Radio Gold FM

(Redirecționat de la Radio Total)
Radio Gold FM
Data lansării16 octombrie 2008
ProprietarAndrei-Cosmin Gușă
A înlocuit canalulRadio Total
Frecvențe96.9 MHz (București)

Radio Gold FM (fostul Radio Total[1]) este un post de radio din București, lansat la data de 16 octombrie 2008[2] ce emite pe frecvența 96.9 MHz.

Gold FM difuzează în principal muzica anilor '60, '70 și '80, sub sloganul „Greatest Hits”[2]. Face parte din divizia radio a trustului Realitatea-Cațavencu, alături de Radio Guerrilla și Realitatea FM[3].

Radio Total a fost lansat în anul 1993, de Cornel Nistorescu, acționar la Evenimentul Zilei în acea perioadă, împreună cu Liviu Tofan, jurnalist la Europa Liberă[4][5]. Postul avea multe emisiuni de știri și talk-show-uri[4].

În anul 1996, trustul francez Lagardere a cumpărat o parte importantă din post, iar Total a devenit mai comercial, iar emisiunile s-au axat pe divertisment[4].

În anul 2003, grupul Lagardere a ieșit din acționariatul Radio Total, iar în structura de proprietate a intrat Federația Sindicatelor Libere și Independente din Petrom, reprezentată de Liviu Luca[4]. Ulterior, Radio Total a ajuns în posesia trustului Realitatea-Cațavencu[4].

În anul 2020 a fost achiziționat de Andrei-Cosmin Gușă, fiul lui Cozmin Gușă, schimbându-și programul de la unul predominant muzical la "talk radio", cu emisiuni de politică, economie și știri.[6]

  1. ^ Radio Total devine Gold FM[nefuncțională], 16 octombrie 2008, standard.ro, accesat la 31 decembrie 2009
  2. ^ a b Gold FM, un nou post de radio pentru iubitorii de muzica Oldies, 16 octombrie 2008, wall-stret.ro, accesat la 23 septembrie 2010
  3. ^ Our Brands Arhivat în , la Wayback Machine., gruprc.ro, accesat la 31 decembrie 2009
  4. ^ a b c d e Povestea totală a Radio Total, 20 martie 2008, evz.ro, accesat la 23 septembrie 2010
  5. ^ Detalii despre RADIO TOTAL, mediaindex.ro, accesat la 23 septembrie 2010
  6. ^ Adelina Mărăcine (), „Fiul lui Cozmin Gușă preia Gold FM: Salvează de la faliment un brand de renume în audiovizualul românesc”, Adevărul, accesat în  

Legături externe

modificare