Lasă mesaj 14 iulie 2009 18:03 (EEST)Răspunde
La Trattoria, în Regie? --Rebel 14 iulie 2009 18:56 (EEST)Răspunde
E bine și acolo. Repet, nu am vreo preferință pentru vreun local anume. --Bekuletz|Lasă mesaj 15 iulie 2009 18:49 (EEST)Răspunde
Aaaaaa, P20 :D Acu mi-a picat si mie fisa. Da, e OK si pentru mine.--Strainu (دسستي‎15 iulie 2009 22:39 (EEST)Răspunde

Pentru cei care nu stiu sa ajunga la Trattoria, voi fi la Semanatoarea la ora 12 imbracat intr-un tricou cu openSUSE.--Strainu (دسستي‎31 iulie 2009 20:27 (EEST)Răspunde

Punctual, despre ce să vorbim?

modificare

Comentarii

modificare
În funcţie de data exactă pe care o planificaţi şi oră, mi-ar plăcea şi mie să pot lua parte (aşa ca un fost contribuitor) evident dacă mă primiţi. --Mihai | D 14 iulie 2009 20:09 (EEST)Răspunde
Esti binevenit, ca oricare dintre fostii si actualii wikipedisti.--Strainu (دسستي‎18 iulie 2009 22:00 (EEST)Răspunde

Post congressio

modificare

Congressio este cuvant roman? Asta este o incercare a ne face italieni? Macar daca ar fi un termen cunoscut, dar am dat google si nu gasesc combinatia acestelor cuvinte. Doar "post congresso". --Anittas (discuţie) 13 mai 2009 02:04 (EEST)Răspunde

Mersi de încurajare. Ezitam dacă să intervin sau nu. --Rebel 13 mai 2009 02:42 (EEST)Răspunde

Întîlniri

modificare

Bună seara,

Întîmplător am dat de această pagină de întîlnire. Cu această ocazie aş dori să vă întreb: astfel de întîlniri sunt planificate şi prin alte localităţi cum ar fi de exemplu: Timişoara, Curtea de Argeş, Sibiu, Cluj, Braşov? La Cluj, ultima am văzut a fost în 2007, în rest...

Pentru 1 august vă doresc: vreme bună, întîlnire plăcută şi cît mai mulţi participanţi. --L.Kenzel 27 iulie 2009 23:13 (EEST)Răspunde

Întâlniri sunt unde se hotărăşte cineva să organizeze. În Bucureşti se pare că sunt oameni cu mai mult spirit de iniţiativă (şi probabil cea mai mare concentrare de wikipedişti, de altfel). Şi mie mi-ar plăcea mai aproape de Cluj, dar nu ştiu câţi alţii ar fi interesaţi. --Urzică (discuţie) 28 iulie 2009 01:33 (EEST)Răspunde
Aici sunt fotografii de la o întâlnire a wikipediştilor israelieni - jos, la dreapta, sunt fotografiaţi doi wikipedişti români din Israel. Leonard (discuţie) 2 august 2009 07:40 (EEST)Răspunde

Scuze

modificare

Vreau să îmi cer scuze pe această cale fată de organizatori, căci m-am înscris la întâlnire şi nu am fost. Din păcate nu am reusit sa ajung în Bucureşti decît pe 1 seara.--Jean (discuţie) 2 august 2009 07:07 (EEST)Răspunde

Înapoi la pagina de proiect „Întâlniri/București4”.