Emilio Sala
| Emilio Sala | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Emilio Sala Francés  |
| Născut | [1][2][3] Alcoi(d), Comunitatea Valenciană, Spania |
| Decedat | (60 de ani)[1][2][3] Madrid, Noua Castilie(d), Spania |
| Cetățenie |  Spania[4] |
| Ocupație | pictor |
| Limbi vorbite | limba spaniolă |
| Activitate | |
| Studii | Reale Accademia di Spagna a Roma[*] |
| Profesor pentru | Miguel Hernández Nájera[*] |
| Premii | Ordinul Isabelei Catolica în grad de Mare Cruce[*] |
Modifică date / text  | |
Emilio Sala y Francés (n. , Alcoi(d), Comunitatea Valenciană, Spania – d. , Madrid, Noua Castilie(d), Spania) a fost un pictor spaniol, care a realizat în principal portrete feminine.
Biografie
modificare
S-a născut la Alcoy într-o familie de negustori.[5] Primele sale studii au fost la Real Academia de Bellas Artes de San Carlos din Valencia cu Plácido Francés y Pascual, vărul său.[6] În 1871, a avut prima sa expoziție publică la Expoziția Națională de Arte Plastice și a câștigat Premiul I în 1878.[6] De asemenea, și-a deschis un atelier în Madrid și a participat la decorarea palatelor Anglada și Mazarredo, a tavanelor de la Café de Fornos (astăzi dispărută) și a Cantinei Americana.
În 1885, după ce nu a reușit să obțină o catedră la „Școala de Arte și Meserii”, a solicitat și a primit o bursă pentru a studia la Academia Spaniolă din Roma, dar, doi ani mai târziu, a primit în schimb o permisie pentru a studia la Paris. La Expoziția Universală de la Paris din 1899 a prezentat faimosul său tablou Expulzarea evreilor din Spania, doar pentru a descoperi că publicul francez se pare că nu mai apreciază operele istorice, așa că l-a prezentat în Spania, unde a fost mai bine primit.[6] În 1890, probabil ca urmare a acestei experiențe, a abandonat acest subiect în favoarea scenelor de gen, a peisajelor și a ilustrațiilor.
În 1896, s-a întors în Spania, unde s-a căsătorit și și-a redeschis atelierul. Multe dintre lucrările sale au apărut în revista Blanco y Negro. De asemenea, a ilustrat unele dintre Episoadele naționale ale lui Benito Pérez Galdós,[6] și a creat decorațiuni pentru palatul Infantei Isabella, care au fost foarte apreciate.[7] În general, însă, portretele sale ies în evidență.
În 1906, a aplicat din nou pentru un post academic, de data aceasta la Escuela de Bellas Artes din San Fernando, dar a fost respins în favoarea lui Ramón Menéndez Pidal. Drept compensație, școala a creat special pentru el o catedra de „Teoria și estetica culorii”. A ocupat acest post până la moartea sa, din cauza unei insuficienței cardiace, în 1910, la Madrid. Printre numeroasele sale onoruri se numără Marea Cruce a Ordinului „Isabela Catolica” și Crucea Ordinului „Sfântul Mihail” (Bavaria), acordate în cadrul unei expoziții din München în 1885.
Selecție de picturi
modificare-
Tânără în cadrul ușii (c.1895) -
Păpușă abandonată -
Portretul Maríeia Guerrero (1878) -
Femeie cu flori -
Portretul unei
tinere (1886) -
-
Portretul unei doamen (1910)
.jpg)
.jpg)
Note
modificare- ^ a b Emilio Sala y Francés, Benezit Dictionary of Artists, accesat în
- ^ a b Emilio Sala y Francés, RKDartists, accesat în
- ^ a b Emilio Sala y Francés, Diccionario biográfico español, accesat în
- ^ https://datos.gob.es/es/catalogo/e00123904-autores-espanoles-en-dominio-publico-fallecidos-desde-1900 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Brief biography @ MCN Biografías.
- ^ a b c d Brief biography @ the Museo del Prado website.
- ^ Brief biography by Carmen Gracia Arhivat în , la Wayback Machine. @ the Carmen Thyssen Museum website.
Lectură suplimentară
modificare- Emilio Sala, Gramática del color, Madrid, Viuda e hijos de Murillo, 1906. Retipărit, 1944, de către generalul Librería.
- Aureliano de Beruete y Moret, „Emilio Sala”, în Muzeu, #II, Barcelona, Thomas, 1911.
- Adrián Espí Valdés, El Pintor Emilio Sala y su obra . Servicio de Estudios Artísticos, Institución Alfonso el Magnánimo, Valencia, 1975.
Legături externe
modificare- Ateneul: Mai multe lucrări de Sala