Scandiu

Scandiu
Calciu ← Scandiu → Titan —   21 Sc                                                                                                                                                                                                                                           Sc Y Tabelul complet • Tabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr	Scandiu, Sc, 21
Serie chimică	metale de tranziție
Grupă, Perioadă, Bloc	3, 4, d
Densitate	2985 kg/m³
Culoare	alb argintiu
Număr CAS	7440-20-2
Număr EINECS	231-129-2
Proprietăți atomice
Masă atomică	44,955910 u
Rază atomică	160 (184) pm
Rază de covalență	144 pm
Rază van der Waals	211 pm
Configurație electronică	[Ar] 3d1 4s2
Electroni pe nivelul de energie	2, 8, 9, 2
Număr de oxidare	3
Oxid	bază slabă
Structură cristalină	hexagonală
Proprietăți fizice
Fază ordinară	solid
Punct de topire	1 540,9 °C ; 1 814 K
Punct de fierbere	2 829,9 °C ; 3 103 K
Energie de fuziune	14,1 kJ/mol
Energie de evaporare	314,2 kJ/mol
Temperatură critică	K
Presiune critică	Pa
Volum molar	15,00×10-6 m³/kmol
Presiune de vapori	22,1 Pa la 1538,9 °C
Viteza sunetului	? m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)	1,36
Capacitate termică masică	568 J/(kg·K)
Conductivitate electrică	1,77×106 S/m
Conductivitate termică	15,8 W/(m·K)
Prima energie de ionizare	633,1 kJ/mol
A 2-a energie de ionizare	1235,0 kJ/mol
A 3-a energie de ionizare	2388,6 kJ/mol
A 4-a energie de ionizare	7090,6 kJ/mol
A 5-a energie de ionizare	8843 kJ/mol
A 6-a energie de ionizare	10 679 kJ/mol
A 7-a energie de ionizare	13 310 kJ/mol
A 8-a energie de ionizare	15 250 kJ/mol
A 9-a energie de ionizare	17 370 kJ/mol
A 10-a energie de ionizare	21 726 kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD MeV 45Sc 100% stabil cu 24 neutroni 46Sc sintetic 83,79 zile β- 2,367 46Ti
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Scandiul (simbol Sc) este primul metal tranzițional din sistemul periodic de culoare alb-gălbuie ce formează o multitudine de culori în timp ce se oxidează. A fost descoperit de către Lars Nilson(1840-1899), student al lui Berzelius, în 1876. El a explicat că numele provine de la faptul că elementul face parte din acele minerale care se găsesc doar în Peninsula Scandinavă. Se obține din minereuri, și are diferite utilizări.

Structură atomică

Elementul scandiu conține 21 de protoni și de electroni. Se cunosc 24 de izotopi de scandiu, dar singurul izotop stabil este Sc⁴⁵.

Proprietăți

Proprietăți fizice

Scandiul este un metal moale, cu un aspect argintiu. Ca stare de agregare, scandiul se găsește în formă solidă, având punctele de topire și de fierbere peste 1500° Celsius. Cristalele de scandiu au structura cristalină hexagonală. Așchii de scandiu se aprind în aer cu o flacără galbenă strălucitoare pentru a forma oxid de scandiu (III).

Proprietăți chimice

Deși scandiul se află în prima coloană a metalelor tranziționale, el face parte din grupa 3B (a 3-a secundară) a Sistemului Periodic.

Scandiul are valența 3 cu plus. Se dezvoltă o distribuție ușor gălbuie sau roz atunci când este oxidat de aer. Este sensibil la intemperii și se dizolvă încet în cei mai mulți acizi diluați. El nu reacționează cu un amestec 1:1 de acid azotic (HNO3) și nici cu un amestec de 48% acid fluorhidric (HF), posibil datorită formării unui strat pasiv impermeabil.

Producere

Utilizări

Scandiul folosește la televizoare color, lămpi fluorescente, economice sau cu gaz. O altă utilizare este pentru producerea de catalizatori și pentru producerea sticlei.

Măsuri de protecție chimică

Scandiul este periculos doar în cazul în care este inhalat împreună cu aerul sau gazul; acest lucru poate duce la embolii la plămâni, dar poate fi și o mare amenințare pentru ficat.

Vezi și

• Tabelul periodic al elementelor

Legături externe

• ro Scandiul pe sistemul-periodic.go.ro^{[nefuncțională]}
• http://www.food-info.net/ro/metal/scandium.htm

Bibliografie

• Constantin D. Albu, Maria Brezeanu, Mică enciclopedie de chimie, Editura Enciclopedică Romănă, 1974, p 428