vârf
Etimologie
Din slavă (veche) vrŭhŭ.
Pronunție
- AFI: /vɨrf/
Substantiv
Declinarea substantivului vârf | ||
n. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | vârf | vârfuri |
Articulat | vârful | vârfurile |
Genitiv-Dativ | vârfului | vârfurilor |
Vocativ | vârfule | vârfurilor |
- partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte).
- (fig.) (la pl.) persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc.
- (rar) partea de deasupra, suprafața unei ape.
- Vârful Oltului.
- capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru.
- Vârful coloanei.
- (spec.) extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor.
- punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc.
- (fig.) moment de intensitate maximă a unei activități.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adv.) Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic.
- (în legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni.
Expresii
- Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară
- (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus
- A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc
- A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p.ext. a vorbi afectat
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online