Vizualizare sursă pentru „Oxigen”


{{Infocaseta Element chimic
| nume = O
| culoare_fond = nemetale
| precedent =[[Azot]]
| următor = [[Fluor]]
| deasupra = —
| dedesubt = [[Sulf|S]]
| simbol =0
| număr = 8
| hadroni = 
| structură_cristalină=cubică
| serie_chimică =[[nemetal]]e
| grupă =VI A sau 16
| perioadă =2
| bloc = p
| densitate = ‎1,42897
| culoare =incolor, transparent
| CAS = 
| EINECS =
| masă_atomică = 15,9994 u.a.m
| rază_atomică = 60 (48) pm
| rază_de_covalență = 0,72 A
| rază_van_der_waals = 69 pm
| configurație_electronică = [He] 2s<sup>2</sup> 2p<sup>4</sup>
| electroni_pe_nivel = 2, 6
| număr_de_oxidare =-2, -1
| oxid =neutru
| fază =gaz paramagnetic
| punct_de_topire = -218,79°C ; 54,36
| punct_de_fierbere = -182.96°C ; 90,19
| energie_de_fuziune =0,22259
| energie_de_evaporare = 3,4099
| temperatură_critică =
| presiune_critică =
| volum_molar = 17,36×10<sup>-3</sup>
| presiune_de_vapori = —
| viteză =317,5
| electronegativitate = 3,44
| căldură_specifică =920
| conductivitate_electrică =—
| conductivitate_termică = 0,02674
| potențial_de_ionizare_1 = 1313,9
| potențial_de_ionizare_2 = 3388,3
| potențial_de_ionizare_3 = 5300,5
| potențial_de_ionizare_4 = 7469,2
| hadroni_izotop_1 =14
| izomerie_izotop_1 =
| abundență_izotop_1 =[[radioizotop|sintetic]]
| neutroni_izotop_1 = 
| perioadă_izotop_1 = 1,17677 min
| mod_de_dezintegrare_izotop_1 = β+
| energie_izotop_1 =1,72
| produs_izotop_1 = <sup>14</sup>[[azot|N]]
| hadroni_izotop_2 =15
| izomerie_izotop_2 =
| abundență_izotop_2 =[[radioizotop|sintetic]]
| neutroni_izotop_2 = 
| perioadă_izotop_2 = 2,0357 min
| mod_de_dezintegrare_izotop_2 = β+
| energie_izotop_2 =1,72
| produs_izotop_2 = <sup>15</sup>[[azot|N]]
| hadroni_izotop_3 =16
| izomerie_izotop_3 =
| abundență_izotop_3 =99,762 %
| neutroni_izotop_3 = 8
| perioadă_izotop_3 = 
| mod_de_dezintegra hotel de trei zile _izotop_3 =
| produs_izotop_3 = 
| hadroni_izotop_4 =17
| izomerie_izotop_4 =
| abundență_izotop_4 =0,038 %
| neutroni_izotop_4 = 9
| perioadă_izotop_4 = 
| mod_de_dezintegrare_izotop_4 = 
| energie_izotop_4 =
| produs_izotop_4 = 
| hadroni_izotop_5 =18
| izomerie_izotop_5 =
| abundență_izotop_5 =0,2%
| neutroni_izotop_5 = 10
| perioadă_izotop_5 = 
| mod_de_dezintegrare_izotop_5 = 
| energie_izotop_5 =
| produs_izotop_5 = 
| hadroni_izotop_6 =19
| izomerie_izotop_6 =
| abundență_izotop_6 =[[radioizotop|sintetic]]
| neutroni_izotop_6 = 
| perioadă_izotop_6 = 26,91 s
| mod_de_dezintegrare_izotop_6 = β-
| energie_izotop_6=4,821
| produs_izotop_6 = <sup>19</sup>[[Fluor|F]]
| hadroni_izotop_7 =20
| izomerie_izotop_7 =
| abundență_izotop_7 =[[radioizotop|sintetic]]
| neutroni_izotop_7 = 
| perioadă_izotop_7 = 13,51 s
| mod_de_dezintegrare_izotop_7 = β-
| energie_izotop_7 =3,814
| produs_izotop_7 = <sup>20</sup>[[Fluor|F]]
}}

[[File:Oxygen discharge tube.jpg|thumb|300px|upright|Strălucire alb-albastră de la un tub de oxigen.]]
'''Oxigenul''' este un [[element chimic]] cu simbolul&nbsp;'''O''' și [[număr atomic|numărul atomic]]&nbsp;8. Face parte din [[grupă (tabelul periodic al elementelor)|grupa]] [[calcogen]]ilor și este un element [[nemetal]]ic foarte [[reacție chimică|reactiv]] și un [[agent oxidant]] care formează foarte ușor [[compus chimic|compuși]] (în special [[oxid|oxizi]]) cu majoritatea elementelor.<ref>{{cite web |title=WebElements: the periodic table on the web – Oxygen: electronegativities |url=http://www.webelements.com/oxygen/electronegativity.html |publisher=WebElements.com |date= |accessdate=21 iulie 2014}}</ref> După abundență, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers, după [[hidrogen]] și [[heliu]].<ref name="NBB297">[[#Reference-idEmsley2001|Emsley 2001]], p.297</ref> În condiții normale de temperatură și presiune, doi [[atom]]i de oxigen se [[legătură chimică|leagă]] pentru a forma dioxigenul, un compus diatomic, incolor, inodor și insipid, cu formula {{chem|O|2}}.

Multe clase majore de molecule organice în organismele vii, cum ar fi [[proteine]]le, [[acid nucleic|acizii nucleici]], [[carbohidrat|carbohidrați]]i, și [[grăsime|grăsimi]]le, conțin oxigen, la fel ca și cei mai importanți compuși organici, care fac parte din cochiliile, dinții și oasele animalelor. Majoritatea masei organismelor vii o reprezintă oxigenul deoarece face parte din apă, principala componentă a formelor de viață (spre exemplu, aproape 2/3 din masa corpului uman). Oxigenul elementar e produs de [[cianobacterie|cianobacterii]], [[algă|alge]] și [[plante]], fiind folosit în respirația celulară în toate formele complexe de viață. Oxigenul e toxic pentru organismele anaerobe obligate, care erau forma dominantă de viață timpurie pe Pământ până când {{chem|O|2}}-ul a început să se acumuleze în atmosferă. {{chem|O|2}}-ul liber elementar a început să se adune în atmosferă acum circa 2,5 miliarde de ani, la aproximativ un miliard de ani de la prima apariție a acestor organisme.<ref>{{cite press release |title=NASA Research Indicates Oxygen on Earth 2.5 Billion Years ago |url=http://www.nasa.gov/home/hqnews/2007/sep/HQ_07215_Timeline_of_Oxygen_on_Earth.html |publisher=[[NASA]] |date=27 septembrie 2007 |accessdate=13 martie 2008 |archive-date=2008-03-13 |archive-url=https://web.archive.org/web/20080313063940/http://www.nasa.gov/home/hqnews/2007/sep/HQ_07215_Timeline_of_Oxygen_on_Earth.html |dead-url=yes }}</ref><ref name="NYT-20131003">{{cite news |last=Zimmer |first=Carl |authorlink=Carl Zimmer |title=Earth's Oxygen: A Mystery Easy to Take for Granted |url=http://www.nytimes.com/2013/10/03/science/earths-oxygen-a-mystery-easy-to-take-for-granted.html |date=3 octombrie 2013 |work=[[New York Times]] |accessdate=3 octombrie 2013 }}</ref> Dioxigenul constituie 20,8% din volumul de aer.<ref name="ECE500"/> Oxigenul este cel mai abundent element după masă în scoarța Pământului, făcând parte din compuși de oxizi ca [[dioxid de siliciu|dioxidul de siliciu]], reprezentând aproape jumătate din masa scoarței terestre.<ref name="lanl"/>

Oxigenul reprezintă o parte importantă din atmosferă, și e necesar la susținerea majorității vieții terestre, fiind folosit în respirație. Totuși, e prea reactiv chimic pentru a rămâne un element liber în atmosfera Pământului fără a ne fi reaprovizionat continuu de fotosinteza din plante, care folosesc energia luminii Soarelui pentru a produce oxigen elementar din apă.<ref>''Homogeneous Catalysis with Metal Complexes: Fundamentals and Applications'',  de Gheorghe Duca, pagina 20</ref> Altă formă ([[alotropie|alotrop]]) a oxigenului, [[ozon]]ul ({{chem|O|3}}), absoarbe radiațiile [[ultraviolet|UVB]] și, consecvent, stratul de ozon de la mare altitudine ajută la protejarea biosferei de radiațiile ultraviolete,<ref>''The World of Chemistry: Essentials: Essentials'',  de Melvin D. Joesten,John L. Hogg,Mary E. Castellion, pagina 146</ref> dar e un [[poluare|poluant]] lângă suprafață unde este un produs secundar al [[smog]]ului.<ref>''Mid-Atlantic States: state of the environment, 1997 : a cleaner, safer and ...'', de United States. Environmental Protection Agency. Region III., Cuprins</ref> La altitudini chiar mai mari, oxigenul atomic are o prezență ridicată și e o cauză pentru eroziunea rachetelor spațiale.<ref>{{cite web|accessdate=8 august 2009|url=http://www.spenvis.oma.be/spenvis/help/background/atmosphere/erosion.html|title=Atomic oxygen erosion|archiveurl=https://web.archive.org/web/20070613121048/http://www.spenvis.oma.be/spenvis/help/background/atmosphere/erosion.html|archivedate=2007-06-13|deadurl=yes}}</ref> Oxigenul e produs industrial prin distilația fracțională a aerului lichefiat, folosirea [[zeolit|zeoliților]] cu adsorbția la presiune variabilă pentru a concentra oxigenul din aer, electroliza apei și alte metode. Întrebuințările oxigenului elementar includ producția [[oțel]]ului,<ref>{{cite web |title=Periodic Table - Oxygen |http://www.rsc.org/periodic-table/element/8/oxygen |publisher=rsc.org |date= |accessdate=27 iunie 2015}}</ref> [[plastic]]ului și [[textile]]lor, [[lipire]]a, [[sudare]]a și tăierea [[oțel]]urilor și altor [[metal]]e, propulsoare de [[rachetă|rachete]], terapia cu oxigen și sisteme de susținere a vieții în [[avion|aeronave]], [[submarin]]e, [[zbor spațial|zborul spațial]] și [[scufundare]].<ref>{{cite web |title=Uses of Oxygen |http://www.usesof.net/uses-of-oxygen.html |publisher=usesof.net |date= |accessdate=27 iunie 2015}}</ref>

Oxigenul a fost descoperit independent de [[Carl Wilhelm Scheele]], în [[Uppsala]], în anul 1773 sau mai devreme, și de [[Joseph Priestley]] în [[Wiltshire]], în anul 1774, dar lui Priestley i se acordă mereu prioritate deoarece munca sa a fost publicată prima. Numele ''oxigen'' a fost inventat în 1777 de către [[Antoine Lavoisier]],<ref name="mellor" /> ale cărui experimente cu oxigenul au contribuit la discreditarea - atunci populară - [[teoria flogisticului|teoriei flogisticului]] a [[combustie]]i și [[coroziune|coroziunii]].<ref>{{cite web |title=The Chemical Revolution of Antoine-Laurent Lavoisier |http://www.acs.org/content/acs/en/education/whatischemistry/landmarks/lavoisier.html |publisher=acs.org |date= |accessdate=27 iunie 2015}}</ref>  

Numele lui derivă de la rădăcinile greci ὀξύς ''oxys'', „acid”, literal „ascuțit”, referindu-se la gustul acru al acizilor, și -γενής ''-genes'', „producător”, literal „născător”, deoarece la vremea denumirii, se credea, greșit, că toți acizii aveau nevoie de oxigen în compoziția lor.<ref>''Oxygen and Living Processes: An Interdisciplinary Approach'', editat de D.L. Gilbert, pagina 15</ref>

==Istoric== 
===Experimente timpurii===
[[File:Philos experiment of the burning candle.PNG|thumb|upright|Experimentul lui [[Filon din Bizanț|Filon]] a inspirat ulteriorii [[cercetare|cercetători]].|alt=Desen reprezentând o lumânare aprinsă, prinsă într-un recipient de sticlă.]]

Primele experimente cunoscute despre relația dintre [[ardere]] și aer a fost realizat de către [[Filon din Bizanț]], un scriitor din domeniul mecanicii din [[Grecia Antică]], [[secolul al II-lea î.Hr.]]. În lucrarea sa, ''Pneumatica'', Filon a observat că inversarea unui vas deasupra unei lumânări aprinse și înconjurarea gâtului vasului cu apă a avut ca efect ridicarea apei.<ref>{{cite book|title = Story of Human Error|first = Joseph |last = Jastrow|url=http://books.google.com/?id=tRUO45YfCHwC&pg=PA171&lpg=PA171|page= 171 |year = 1936|publisher = Ayer Publishing|isbn = 0-8369-0568-7}}</ref> Filon a presupus incorect că părți din aerul din vas s-au transformat în [[element clasic|elementul clasic]] foc și astfel a putut ieși prin porii vasului. Multe secole mai târziu, [[Leonardo da Vinci]] s-a bazat pe munca lui Filon, observând faptul că părți din aer sunt consumate în timpul combustiei și [[respirație]]i.<ref name="ECE499">[[#Reference-idCook1968|Cook & Lauer 1968]], p.499.</ref>

La sfârșitul [[secolul al XVII-lea|secolului al XVII-lea]], [[Robert Boyle]] a arătat că este nevoie de aer pentru ardere. [[Chimist]]ul [[englezi|englez]] [[John Mayow]] (1641–1679) a îmbunătățit munca sa prin demonstrarea faptului că focul are nevoie doar de o parte din aer, pe care a numit-o ''spiritus nitroaereus'' sau simplu ''nitroaereus''.<ref name="EB1911">{{cite book|title=Encyclopaedia Britannica|chapter=John Mayow|edition=11th |year=1911|url=http://www.1911encyclopedia.org/John_Mayow|accessdate=21 iulie 2014|author=''Britannica'' contributors}}</ref>
Într-un experiment, el a aflat că dacă plasa ori un șoarece sau o lumânare aprinsă într-un recipient închis peste apă, se ridica apa și înlocuia o paisprezecime din volumul aerului înainte ca aceasta să se stingă.<ref name="WoC">{{cite book|title=World of Chemistry|chapter=John Mayow|year=2005|publisher=Thomson Gale|url=http://www.bookrags.com/John_Mayow|accessdate=21 iulie 2014|author=''World of Chemistry'' contributors|isbn=0-669-32727-1}}</ref>
Plecând de aici, el a presupus că nitroaereus este consumat atât în [[respirație]], cât și în ardere.

Mayow a observat că [[stibiu]]l crește în greutate dacă este încălzit, și a dedus că nitroaereus s-ar fi combinat cu metalul.<ref name="EB1911"/> El de asemenea s-a gândit că plămânii separă nitroaereus din aer și îl trece în sânge și că mișcarea și căldura animalelor este rezultatul unei reacții dintre nitroaereus și diverse substanțe din corp.<ref name="EB1911"/> Evidențe ale acestora și ale altor experimente au fost publicate în [[1688]] în lucrarea sa, ''Tractatus duo'', din broșura „De respiratione”.<ref name="WoC"/>

===Teoria flogisticului===
{{Articol principal|Teoria flogisticului}}
[[File:Georg Ernst Stahl.png|thumb|left|upright|[[Georg Ernst Stahl|Stahl]] a contribuit la dezvoltarea și popularizarea teoriei flogisticului.|alt=Old drawing of a man wearing a large curly wig and a mantle.]]

[[Robert Hooke]], [[Ole Borch]], [[Mikhail Lomonosov]] și [[Pierre Bayen]] au produs oxigen în urma experimentelor în timpul secolelor XVII și XVIII, dar niciunul nu l-a recunoscut ca fiind un [[element chimic]].<ref name="NBB299">[[#Reference-idEmsley2001|Emsley 2001]], p.299</ref> Aceasta a fost în parte din cauza răspândirii unei filozofii a [[combustie]]i și [[coroziune|coroziunii]] denumită [[teoria flogisticului]], teorie care era explicația favorită pentru aceste procese.

Stabilită în [[1667]] de către [[alchimie|alchimistul]] [[germani|german]] [[J. J. Becher]], și modificată de chimistul [[Georg Ernst Stahl]] la [[1731]],<ref name="morris">{{cite book| title = The last sorcerers: The path from alchemy to the periodic table
| last = Morris| first = Richard| year = 2003|publisher = Joseph Henry Press|location = Washington, D.C.|isbn = 0-309-08905-0}}</ref> teoria flogisticului afirma faptul că toate materialele combustibile erau alcătuite din două părți. O parte, denumită ''flogistic'', era eliberată când substanța care îl conținea era arsă, iar partea ''deflogisticată'' se credea că era forma sa adevărată, sau [[calx]].<ref name="ECE499"/>

Se credea despre materialele foarte combustibile care lasă puțin reziduu, cum ar fi [[lemn]]ul sau [[cărbune]]le, că sunt făcute în majoritate din flogistic, în timp ce substanțele necombustibile care se corodează, cum ar fi [[fier]]ul, conțineau foarte puțin. Aerul nu a avut un rol în teoria flogisticului, și nici nu s-au efectuat experimente cantitative inițiale pentru a testa idea; în schimb, teoria era bazată pe observațiile referitoare la ce se întâmplă când ceva arde, pe faptul că majoritatea obiectelor comune par să devină mai luminoase și să piardă ''ceva'' în timpul procesului.<ref name="ECE499"/>

===Descoperire===
[[File:Carl Wilhelm Scheele from Familj-Journalen1874.png|thumb|upright|[[Carl Wilhelm Scheele]] l-a întrecut pe Priestley cu descoperirea, dar a publicat mai târziu.|alt=Profile drawing of a young men's head in an oval frame.]]
Oxigenul a fost descoperit pentru prima dată de către farmacistul [[suedezi|suedez]] [[Carl Wilhelm Scheele]]. El a produs oxigen gazos prin încălzirea [[oxid de mercur (II)|oxidului mercuric]] și a diverșilor [[azotat|azotați]] prin anul [[1772]].<ref name="ECE500"/><ref name="ECE499"/> Scheele a denumit gazul „aer de foc” ({{en|''fire air''}}), deoarece era singurul lucru care putea întreține arderea, și a scris despre descoperirea sa într-un manuscris intitulat ''Tratat despre Aer și Foc'' ({{en|''Treatise on Air and Fire''}}), pe care l-a trimis editorului său în [[1775]]. Totuși, acel document nu a fost publicat până în anul [[1777]].<ref name="NBB300">[[#Reference-idEmsley2001|Emsley 2001]], p.300</ref>

[[File:PriestleyFuseli.jpg|thumb|upright|left|[[Joseph Priestley]] este considerat descoperitorul elementului.|alt=A drawing of an elderly man sitting by the table and facing parallel to the drawing. His left arm rests on a notebook, legs crossed]]

Între timp, pe 1 august [[1774]], clericul [[Regatul Marii Britanii|britanic]] [[Joseph Priestley]] a focalizat un fascicul de lumină solară pe o eprubetă cu [[oxid de mercur (II)|oxid mercuric]] (HgO), astfel eliberând un gaz pe care el l-a denumit „aer deflogisticat”.<ref name="ECE500">[[#Reference-idCook1968|Cook & Lauer 1968]], p.500</ref> El a observat faptul că lumânările ard mai bine când sunt expuse acelui gaz, iar că șoarecii sunt mai activi și trăiesc mai mult în timp ce îl respiră. După ce însăși el a respirat gazul, a notat: „''Senzația cauzată de gaz în plămânii mei nu era senzitiv diferită față de cea a aerului normal, dar am realizat că pieptul meu era deosebit de ușor după ceva vreme.''” <ref name="NBB299"/>{{refn|Citatul în original, în engleză: „''The feeling of it to my lungs was not sensibly different from that of common air, but I fancied that my breast felt peculiarly light and easy for some time afterwards.''”.<ref>{{cite web |title=Breath of life: the evolution of oxygen therapy |url=http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1079621/ |publisher=JRSM |date= |accessdate=25 mai 2015}}</ref>|group=lower-alpha}} Priestley și-a publicat descoperirile în [[1775]] într-o lucrare intitulată „An Account of Further Discoveries in Air”, care a fost inclusă în al doilea volum al cărții sale, ''[[Experiments and Observations on Different Kinds of Air]]''.<ref name="ECE499"/><ref>{{cite journal|title = An Account of Further Discoveries in Air|first = Joseph|last = Priestley|journal = Philosophical Transactions|year = 1775|volume = 65|pages = 384–94|doi = 10.1098/rstl.1775.0039| issn=0261-0523 }}</ref> Deoarece Priestley a publicat primul, el este cel considerat ca fiind descoperitorul.

Cunoscutul chimist francez [[Antoine Lavoisier|Antoine Laurent Lavoisier]] a spus că ar fi descoperit noua substanță independent. Totuși, Priestley l-a vizitat pe Lavoisier în octombrie 1774 și i-a povestit despre experimentul său și cum a produs noul gaz. De asemenea, Scheele i-a trimis o scrisoare lui Lavoisier pe 30 septembrie 1774, în care descria propria descoperire a substanței anterior necunoscute, însă Lavoisier nu a recunoscut niciodată că ar fi primit-o (o copie a scrisorii a fost găsită printre lucrurile lui Scheele, după moartea sa).<ref name="NBB300"/>
{{clear}}

===Contribuția lui Lavoisier===
Ceea ce [[Antoine Lavoisier|Lavoisier]] a făcut incontestabil (deși la vremea aceea era disputat) a fost realizarea primelor experimente cantitative adecvate cu privire la [[oxidare]] și elaborarea unei explicații corecte referitoare la modul în care funcționează arderea.<ref name="ECE500"/>  
[[File:Antoine lavoisier.jpg|thumb|upright|left|[[Antoine Lavoisier]] a desființat teoria flogisticului.|alt=A drawing of a young man facing towards the viewer, but looking on the side. He wear a white curly wig, dark suit and white scarf.]]
Într-un experiment, Lavoisier a observat că nu era nicio creștere în greutate când [[staniu]]l [[metal]]ic și aerul au fost încălzite într-un recipient închis.<ref name="ECE500"/> El a notat faptul că aerul a intrat când a deschis recipientul, ceea ce indica faptul că o parte de aer rămas înăuntru a fost consumat. De asemenea a realizat că staniul a crescut în greutate și că aceea creștere măsura la fel cu masa aerului care a intrat. Acestea și alte experimente referitoare la ardere au fost documentate în cartea sa, ''Sur la combustion en général'', care a fost publicată în 1777.<ref name="ECE500"/> În această lucrare, el demonstrează că aerul este un amestec de două gaze: ''aer vital'', care este esențial pentru ardere și respirație, și ''azote'' (''{{lang|grc|ἄζωτον}}'' „fără viață”), care nu le întreține deloc. Termenul ''azote'' a devenit mai târziu ''[[azot]]'' în română (''[[:en:nitrogen|nitrogen]]'' în engleză), și a fost preluat în diferite limbi europene.<ref name="ECE500"/>

Lavoisier a redenumit ''aerul vital'' în ''oxygène'' în 1777, denumire care provine din termenii [[Grecia Antică|greci]] ''{{lang|grc|ὀξύς}} (oxys)'' ([[acid]], literal „ascuțit”, de la gustul acizilor) și ''-γενής (-genēs)'' (producător, literal „născător”), deoarece a crezut eronat că oxigenul este constituent al tuturor acizilor.<ref name="mellor">{{cite book|last=Parks|first=G. D.|last2=Mellor|first2=J. W.|year=1939|title=Mellor's Modern Inorganic Chemistry|edition=6th |publisher=Longmans, Green and Co|location=London}}</ref> Chimiștii (în special Sir [[Humphry Davy]] în 1812) au determinat în cele din urmă că Lavoisier greșise în această privință (de fapt hidrogenul este cel care stă la baza formării acizilor), dar era deja prea târziu; denumirea fusese preluată.<ref>{{cite web |title=Chemical Heritage: Sir Humphry Davy |url=http://www.chemheritage.org/discover/online-resources/chemistry-in-history/themes/electrochemistry/davy.aspx |publisher=chemheritage.com |date= |accessdate=24 mai 2015}}</ref>

{{clear}}

===Evenimente recente===
[[File:Goddard and Rocket.jpg|thumb|[[Robert H. Goddard]] și o rachetă cu oxigen lichid pe post de combustibil.|alt=A metal frame structure stands on the snow near a tree. A middle-aged man wearing a coat, boots, leather gloves and a cap stands by the structure and holds it with his right hand.]]

[[Teorie atomică|Ipoteza atomică]] originală a lui [[John Dalton]] afirma faptul că toate elementele chimice erau [[gaz monoatomic |monoatomice]] și că atomii din compuși ar fi avut în mod normal cele mai simple rapoarte atomice. De exemplu, Dalton a crezut că formula chimică a apei era HO, prezentând [[masă atomică|masa atomică]] a oxigenului ca fiind de opt ori cea a hidrogenului, în contrast cu valoarea modernă de aproximativ 16.<ref>{{cite web|title=The Interactive Textbook of PFP96|chapter=Do We Take Atoms for Granted?|chapterurl=http://www.physics.upenn.edu/courses/gladney/mathphys/subsubsection1_1_3_2.html|url=http://www.physics.upenn.edu/courses/gladney/mathphys/Contents.html|first=Dennis|last=DeTurck|last2=Gladney|first2=Larry|last3=Pietrovito|first3=Anthony|publisher=University of Pennsylvania|year=1997|accessdate=24 iulie 2014|archiveurl=https://web.archive.org/web/20080117230939/http://www.physics.upenn.edu/courses/gladney/mathphys/subsubsection1_1_3_2.html|archivedate=2008-01-17|deadurl=yes}}</ref> În [[1805]], [[Joseph Louis Gay-Lussac]] și [[Alexander von Humboldt]] au arătat că apa este formată din două volume de hidrogen și unul de oxigen, iar în [[1811]] [[Amedeo Avogadro]] a dat interpretarea corectă a compoziției apei, bazându-se pe ceea ce acum se numește [[legea lui Avogadro]] și pe ipoteza moleculelor diatomice elementale.<ref>{{cite book|title=A Treatise on Chemistry|first=Henry Enfield |last=Roscoe |last2==Schorlemmer|first2=Carl|page=38|year=1883|publisher=D. Appleton and Co.}}</ref><ref group=lower-alpha>Totuși, aceste rezultate au fost în mare parte ignorate până în 1860. În parte, această ignorare s-a datorat credinței că atomii unui element nu puteau avea nicio afinitate chimică față de atomii aceluiași element, și de asemenea s-a datorat excepțiilor aparent de la legea lui Avogadro, care nu a fost explicate decât mai târziu, din punctul de vedere al moleculelor disociate.</ref>

Pe la sfârșitul [[secolul al XIX-lea|secolului al XIX-lea]], oamenii de știință au realizat faptul că aerul poate fi lichefiat, iar componentele sale izolate, prin compresie și răcire. Folosind o metodă de cascadă, chimistul și farmacistul elvețian [[Raoul Pictet|Raoul Pierre Pictet]] a [[evaporare|evaporat]] [[dioxid de sulf]] lichid pentru a lichefia dioxidul de carbon, care în parte a fost evaporat pentru a răci oxigenul gazos suficient pentru a putea fi lichefiat. El a trimis pe [[22 decembrie]] [[1877]] o telegramă către [[Academia Franceză de Științe]] din [[Paris]], anunțând descoperirea [[oxigen lichid|oxigenului lichid]].<ref name="BES707">{{cite book|title=Biographical Encyclopedia of Scientists|last=Daintith|first=John|year=1994|publisher=CRC Press|isbn=0-7503-0287-9|page=707}}</ref> Doar două zile mai târziu, fizicianul francez [[Louis Paul Cailletet]] a anunțat propria sa metodă de a lichefia oxigenul molecular.<ref name="BES707"/> Doar câteva picături au fost produse în ambele cazuri, așadar nu au putut fi derulate analize semnificative. Oxigenul a fost lichefiat în formă stabilă, pentru prima dată, pe [[29 martie]] [[1883]], de către savații polonezi de la [[Universitatea Jagiellonă]], [[Zygmunt Wróblewski]] și [[Karol Olszewski]].<ref>[http://www.poland.gov.pl/Karol,Olszewski,and,Zygmunt,Wroblewski:,condensation,of,oxygen,and,nitrogen,1987.html Poland&nbsp;– Culture, Science and Media. Condensation of oxygen and nitrogen] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20101004133000/http://www.poland.gov.pl/Karol,Olszewski,and,Zygmunt,Wroblewski:,condensation,of,oxygen,and,nitrogen,1987.html |date=2010-10-04 }}. Retrieved on 4 octombrie 2008.</ref>

În [[1891]], chimistul scoțian [[James Dewar]] a reușit să producă suficient oxigen lichid pentru a fi studiat.<ref name="NBB303">[[#Reference-idEmsley2001|Emsley 2001]], p.303</ref> Primul proces pentru producerea oxigenului lichid, viabil din punct de vedere comercial, a fost dezvoltat independent de inginerul german [[Carl von Linde]], în [[1895]], și de inginerul britanic William Hampson. Ambii au micșorat temperatura aerului până s-a lichefiat, apoi au [[distilare|distilat]] componenții gașozi prin fierberea lor pe rând, iar apoi i-au cules.<ref name="HPAM">{{cite book|title=How Products are Made|chapter=Oxygen|publisher=The Gale Group, Inc|year=2002|url=http://www.answers.com/topic/oxygen|accessdate=24 iulie 2014|author=''How Products are Made'' contributors}}</ref> Mai târziu, în [[1901]], a fost prezentată pentru prima dată [[sudură|sudura]] oxiacetilenă prin arderea unui amestec de [[acetilenă]] și oxigen comprimat. Această metodă de sudură și tăiere a metalelor a devenit mai târziu comună, iar astăzi aparatul folosit pentru acest proces este cunoscut sub denumirea de ''suflător oxiacetilenic''.<ref name="HPAM"/>

În [[1923]], savantul american [[Robert H. Goddard]] a devenit prima persoană care a dezvoltat un [[motor de rachetă]] care folosea combustibil lichid; motorul utiliza [[benzină]] pe post de combustibil și oxigen lichid pe post de [[oxidant]]. Pe [[16 martie]] [[1926]], Goddard a reușit cu succes să facă o mică rachetă să zboare 56&nbsp;m cu 97&nbsp;km/h, în [[Auburn, Massachusetts]], [[SUA]].<ref name="HPAM"/><ref>{{cite web|title=Goddard-1926|url=http://grin.hq.nasa.gov/ABSTRACTS/GPN-2002-000132.html|publisher=NASA|accessdate=24 iulie 2014|archive-date=2007-11-08|archive-url=https://web.archive.org/web/20071108225824/http://grin.hq.nasa.gov/ABSTRACTS/GPN-2002-000132.html|dead-url=yes}}</ref>
==Structură atomică== 
[[File:Oxygen molecule.png|thumb|right|upright|Moleculă de dioxigen, O<sub>2</sub>.]]
În condiții normale de temperatură și presiune, oxigenul este un gaz incolor, inodor și insipid cu [[formulă chimică|formula moleculară]] {{chem|O|2}}, în cadrul căreia doi [[atom]]i de oxigen sunt [[legătură chimică|legați chimic]] unul de altul printr-o configurație electronică cu triplet de spini. Această legătură este de ordinul doi, și este adesea simplificată în descriere ca o [[legătură dublă]]<ref>{{cite web|url=http://chemed.chem.purdue.edu/genchem/topicreview/bp/ch8/mo.html#bond|title=Molecular Orbital Theory|publisher=Purdue University|accessdate=22 iulie 2014|archiveurl=https://web.archive.org/web/20080510235736/http://chemed.chem.purdue.edu/genchem/topicreview/bp/ch8/mo.html#bond|archivedate=2008-05-10|deadurl=yes}}</ref> sau ca o combinație dintre o legătură a doi electroni și două legături a trei electroni.<ref name="pauling">{{cite book |title=The nature of the chemical bond and the structure of molecules and crystals : an introduction to modern structural chemistry |author=Pauling, L. |year=1960 |publisher=Cornell University Press |location=Ithaca, N.Y. |edition=3rd |isbn=0-8014-0333-2}}</ref>

Oxigenul triplet (a nu fi confundat cu [[ozon]]ul, {{chem|O|3}}) este starea fundamentală a moleculei de {{chem|O|2}}.<ref name="BiochemOnline">{{cite web|title = Biochemistry Online|url = http://employees.csbsju.edu/hjakubowski/classes/ch331/bcintro/default.html| chapterurl=http://employees.csbsju.edu/hjakubowski/classes/ch331/oxphos/oldioxygenchem.html |chapter=Chapter 8: Oxidation-Phosphorylation, the Chemistry of Di-Oxygen|first=Henry|last=Jakubowski|accessdate=24 iulie 2014|publisher=Saint John's University}}</ref> Configurația electronică a moleculei are doi electroni nepereche care ocupă doi orbitali moleculari degenerați. <ref group="lower-alpha">Un orbital este un concept din [[Mecanică cuantică|mecanica cuantică]], care modelează un electron ca fiind o [[Dualismul corpuscul-undă|particulă asemănătoare unei unde]], care prezintă o distribuire spațială despre un atom sau o moleculă. <!--An orbital is a concept from [[quantum mechanics]] that models an electron as a [[Wave–particle duality|wave-like particle]] that has a spacial distribution about an atom or molecule.--></ref> Acești orbitali sunt clasificați ca orbitali de antilegătură (micșorând ordinul de legătură de la trei la doi), astfel că legătura oxigenului diatomic este mai slabă decât legătura tripă a [[azot]]ului diatomic, în care toți orbitalii de legătură moleculară sunt complet ocupați, însă unii orbitali de antilegătură nu sunt.<ref name="BiochemOnline"/>

[[File:Paramagnetism of liquid oxygen.jpeg|thumb|right|upright|Un firicel de oxigen lichid este deviat de un câmp magnetic, ceea ce ilustrează proprietatea sa paramagnetică]]
În forma sa normală de triplet, {{chem|O|2}}, moleculele sunt [[paramagnetism|paramagnetice]]. Mai pe larg, ei formează un [[magnet]] în prezența unui câmp magnetic, din cauza momentului magnetic al [[spin (fizică)|spinului]] electronilor nepereche din moleculă, și a interacțiunii de schimb negativ dintre moleculele de {{chem|O|2}} vecine.<ref name="NBB303"/> Oxigenul lichid este atras de un magnet într-o așa măsură încât, în demonstrațiile de laborator, un firicel de oxigen lichid poate rezista împotriva propriei greutăți între polii unui magnet puternic.<ref>{{cite web|url = http://genchem.chem.wisc.edu/demonstrations/Gen_Chem_Pages/0809bondingpage/liquid_oxygen.htm|title = Demonstration of a bridge of liquid oxygen supported against its own weight between the poles of a powerful magnet|publisher = University of Wisconsin-Madison Chemistry Department Demonstration lab|accessdate = 15 decembrie 2007|archiveurl = https://web.archive.org/web/20071217064218/http://genchem.chem.wisc.edu/demonstrations/Gen_Chem_Pages/0809bondingpage/liquid_oxygen.htm|archivedate = 2007-12-17|deadurl = yes}}</ref>{{refn|Paramagnetismul oxigenului poate folosit analitic în analizatori de oxigen paramagnetici care determină puritatea oxigenului gazos.({{cite web|url = http://www.servomex.com/oxygen_gas_analyser.html|title = Company literature of Oxygen analyzers (triplet)|publisher = Servomex|accessdate = 24 iulie 2014}})|group=lower-alpha}}

Oxigen singlet este numele dat unor specii variate de {{chem|O|2}} de energie majoră, în cadrul cărora toți spinii electronici sunt pereche. Este mult mai reactiv față de [[compus organic|moleculele organice]] decât oxigenul molecular în sine. În natură, oxigenul singlet se formează de obicei din apă în timpul fotosintezei, utilizându-se energia solară.<ref>{{cite journal|first=Anja|last=Krieger-Liszkay |journal=Journal of Experimental Botanics|year=2005|volume=56|publisher=Oxford Journals|pages=337–46|date=13 octombrie 2004|title=Singlet oxygen production in photosynthesis|doi=10.1093/jxb/erh237|pmid=15310815|issue=411}}</ref> De asemenea, este produs și în [[troposferă]] prin fotoliza ozonului realizată de lumină de lungimi de undă scurte,<ref name="harrison">{{cite book|last=Harrison |first=Roy M.|year=1990|title=Pollution: Causes, Effects & Control|edition=2nd |location=Cambridge|publisher=[[Royal Society of Chemistry]]|isbn=0-85186-283-7}}</ref> și de către sistemul imunitar, ca sursă de oxigen activ.<ref name="immune-ozone">{{cite journal|journal=Science|title=Evidence for Antibody-Catalyzed Ozone Formation in Bacterial Killing and Inflammation|date=13 decembrie 2002|volume=298|pages=2195–219|doi=10.1126/science.1077642|pmid=12434011|last1=Wentworth|first1=Paul |last2=McDunn|first2=JE|last3=Wentworth|first3=AD|last4=Takeuchi|first4=C|last5=Nieva|first5=J|last6=Jones|first6=T|last7=Bautista|first7=C|last8=Ruedi|first8=JM|last9=Gutierrez|first9=A|displayauthors=8|issue=5601|bibcode = 2002Sci...298.2195W|last10=Janda|first10=KD|last11=Babior|first11=BM|last12=Eschenmoser|first12=A|last13=Lerner|first13=RA }}</ref> În organismele fotosintetice -și posibil și în animale-, carotenoidele joacă un rol major în absorbția energiei de la oxigenul singlet și în conversia sa în starea fundamentală înainte să poată cauza posibile daune în țesuturi.<ref>{{cite journal|title=Singlet oxygen quenching ability of naturally occurring carotenoids|journal=Lipids|first=Osamu|last=Hirayama|last2=Nakamura|first2=Kyoko|last3=Hamada|
first3=Syoko|last4=Kobayasi|first4=Yoko|publisher=Springer|volume=29|issue=2|year=1994|doi=10.1007/BF02537155|pages=149–50|pmid=8152349}}</ref>

==Izotopi==
[[File:Evolved star fusion shells.svg|thumb|În faza târzie a vieții unei stele, <sup>16</sup>O este concentrat în stratul O, <sup>17</sup>O în stratul H, iar <sup>18</sup>O în stratul He.|alt=A concentric-sphere diagram, showing, from the core to the outer shell, iron, silicon, oxygen, neon, carbon, helium and hydrogen layers.]]
Oxigenul care este răspândit în natură este compus din trei [[izotop]]i stabili: [[oxigen-16|<sup>16</sup>O]], [[oxigen-17|<sup>17</sup>O]], și [[oxigen-18|<sup>18</sup>O]], <sup>16</sup>O fiind cel mai abundent (99,762% [[abundență naturală]]).<ref name="EnvChem-Iso">{{cite web|url=http://environmentalchemistry.com/yogi/periodic/O-pg2.html|title=Oxygen Nuclides / Isotopes|publisher=EnvironmentalChemistry.com|accessdate=24 iulie 2014}}</ref> Majoritatea <sup>16</sup>O este [[nucleosinteză|sintetizat]] la finalul procesului de fuziune a heliului în cadrul unei [[stea|stele masive]], dar o altă parte se produce prin procesul de ardere al neonului.<ref name="Meyer2005">{{cite conference|first=B.S.|last=Meyer|title=Nucleosynthesis and Galactic Chemical Evolution of the Isotopes of Oxygen|conference=Workgroup on Oxygen in the Earliest Solar System|date=September 19–21, 2005|location=Gatlinburg, Tennessee|url= http://www.lpi.usra.edu/meetings/ess2005/pdf/9022.pdf|format=PDF|accessdate=24 iulie 2014|booktitle=Proceedings of the NASA Cosmochemistry Program and the Lunar and Planetary Institute|conferenceurl=http://www.lpi.usra.edu/meetings/ess2005/|id=9022}}</ref> <sup>17</sup>O apare în mod fundamental prin arderea hidrogenului în [[heliu]] în timpul [[ciclu CNO|ciclului CNO]], astfel devenind un izotop comun în zonele de ardere a hidrogenului din stele.<ref name="Meyer2005"/> La rândul său, majoritatea <sup>18</sup>O este produs când [[Azot-14|<sup>14</sup>N]] (abundent datorită arderi CNO) capturează un nucleu de [[Heliu-4|<sup>4</sup>He]], cauzând o abundență a izotopului <sup>18</sup>O în zonele bogate în heliu din [[evoluție stelară|stelele masive, evoluate]].<ref name="Meyer2005"/>

Au fost caracterizați paisprezece [[radioizotop]]i, dintre care cei mai stabili sunt <sup>15</sup>O, cu un [[timp de înjumătățire (radioactivitate)|timp de înjumătățire]] de 122,24&nbsp;secunde și <sup>14</sup>O cu un timp de înjumătățire de 70,606&nbsp;secunde.<ref name="EnvChem-Iso"/> Toți ceilalți izotopi [[radioactivitate|radioactivi]] au timpi de înjumătățire mai mici de 27 de secunde, iar majoritatea acestora au timpi de înjumătățire mai mici de 83 de milisecunde.<ref name="EnvChem-Iso"/> Forma cea mai comună de dezintegrare a izotopilor mai ușori decât <sup>16</sup>O este [[emisie de pozitroni|dezintegrarea β<sup>+</sup>]]<ref name="NUDAT-13O">{{cite web|url=http://www.nndc.bnl.gov/nudat2/decaysearchdirect.jsp?nuc=13O&unc=nds|title=NUDAT 13O|accessdate=24 iulie 2014|archive-date=2018-10-04|archive-url=https://web.archive.org/web/20181004041430/http://www.nndc.bnl.gov/nudat2/decaysearchdirect.jsp?nuc=13O&unc=nds|dead-url=yes}}</ref><ref name="NUDAT-14O">{{cite web|url=http://www.nndc.bnl.gov/nudat2/decaysearchdirect.jsp?nuc=14O&unc=nds|title=NUDAT 14O|accessdate=24 iulie 2014|archive-date=2022-06-07|archive-url=https://web.archive.org/web/20220607045357/http://www.nndc.bnl.gov/nudat2/decaysearchdirect.jsp?nuc=14O|dead-url=yes}}</ref><ref name="NUDAT-15O">{{cite web|url=http://www.nndc.bnl.gov/nudat2/decaysearchdirect.jsp?nuc=15O&unc=nds|title=NUDAT 15O|accessdate=24 iulie 2014|archive-date=2022-06-07|archive-url=https://web.archive.org/web/20220607045434/http://www.nndc.bnl.gov/nudat2/decaysearchdirect.jsp?nuc=15O|dead-url=yes}}</ref> pentru a produce azot, și cea mai comună formă pentru izotopii mai grei ca <sup>18</sup>O este [[dezintegrare beta|dezintegrarea beta]] pentru a produce [[fluor]].<ref name="EnvChem-Iso"/>
==Proprietăți - fizice si chimice == 
===Proprietăți fizice===
Oxigenul e un gaz incolor, inodor si insipid. El e putin solubil in apa, dar e mai solubil în apă decât [[azot]]ul. Apa în echilibru cu aerul conține aproximativ o moleculă de {{chem|O|2}} dizolvat pentru fiecare 2 molecule de {{chem|N|2}}, comparat cu un raport atmosferic de 1:4. Solubilitatea oxigenului în apă depinde de temperatură, și de 2 ori mai mult (14.6&nbsp;mg·L<sup>−1</sup>) se dizolvă la 0&nbsp;°C decât la 20&nbsp;°C (7.6&nbsp;mg·L<sup>−1</sup>).<ref name="NBB299"/><ref>{{cite web|url=http://www.engineeringtoolbox.com/air-solubility-water-d_639.html|title=Air solubility in water|accessdate=21 decembrie 2007|publisher=The Engineering Toolbox}}</ref> La 25&nbsp;°C și o [[atmosferă standard]] (101,3 kPa), apa dulce conține circa 6,04 mililitri de oxigen pe litru, pe când apa de mare conține circa 4,95 ml pe litru.<ref>{{cite book|title = The Physiology of Fishes |first=David Hudson |last=Evans |last2==Claiborne|first2=James B.|page=88|year=2006|publisher=CRC Press|isbn=0-8493-2022-4}}</ref> La 5&nbsp;°C, solubilitatea crește la 9 ml (cu 50% mai mult decât la 25&nbsp;°C) pe litru și 7,2 ml (cu 45% mai mult) pe litru în apa sărată.

Oxigenul se [[condensare|condens]]ează la 90,2 K (-182,95&nbsp;°C, -297,31&nbsp;°F), și îngheață la 54, 36 k (-218,79&nbsp;°C, -361,82&nbsp;°F).<ref>{{cite book|first=David R.|last=Lide |title=CRC Handbook of Chemistry and Physics|edition=84th |publisher=[[CRC Press]] |location=Boca Raton, Florida|year=2003|chapter=Section 4, Properties of the Elements and Inorganic Compounds; Melting, boiling, and critical temperatures of the elements|isbn=0-8493-0595-0}}</ref> Și oxigenul lichid, și cel solid sunt substanțe limpezi de culoare albastru-deschis cauzată de absorbția în roșu (în contrast cu culoarea albastră a [[cer]]ului, care e cauzată de împrăștierea Rayleigh a [[lumină|luminii]] albastre). O<sub>2</sub> lichid foarte pur e obținut de obicei cu ajutorul distilației fracționale a aerului lichefiat.<ref>{{cite web|url = http://www.uigi.com/cryodist.html|title = Overview of Cryogenic Air Separation and Liquefier Systems|publisher = Universal Industrial Gases, Inc.|accessdate = 15 decembrie 2007}}</ref> Oxigenul lichid poate fi produs, de asemenea, prin condensarea acestuia din aer, folosind [[azot]] lichid ca răcitor. E o substanță foarte reactivă și trebuie ținută departe de materialele flamabile.<ref>{{cite web|url = https://www.mathesontrigas.com/pdfs/msds/00225011.pdf|format = PDF|title = Liquid Oxygen Material Safety Data Sheet|publisher = Matheson Tri Gas|accessdate = 15 decembrie 2007|archive-date = 2008-02-27|archive-url = https://web.archive.org/web/20080227014309/https://www.mathesontrigas.com/pdfs/msds/00225011.pdf|dead-url = yes}}</ref>

===Proprietăți chimice===
==Compuși - organici , anorganici == 
[[File:Stilles Mineralwasser.jpg|thumb|upright|[[Apă|Apa]] ({{chem|H|2|O}}) este cel mai întâlnit compus al oxigenului.]]
[[Număr de oxidare|Numărul de oxidare]] al oxigenului este −2 în aproape toți compușii cunoscuți ai acestuia. Numărul de oxidare −1 este găsit în puțini compuși, cum ar fi [[peroxid|peroxizii]].<ref>{{Greenwood&Earnshaw}},p. 28</ref> Compușii ce conțin oxigen având alte numere de oxidare sunt foarte rari: −1/2 ([[superoxid|superoxizi]]), −1/3 ([[ozonuri]]), 0 (alotropi ai oxigenului, acid hipofluoros), +1/2 (dioxigenil), +1 ([difluorid de dioxigen), și +2 (difluorid de oxigen).

===Oxizi și alți compuși anorganici===
[[Apă|Apa]] ({{chem|H|2|O}}) este oxidul de [[hidrogen]] și cel mai familiar compus al oxigenului. Atomii de hidrogen sunt [[legătură covalentă|legați covalent]] de oxigen în cadrul unei molecule de apă, dar au de asemenea și o atracție adițională (aproximativ 23,3&nbsp;kJ/mol<sup>1</sup> per atom de hidrogen) față de un atom de oxigen adiacent din altă moleculă.<ref>{{cite journal|first=P.|last=Maksyutenko|first2=T. R.|last2=Rizzo|first3=O. V.|last3=Boyarkin|year=2006|title=A direct measurement of the dissociation energy of water|pmid=17115729|journal=J. Chem. Phys.|page=181101 |doi=10.1063/1.2387163|issue=18|volume=125|bibcode = 2006JChPh.125r1101M }}</ref> Aceste legături de hidrogen dintre moleculele de apă le ține cu aproximativ 15% mai aproape decât ar fi fost de așteptat în cazul unui lichid simplu, în cadrul căruia se exercită doar forțe [[van der Waals]].<ref>{{cite web|title=Water Hydrogen Bonding|last=Chaplin|first=Martin|url=http://www.lsbu.ac.uk/water/hbond.html|accessdate=6 ianuarie 2008|date=22 iulie 2014}}</ref><ref group=lower-alpha>De asemenea, deoarece oxigenul are o electronegativitate mai mare decât hidrogenul, diferența de sarcină face molecula să fie una polară. Interacțiunile dintre diferiții dipoli ai fiecărei molecule cauzează o forță de atracție netă.</ref>

[[File:Rust screw.jpg|thumb|left|Oxizii, cum ar fi [[oxid de fier (II)|oxidul de fier]] sau [[rugină|rugina]], se formează când oxigenul se combină cu alte elemente.|alt=O bucată de fier ruginită.]]
Datorită [[electronegativitate|electronegativității]] sale, oxigenul formează [[legătură chimică|legături chimice]] cu aproape toate celelalte elemente la temperaturi ridicate, dând [[oxid|oxizii]] corespunzători. Totuși, unele elemente formează ușor oxizi în condiții normale de temperatură și presiune; un exemplu concludent este [[rugină|ruginirea]] [[fier]]ului. Suprafețele metalelor ca [[aluminiu]] și [[titan]] sunt oxidate în prezența aerului și devin în timp acoperite cu o peliculă fină de oxid, care protejează metalul și încetinește [[coroziune]]a. Unii dintre oxizii metalelor tranziționale sunt răspândiți în natură sub forma unor compuși nestoichiometrici, cu o cantitate de metal puțin mai mică decât [[formulă chimică|formula chimică]] ar exprima. De exemplu, [[oxid de fier (II)|oxidul de fier]] (FeO) natural, cunoscut și ca [[wüstit]], are formula {{chem|Fe|1&nbsp;−&nbsp;''x''|O}}, unde ''x'' este de obicei în jur de 0,05.<ref>{{cite book|first=Lesley E.|last=Smart|last2=Moore|first2=Elaine A. |title=Solid State Chemistry: An Introduction|edition=3rd |publisher=CRC Press|year=2005|page=214|isbn=978-0-7487-7516-3}}</ref>

Oxigenul ca și compus este prezent în atmosferă în cantități importante sub formă de [[dioxid de carbon]] ({{chem|C||O|2}}). [[Scoarța terestră]] este compusă în mare parte din oxizi de [[siliciu]] ([[dioxid de siliciu|cuarțul]] {{chem|Si||O|2}}, găsit în [[granit]] și [[nisip]]), [[aluminiu]] ([[oxid de aluminiu]] {{chem|Al|2|O|3}}, în [[bauxită]] și [[corindon]]), [[fier]] ([[oxid de fier (III)]]) {{chem|Fe|2|O|3}}, în [[hematit]] și [[rugină]]), și [[carbonat de calciu]] (în [[calcar]]). Restul scoarței este de asemenea alcătuită din compuși ai oxigenului, în particular [[silicați]] complecși ([[mineral]]e silicate). [[Mantaua Pământului]], de masă mult mai mare decât scoarța, este în mare parte compusă din silicați de [[magneziu]] și [[fier]].

Silicații solubili în apă, de forma {{chem|Na|4|Si||O|4}}, {{chem|Na|2|Si||O|3}}, și {{chem|Na|2|Si|2|O|5}}, sunt folosiți ca [[detergent|detergenți]] și [[adeziv]]i.<ref name="ECE507">[[#Reference-idCook1968|Cook & Lauer 1968]], p.507</ref>
<!--
Oxygen also acts as a [[ligand]] for transition metals, forming metal–{{chem|O|2}} bonds with the [[iridium]] atom in [[Vaska's complex]],<ref>{{cite book|last=Crabtree|first=R.|title=The Organometallic Chemistry of the Transition Metals|edition=3rd |publisher=John Wiley & Sons|year=2001|page=152|isbn=978-0-471-18423-2}}</ref> with the [[platinum]] in [[platinum hexafluoride|{{chem|Pt||F|6}}]],<ref name="ECE505">[[#Reference-idCook1968|Cook & Lauer 1968]], p.505</ref> and with the iron center of the [[heme]] group of [[hemoglobin]].-->

===Compuși organici și biomolecule===
[[File:Acetone-3D-vdW.png|thumb|[[Acetonă|Acetona]] este un material indispensabil în [[industrie chimică|industria chimică]]. 
{{legend|red|Oxigen}}
{{legend|black|Carbon}}
{{legend|white|Hidrogen|outline=silver}}
|alt=A ball structure of a molecule. Its backbone is a zig-zag chain of three carbon atoms connected in the center to an oxygen atom and on the end to 6 hydrogens.]]
[[File:ATP structure.svg|thumb|left|Oxigenul reprezintă mai mult de 40% din [[masă moleculară|masa moleculară]] a moleculei de [[ATP]].|alt=Skeletal chemical structure with a linear chain of O-P-O bonds connected to three different carbon-nitrogen rings.]]

Printre cele mai importante clase de [[chimie organică|compuși organici]] care conțin oxigen se numără („R” reprezintă radicalul organic): [[Alcool]]i (R-OH); [[eter]]i (R-O-R); [[cetonă|cetone]] (R-CO-R); [[aldehidă|aldehide]] (R-CO-H); [[acid carboxilic|acizi carboxilici]] (R-COOH); [[ester]]i (R-COO-R); [[anhidridă acidă|anhidride acide]] (R-CO-O-CO-R); și [[amidă|amide]] ({{chem|R-C(O)-NR|2}}). Sunt mulți solvenți organici importanți care conțin oxigen, printre care: [[acetonă|acetona]], [[metanol]]ul, [[etanol]]ul, [[izopropanol]]ul, [[furan]]ul, [[tetrahidrofuran|THF-ul]], [[eter dietilic|eterul dietilic]], [[1,4-dioxan|dioxanul]], [[acetat de etil|acetatul de etil]], [[dimetilformamidă|DMF-ul]], [[sulfoxid de dimetil|DMSO-ul]], [[acid acetic|acidul acetic]] și [[acid formic|acidul formic]]. Acetona ({{chem|(CH|3|)|2|CO}}) și [[fenol]]ul ({{chem|C|6|H|5|OH}}) sunt utilizați ca materiale aditive la sinteza diferitelor substanțe. Alți compuși organici importanți care conțin oxigen sunt: [[glicerol]], [[formaldehidă]], [[glutaraldehidă]], [[acid citric]], [[anhidridă acetică]], și [[acetamidă]]. [[Epoxid|Epoxizii]] sunt eteri în care atomul de oxigen face parte dintr-un nucleu de trei atomi.<ref>{{cite web |title=Organic Compounds Of Oxigen |url=http://2012books.lardbucket.org/books/introduction-to-chemistry-general-organic-and-biological/s17-organic-compounds-of-oxygen.html |publisher=2012books.com |date= |accessdate=25 mai 2015}}</ref>

Oxigenul reacționează spontan cu mulți [[compus organic|compuși organici]] la sau dedesubtul temperaturii ambientale, într-un proces cunoscut sub denumirea de [[autoxidare]].<ref name="ECE506">[[#Reference-idCook1968|Cook & Lauer 1968]], p.506</ref> Majoritatea [[chimie organică|compușilor organici]] care conțin oxigen nu sunt obținuți prin acțiunea directă a {{chem|O|2}}. Printre compușii organici importanți în industrie și comerț care sunt fabricați prin oxidarea directă a unui precursor se numără [[oxid de etilenă|oxidul de etilenă]] și [[acid paracetic|acidul paracetic]].<ref name="ECE507"/>

Acest element este întâlnit în aproape toate [[Moleculă|biomoleculele]] care sunt importante pentru (sau sunt produse de) [[viață|organisme vii]]. Doar câteva biomolecule complexe comune, cum ar fi [[scualenă|scualena]] și [[caroten]]ii, nu conțin oxigen. Dintre toți compușii organici importanți din punct de vedere biologic, [[glucidă|glucidele]] conțin cea mai mare proporție de oxigen după masă. Toate [[grăsime|grăsimile]], [[acid gras|acizii grași]], [[aminoacid|aminoacizii]] și [[proteină|proteinele]] conțin oxigen (datorită prezenței grupei [[carbonil]] din acești acizi și resturilor de ester). Oxigenul de asemenea se găsește în grupele [[fosfat]] ({{chem|PO|4|3-}}) care fac parte dintr-o moleculele foarte importante din punct de vedere energetic, numite [[adenozintrifosfat]] (sau ''ATP'') și [[adenozindifosfat]] (sau ''ADP''), din [[bază azotată|bazele azotate]] purinice (excepție face [[adenină|adenina]]) și pirimidinice ale [[ARN]]-ului și [[ADN]]-ului, și în [[os|oase]] sun formă de [[fosfat de calciu]] și [[hidroxilapatit]].<ref>{{cite web |title=Adelhydes and Ketones |http://chemwiki.ucdavis.edu/Textbook_Maps/General_Chemistry_Textbook_Maps/Map%3A_Ball_et_al._%22The_Basics_of_GOB_Chemistry%22/14%3A_Organic_Compounds_of_Oxygen/14.09_Aldehydes_and_Ketones%3A_Structure_and_Names |publisher=chemwiki.ucdavis.edu |date= |accessdate=27 iunie 2015}}</ref><ref>{{cite web |title=Adenosine Triphospate |http://science.howstuffworks.com/dictionary/plant-terms/adenosine-triphosphate-atp-info.htm |publisher=HowStuffWorks.com |date= |accessdate=27 iunie 2015}}</ref>
==Răspândire==
{| class="wikitable sortable" style="float:left; margin-right: 20px" 
|+Zece cele mai comune elemente în [[Calea Lactee|Galaxia Calea Lactee]], estimate cu ajutorul spectroscopiei<ref name="croswell">{{cite book | last = Croswell | first = Ken | title = Alchemy of the Heavens | publisher = Anchor |date=February 1996 | url = http://kencroswell.com/alchemy.html| isbn = 0-385-47214-5}}</ref>
|-
![[Număr atomic|Z]] !! Element !! colspan="2"|Fracțiunea masică, în părți per milion
|-
| 1 || [[Hidrogen]] || align="right"|739,000 || colspan="2"|71 × masa oxigenului (bara roșie)
|-
| 2 || [[Heliu]] || align="right"|240,000 || colspan="2"|23 × masa oxigenului (bara roșie)
|-
| 8 || '''Oxigen''' || align="right"|{{bartable|10400||0.01||background:red;}}
|-
| 6 || [[Carbon]] || align="right"|{{bartable| 4600||0.01}}
|-
| 10 || [[Neon]] || align="right"|{{bartable| 1340||0.01}}
|-
| 26 || [[Fier]] || align="right"|{{bartable| 1090||0.01}}
|-
| 7 || [[Azot]] || align="right"|{{bartable| 960||0.01}}
|-
| 14 || [[Siliciu]] || align="right"|{{bartable| 650||0.01}}
|-
| 12 || [[Magneziu]] || align="right"|{{bartable| 580||0.01}}
|-
| 16 || [[Sulf]] || align="right"|{{bartable| 440||0.01}}
|}

Oxigenul este cel mai abundent element chimic, după masă, în [[biosferă|biosfera]], [[atmosferă|atmosfera]], [[hidrosferă|hidrosfera]] și [[litosferă|litosfera]] Pământului. Oxigenul este al treilea cel mai răspândit element chimic din univers, după [[hidrogen]] și [[heliu]].<ref name="NBB297"/> Aproximativ 0,9% din masa [[Soare]]lui este oxigen <ref name="ECE500"/>, element care constituie 49,2% din masa [[scoarța Pământului|scoarței terestre]],<ref name="lanl">{{cite web|url=http://periodic.lanl.gov/elements/8.html|publisher=Los Alamos National Laboratory|title=Oxygen|accessdate=24 iulie 2014|archiveurl=https://web.archive.org/web/20071026034224/http://periodic.lanl.gov/elements/8.html|archivedate=2007-10-26|dead-url=no}}</ref> și este și componentul major al oceanelor planetare (88,8% din masa lor).<ref name="ECE500"/> Oxigenul gazos este al doilea cel mai răspândit component din [[atmosfera Pământului]], deoarece reprezintă 20,8% din volumul său și 23,1% din masa sa (câteva 10<sup>15</sup> tone).<ref name="ECE500"/><ref name="NBB298">[[#Reference-idEmsley2001|Emsley 2001]], p.298</ref><ref group=lower-alpha>Cifrele oferite sunt pentru valori până la 80 km deasupra suprafeței</ref> Pământul este o excepție printre planetele din [[Sistemul Solar]], având o astfel de concentrație ridicată de oxigen gazos în atmosfera sa; de exemplu, [[Marte (planetă)|Marte]] (cu 0,1% {{chem|O|2}} din volum) și [[Venus]] au concentrații mult mai mici. Totuși, {{chem|O|2}} din jurul acestor planete este produs exclusiv prin reacția suferită de moleculele care conțin oxigen -cum ar fi dioxidul de carbon-, în urma impactului radiațiilor ultraviolete.

Concentrația neobișnuită de oxigen gazos de pe Pământ este rezultatul [[ciclul oxigenului|ciclului oxigenului]]. Acest [[ciclu biogeochimic]] descrie circulația oxigenului în cadrul și între cele trei mai rezerve ale planetei Pământ: atmosfera, biosfera și litosfera. Factorul de mișcare cel mai important în acest ciclu este [[fotosinteză|fotosinteza]], care este responsabilă pentru atmosfera modernă a Pământului. Fotosinteza eliberează oxigenului înapoi în atmosferă, în timp ce procese ca [[respirație celulară|respirația]] sau [[descompunere]]a îl elimină. În echilibrul actual, într-un an producția și consumul are loc într-un raport aproximat la 1/2000 din totalitatea oxigenului atmosferic.<ref>Walker, J. C. G. (1980) The oxygen cycle in the natural environment and the biogeochemical cycles, Springer-Verlag, Berlin, Federal Republic of Germany (DEU).</ref>

[[File:WOA09 sea-surf O2 AYool.png|thumb|right|Apa rece conține mai mult {{chem|O|2}} dizolvat.|alt=World map showing that the sea-surface oxygen is depleted around the equator and increases towards the poles.]]

Oxigenul necombinat de asemenea este răspândit în soluție în masele de apă prezente pe Pământ. Solubilitatea mare al {{chem|O|2}} la temperaturi scăzute (vezi [[#Proprietăți fizice|Proprietăți fizice]]) are implicații importante pentru viața marină, din moment ce oceanele polare suportă o densitate de viață mult mai mare datorită conținutului lor superior de oxigen.<ref>De la ''The Chemistry and Fertility of Sea Waters'' de H.W. Harvey, 1955, citându-l pe C.J.J. Fox, ''On the coefficients of absorption of atmospheric gases in sea water'', Publ. Circ. Cons. Explor. Mer, no. 41, 1907. Totuși, Harvey susține că, în conformitate cu articole ulterioare din ''Nature'', valorile par să fie supraestimate la 3%.</ref> [[Poluarea apei|Apele poluate]] cu nutrienți proveniți de la plante, cum ar fi [[azotat|nitrații]] sau [[fosfat|fosfații]], pot stimula creșterea [[algă|algelor]] printr-un proces numit [[eutrofizare]], și descompunerea acestor organisme și a altor biomateriale poate reduce cantitățile de oxigen din apele eutrofe. Oamenii de știință evaluează acest aspect al calității apelor prin măsurarea cererii biochimice de oxigen, sau cantitatea de {{chem|O|2}} care este necesară pentru a se restabili o concentrație normală.<ref name="NBB301">[[#Reference-idEmsley2001|Emsley 2001]], p.301</ref>

===Alotropie===
{{main|Alotropia oxigenului}}

[[File:Ozone-1,3-dipole.png|thumb|upright|left|Ozonul este un gaz mai rar pe Pământ, întâlnit în cea mai mare parte în [[stratosferă]].|alt=Central atom is positively charged and end atoms are negatively charged.]]
[[Alotropie|Alotropul]] cel mai comun al oxigenului elemental se numește [[dioxigen]] {{chem|O|2}}, și are o lungime a legăturii de 121&nbsp;[[Picometru|pm]] și o energie de legătură de 498&nbsp;[[joule pe mol|kJ·mol<sup>−1</sup>]].<ref>{{cite web|last=Chieh|first=Chung|title=Bond Lengths and Energies|url=http://www.science.uwaterloo.ca/~cchieh/cact/c120/bondel.html|publisher=University of Waterloo|accessdate=24 iulie 2014|archive-date=2007-12-14|archive-url=https://web.archive.org/web/20071214215455/http://www.science.uwaterloo.ca/~cchieh/cact/c120/bondel.html|dead-url=yes}}</ref> Aceasta este forma care este utilizată de forme de viață complexe, cum ar fi animalele, în [[respirație celulară|respirația celulară]] (vezi și [[#Rol biologic|rolul biologic]]) și este forma care are o mare importanță în [[atmosfera Pământului]] (vezi [[#Răspândire|răspândire]]).<ref>{{cite web |title=Cellular Respiration |url=http://www.biology.iupui.edu/biocourses/N100/2k4ch7respirationnotes.html |publisher=IUPUI Department of Biology |date= |accessdate=24 mai 2015 |archive-date=2015-08-28 |archive-url=https://web.archive.org/web/20150828070010/http://www.biology.iupui.edu/biocourses/N100/2k4ch7respirationnotes.html |dead-url=yes }}</ref>

În atmosfera terestră înaltă la peste 180 km este prezent oxigenul atomic.

[[Trioxigen]]ul ({{chem|O|3}}) este cunoscut de obicei sub denumirea de [[ozon]] și este un alotrop al oxigenului foarte reactiv, dăunător pentru țesutul pulmonar.<ref name="GuideElem48">{{cite book|title=Guide to the Elements|edition=Revised |first=Albert|last=Stwertka|publisher=Oxford University Press|year=1998|isbn=0-19-508083-1|pages=48–49}}</ref> Ozonul este produs în atmosfera superioară când {{chem|O|2}} se combină cu oxigenul atomic format prin diviziunea {{chem|O|2}} din cauza radiațiilor [[ultraviolet]]e (UV).<ref name="mellor" /> Din moment ce ozonul este un puternic absorbant în regiunea ultravioletă a [[spectru electromagnetic|spectrului electromagnetic]], [[stratul de ozon]] al atmosferei superioare funcționează ca un scut protector pentru radiațiile care sunt primite de planetă.<ref name="mellor" /> Totuși, în apropiere de suprafața terestră, este un [[poluarea aerului|poluant]] puternic, format ca produs secundar al gazelor de eșapament.<ref name="GuideElem48"/> Molecula [[Metastabilitate|metastabilă]] de [[tetraoxigen]] ({{chem|O|4}}) fost descoperită în 2001,<ref name="o4">{{cite journal|last=Cacace|first=Fulvio|last2=de Petris|first2=Giulia|last3=Troiani|first3=Anna |year=2001|title=Experimental Detection of Tetraoxygen|journal=[[Angewandte Chemie]] International Edition|volume=40|issue=21|pages=4062–65|doi = 10.1002/1521-3773(20011105)40:21<4062::AID-ANIE4062>3.0.CO;2-X|pmid=12404493}}</ref><ref name="newform">{{cite news|first=Phillip|last=Ball|url=http://www.nature.com/news/2001/011122/pf/011122-3_pf.html|title=New form of oxygen found|work = Nature News|date=16 septembrie 2001|accessdate=24 iulie 2014}}</ref> și se presupunea că ar exista în una dintre cele șase faze ale oxigenului solid. S-a demonstrat în anul [[2006]] că această fază, creată prin presurizarea dioxigenului la 20&nbsp;[[Pascal (unitate)|GPa]], este de fapt un cluster {{chem|O|8}} aparținând sistemului de cristalizare trigonal.<ref>{{cite journal|url=http://www.nature.com/nature/journal/v443/n7108/abs/nature05174.html|
title=Observation of an {{chem|O|8}} molecular lattice in the phase of solid oxygen|journal=Nature|volume=443|issue=7108|pages=201–04|doi=10.1038/nature05174|first=Lars F. |last=Lundegaard|pmid=16971946| last2=Weck|first2=Gunnar|last3=McMahon|first3=Malcolm I.|last4=Desgreniers|first4=Serge|last5=Loubeyre|first5=Paul|year=2006|bibcode = 2006Natur.443..201L }}</ref> Acest cluster are un potențial de agent oxidant mult mai mare decât {{chem|O|2}} sau {{chem|O|3}}, și prin urmare ar putea fi utilizat ca și combustibil pentru rachete.<ref name="o4" /><ref name="newform" /> În [[1990]] a fost descoperită o fază metalică a oxigenului solid, când acesta a fost supus unei presiuni mai mari de 96 GPa<ref>{{cite journal|last=Desgreniers |first=S |last2==Vohra|first2=Y. K.|last3=Ruoff|first3=A. L.|title=Optical response of very high density solid oxygen to 132 GPa|journal=J. Phys. Chem.|volume=94|pages=1117–22|year=1990|doi=10.1021/j100366a020|issue=3}}</ref> și în [[1998]] s-a demonstrat că în condiții de temperatură foarte scăzută, devine un [[superconductivitate|superconductor]].<ref>{{cite journal|last=Shimizu|first=K.|last2==Suhara,|first2=K.|last3=Ikumo|first3=M.|last4=Eremets|first4=M. I.|last5= Amaya|first5=K.|title=Superconductivity in oxygen|journal=Nature|volume=393|pages=767–69|year=1998|doi=10.1038/31656|issue=6687|bibcode = 1998Natur.393..767S }}</ref>

===Analiză===
[[File:Phanerozoic Climate Change.png|thumb|left|250px|500 de milioane de ani de schimbări climatice, comparate cu nivelul de <sup>18</sup>O|alt=Time evolution of oxygen-18 concentration on the scale of 500 million years showing many local peaks.]]

[[Paleoclimatologie|Paleoclimatologii]] măsoară relația dintre oxigenul-18 și oxigenul-16 în cadrul [[schelet]]elor și [[exoschelet]]elor organismelor marine, pentru a determina cum era clima acum câteva milioane de ani. Moleculele de [[apă de mare]] care conțin [[izotop]]ul mai ușor, oxigen-16, se evaporă într-un ritm puțin mai rapid decât moleculele care conțin izotopul cu 12% mai greu, oxigen-18; această discrepanță crește la temperaturi mai scăzute.<ref name="NBB304">[[#Reference-idEmsley2001|Emsley 2001]], p.304</ref> În timpul perioadelor cu temperaturi globale scăzute, ninsoarea și ploaia formate din acele ape evaporate tind să fie mai bogate în oxigen-16, iar apa marină rămasă tinde să fie mai bogată în oxigen-18. Organismele marine, prin urmare, incorporează mai mult oxigen-18 în scheletele și exoscheletele lor decât ar trebi să fie într-un climat mai cald.<ref name="NBB304"/> De asemenea, paleoclimatologii măsoară direct această relație în moleculele de apă din mostrele de nuclee de gheață conservate în timpul mai multor sute de mii de ani.

Geologii planetari au măsurat diferenețele dintre abundanța izotopilor de oxigen din mostre provenite de pe [[Pământ]], [[Lună]], [[Marte (planetă)|Marte]] și [[meteorit|meteoriți]], însă pentru mult timp nu au putut obține valori de referință pentru relațiile dintre izotopii prezenți în [[Soare]], despre care se crede că sunt la fel cu cei din nebuloasa protosolară. Totuși, analiza mostrelor de [[siliciu]] expuse [[vânt solar|vântului solar]] din spațiu și reajunse pe Pământ prin intermediul [[Genesis (sondă)|sondei Genesis]] au arătat că Soarele are o proporție mai mare de oxigen-16 decât Pământul. Măsurarea implică faptul că un proces necunoscut a epuizat oxigenul-16 din [[disc protoplanetar|discul protoplanetar]] al Soarelui, anterior fuzionării granulelor de praf care au format Pământul.<ref>{{cite journal|last = Hand|first = Eric|title = The Solar System's first breath|journal = Nature|volume = 452|page = 259|date = 13 martie 2008|url = http://www.nature.com/news/2008/080313/full/452259a.html|doi = 10.1038/452259a|accessdate =18 martie 2009|pmid = 18354437|issue = 7185|bibcode = 2008Natur.452..259H }}</ref>

Oxigenul prezintă două benzi de abosrbție spectrofotometrice, cu maximele de lungime de undă de 687 și respectiv 760 [[nanometru|nanometri]]. Unii oameni de știință din domeniul [[teledetecție]]i au propus utilizarea măsurătorii a strălucirii venite de la [[foliaj]]ul vegetației în acele benzi pentru a caracteriza starea de sănătate a unei plante de pe o platformă de satelit.<ref>{{cite conference|url=http://ieeexplore.ieee.org/xpl/freeabs_all.jsp?tp=&arnumber=1293855&isnumber=28601|title=Progress on the development of an integrated canopy fluorescence model|author=Miller, J.R.; Berger, M.; Alonso, L.; Cerovic, Z.; Goulas, Y.; Jacquemoud, S.; Louis, J.; Mohammed, G.; Moya, I.; Pedros, R.; Moreno, J.F.; Verhoef, W.; Zarco-Tejada, P.J.|booktitle=Geoscience and Remote Sensing Symposium, 2003. IGARSS '03. Proceedings. 2003 IEEE International|accessdate=22 ianuarie 2008}}</ref>

==Producere== 
===Preparare în laborator===

Oxigenul este produs cu ajutorul [[peroxid de sodiu|peroxidului de sodiu]] sau [[apă oxigenată|peroxidului de hidrogen]]. Când H<sub>2</sub>O<sub>2</sub> este picurat deasupra apei, se formează apă și oxigen:<ref>Goyal’s IIT FOUNDATION COURSE CHEMISTRY: For Class-9, De A. Ramakrishna, pagina 176</ref>

2H<sub>2</sub>O<sub>2</sub> -> 2H<sub>2</sub>O + O<sub>2</sub>

În mod similar, când apa este picurată pe Na<sub>2</sub>O<sub>2</sub>, se eliberează oxigen.<ref>Goyal’s IIT FOUNDATION COURSE CHEMISTRY: For Class-9, De A. Ramakrishna, pagina 176</ref>

{{Necesită citare|Încă o metodă de obținere a oxigenului,este descompunerea prin încălzire a cloratului de potasiu. Reacția decurge mai repede dacă se adaugă si oxid de mangan (IV) cu rol de catalizator.}}

{{Necesită citare|În două eprubete greu fuzibile se introduc 2–3 spatule de clorat de potasiu,KClO3. Într-una din eprubete se adaugă și o spatulă de dioxid de mangan,MnO2. Se conectează la fiecare eprubetă un tub de degajare în formă de J, pentru a colecta gazul obținut, prin dezlocuirea apei dintr-un cilindru.}}

===Producere la scară industrială===
Două metode primare sunt folosite pentru a produce 100 de milioane de tone de {{chem|O|2}} extras din aer, pentru întrebuințări industriale, anual.<ref name="NBB300"/> Cea mai folosită metodă este distilarea fracțională a aerului lichefiat în componenții săi variați, cu [[azot|{{chem|N|2}}]] distilându-se în vapori, iar {{chem|O|2}} rămânând lichid.<ref name="NBB300"/>

[[File:Hofmann voltameter fr.svg|thumb|left|Un voltametru Hoffman, folosit la electroliza apei.|alt=A drawing of three vertical pipes connected at the bottom and filled with oxygen (left pipe), water (middle) and hydrogen (right). Anode and cathode electrodes are inserted into the left and right pipes and externally connected to a battery.]]

Cealaltă metodă principală de producere a {{chem|O|2}}-ului constă în trecerea unui curent de aer curat și uscat printr-un pat de site moleculare [[zeolit]]ice perechi, identice, care absorb [[azot]]ul și dau drumul unui curent de gaz care e între 90 și 93% {{chem|O|2}}.<ref name="NBB300"/> Simultan, azotul e eliberat din celălalt pat cu zeoliți saturați în azot, prin reducerea presiunii din cameră și direcționând o parte din oxigen prin el, în direcția inversă curgerii. După un timp presetat pentru ciclu, operațiile celor 2 paturi sunt schimbate între ele, astfel permițând ca o cantitate continuă de oxigen să fie pompat printr-o conductă. Acest proces e cunoscut sub numele de adsorbție la presiune variabilă. Oxigenul, într-o cantitate din ce în ce mai mare, este obținut de aceste tehnologii non-[[criogenie|criogenice]].<ref>{{cite web|url=http://www.uigi.com/noncryo.html|title=Non-Cryogenic Air Separation Processes|year=2003|accessdate=16 decembrie 2007|publisher=UIG Inc.}}</ref>

Oxigenul poate fi, de asemenea, produs prin electroliza apei în oxigen și [[hidrogen]] molecular. [[curent continuu|Curentul continuu]] trebuie folosit: dacă [[curent alternativ|curentul alternativ]] e pus în practică, gazele în fiecare parte constau în hidrogen și oxigen, în explozivul raport de 2:1. Contrar credinței populare, raportul de 2:1 observat în electroliza apei acidificate folosind curentul continuu nu verifică că formula empirică a apei e H<sub>2</sub>O, dacă anumite presupuneri despre formulele moleculare ale hidrogenului și oxigenului nu sunt făcute. O metodă similară este evoluția electrocatalitică a {{chem|O|2}}-ului din [[oxid|oxizi]] și oxoacizi. Catalizatori chimici pot fi, de asemena, folosiți, cum ar fi în generatorii chimici de oxigen sau în lumânările cu oxigen, care sunt folosite ca părți din echipamentul de susținere a vieții în submarine, și încă fac parte din echipamentul standard în avioanele comerciale în caz de [[depresurizare]]. Altă tehnologie de separare a aerului implică forțarea aerului să se dizolve prin membrane ceramice bazate pe dioxid de [[zirconiu]], ori prin presiuni foarte ridicate ori un curent electric, pentru a produce oxigen aproape pur.<ref name="NBB301"/>

În cantități mari, prețul oxigenului lichid în [[2001]] a fost aproximativ 0,21 $/kg.<ref>{{Cite book|quote=NASAFacts FS-2001-09-015-KSC|title=Space Shuttle Use of Propellants and Fluids|publisher=National Aeronautics and Space Administration|date=2001–09|url=http://www-pao.ksc.nasa.gov/kscpao/nasafact/ps/SSP.ps|accessdate=16 decembrie 2007|archive-date=2008-09-17|archive-url=https://web.archive.org/web/20080917144056/http://www-pao.ksc.nasa.gov/kscpao/nasafact/ps/SSP.ps|dead-url=yes}}</ref> Deoarece principalul cost al producției este prețul [[curent electric|energiei]] pentru lichefierea aerului, costul producției se va schimba după variațiile prețului energiei.

Din motive economice, oxigenul este transportat cel mai des ca lichid în cisterne special izolate, deoarece un litru de oxigen lichefiat este echivalentul a 840 de litri de oxigen gazos, la presiunea [[atmosferă|atmosferei]] și 20&nbsp;°C (68&nbsp;°F).<ref name="NBB300"/> Astfel de cisterne sunt folosite pentru a reaproviziona majoritatea [[container]]elor de depozitare, care se află în afara [[spital]]elor și altor instituții care au nevoie de cantități mari de oxigen pur. Oxigenul e, de asemenea, depozitat și transportat în cilindri mai mici conținând gaz comprimat; o formă care e folositoare în anumite dispozitive medicale portabile și sudarea sau tăierea oxiacetilenică.<ref name="NBB300"/>
{{clear}}
==Utilizare==
===Medicină===
[[File:Home oxygen concentrator.jpg|thumb|upright|left|Un concentrator de oxigen în casa unui pacient cu un [[emfizem pulmonar|emfizem]]|alt=A gray device with a label DeVILBISS LT4000 and some text on the front panel. A green plastic pipe is running from the device.]]

Asimilarea de {{chem|O|2}} din aer este scopul fundamental al respirației, ceea ce înseamnă că suplimentarea de oxigen e folosită în [[medicină]]. Tratamentul nu doar crește nivelul de oxigen în [[sânge]]le pacienților, dar are și efectul secundar de a reduce rezistența față de cursul de sânge în multe tipuri de boli ale plămânilor, ușurând munca inimii. Terapia cu oxigen este folosită la tratarea [[emfizem pulmonar|emfizemelor]], [[pneumonie]]i, unor boli cardiace ([[insuficiență cardiacă]] congestivă), unor tulburări care cauzează o [[presiune arterială]] pulmonară ridicată, și orice boală care scade eficiența corpului în asimilarea și folosirea oxigenului.<ref name="ECE510">[[#Reference-idCook1968|Cook & Lauer 1968]], p.510</ref>

Tratamentele sunt destul de practice încât să fie folosite în [[spital]]e, la domiciliile pacienților, sau, dintr-un număr din ce în ce mai mare, prin aparate mobile. Corturile de oxigen erau des folosite în terapia cu oxigen, dar acum au fost înlocuite de măștile de oxigen și de canulele nazale.<ref name="pmid18540928">{{cite journal |author=Sim MA, Dean P, Kinsella J, Black R, Carter R, Hughes M |title=Performance of oxygen delivery devices when the breathing pattern of respiratory failure is simulated |journal=Anaesthesia |volume=63 |issue=9 |pages=938–40 |year=2008 |pmid=18540928 |doi=10.1111/j.1365-2044.2008.05536.x}}</ref>

[[Oxigenoterapie hiperbară|Oxigenoterapia hiperbară]] folosește [[barocameră|camere de oxigen]] speciale pentru a crește [[presiune parțială |presiunea parțială]] a oxigenului a pacientului, sau, în caz de nevoie, a personalului medical.<ref name="pmid8931286">{{cite journal |author=Stephenson RN, Mackenzie I, Watt SJ, Ross JA |title=Measurement of oxygen concentration in delivery systems used for hyperbaric oxygen therapy |journal=Undersea Hyperb Med |volume=23 |issue=3 |pages=185–8 |year=1996 |pmid=8931286 |url=http://archive.rubicon-foundation.org/2245 |accessdate=22 septembrie 2008 |archive-date=2011-08-11 |archive-url=https://web.archive.org/web/20110811175247/http://archive.rubicon-foundation.org/2245 |dead-url=yes }}</ref> Intoxicarea cu monoxid de carbon, gangrena gazoasă și răul de decompresie sunt, uneori, tratate folosind aceste dispozitive.<ref>{{cite web |url=http://www.uhms.org/Default.aspx?tabid=270 |title=Indications for hyperbaric oxygen therapy |author=Undersea and Hyperbaric Medical Society |accessdate=22 septembrie 2008 |authorlink=Undersea and Hyperbaric Medical Society |archive-date=2011-05-25 |archive-url=https://web.archive.org/web/20110525130923/http://www.uhms.org/Default.aspx?tabid=270 |dead-url=yes }}</ref> O concentrație ridicată de {{chem|O|2}} în plămâni ajută la despărțirea monoxidului de carbon de grupul hemic al [[hemoglobină|hemoglobinei]].<ref>{{cite web |url=http://www.uhms.org/ResourceLibrary/Indications/CarbonMonoxidePoisoning/tabid/272/Default.aspx |title=Carbon Monoxide |author=Undersea and Hyperbaric Medical Society |accessdate=22 septembrie 2008 |archiveurl=https://web.archive.org/web/20080725005744/http://www.uhms.org/ResourceLibrary/Indications/CarbonMonoxidePoisoning/tabid/272/Default.aspx |archivedate=2008-07-25 |dead-url=yes }}</ref><ref name="pmid15233173">{{cite journal |author=Piantadosi CA |title=Carbon monoxide poisoning |journal=Undersea Hyperb Med |volume=31 |issue=1 |pages=167–77 |year=2004 |pmid=15233173 |url=http://archive.rubicon-foundation.org/4002 |accessdate=22 septembrie 2008 |archive-date=2011-02-03 |archive-url=https://web.archive.org/web/20110203090807/http://archive.rubicon-foundation.org/4002 |dead-url=yes }}</ref> Oxigenul este otrăvitor pentru bacteriile [[anaerob]]e care cauzează gangrenele gazoase, deci creșterea presiunii sale parțiale ajută la eliminarea acestora.<ref>{{cite journal |author=Hart GB, Strauss MB |title=Gas Gangrene&nbsp;– Clostridial Myonecrosis: A Review |journal=J. Hyperbaric Med |volume=5 |issue=2 |pages=125–144 |year=1990 |url=http://archive.rubicon-foundation.org/4428 |accessdate=22 septembrie 2008 |archive-date=2011-02-03 |archive-url=https://web.archive.org/web/20110203090838/http://archive.rubicon-foundation.org/4428 |dead-url=yes }}</ref><ref>{{cite journal |author=Zamboni WA, Riseman JA, Kucan JO |title=Management of Fournier's Gangrene and the role of Hyperbaric Oxygen |journal=J. Hyperbaric Med |volume=5 |issue=3 |pages=177–186 |year=1990 |url=http://archive.rubicon-foundation.org/4431 |accessdate=22 septembrie 2008 |archive-date=2011-02-03 |archive-url=https://web.archive.org/web/20110203090958/http://archive.rubicon-foundation.org/4431 |dead-url=yes }}</ref> Răul de decompresie are loc în scafandrii care se decompresează prea repede după o scufundare, rezultând în bule de gaz inert, cel mai des constituind în [[azot]] și [[heliu]], formându-se în sângele lor. Mărirea presiunii oxigenului cât de repede se poate face parte din tratament.<ref name="ECE510"/><ref>{{cite web |url=http://www.uhms.org/ResourceLibrary/Indications/DecompressionSickness/tabid/275/Default.aspx |title=Decompression Sickness or Illness and Arterial Gas Embolism |author=Undersea and Hyperbaric Medical Society |accessdate=22 septembrie 2008 |archiveurl=https://web.archive.org/web/20080705210353/http://www.uhms.org/ResourceLibrary/Indications/DecompressionSickness/tabid/275/Default.aspx |archivedate=2008-07-05 |dead-url=yes }}</ref><ref>{{cite journal |last=Acott |first=C. |title=A brief history of diving and decompression illness |journal=South Pacific Underwater Medicine Society Journal |volume=29 |issue=2 |year=1999 |issn=0813-1988 |oclc=16986801 |url=http://archive.rubicon-foundation.org/6004 |accessdate=22 septembrie 2008 |archive-date=2009-02-01 |archive-url=https://web.archive.org/web/20090201173320/http://archive.rubicon-foundation.org/6004 |dead-url=yes }}</ref>

Oxigenul e, de asemenea, folosit în scop medical pentru pacienții care necesită ventilație [[mecanică]], de obicei la concentrații mai mari decât cea de 21% din aerul ambiental.

{{clear}}

===Susținerea vieții și uz în scopuri recreative===
[[File:STS057-89-067 - Wisoff on the Arm (Retouched).jpg|thumb|{{chem|O|2}} pur, la presiuni scăzute, e folosit în costumele spațiale.]]

O aplicație notabilă a {{chem|O|2}}, sub forma unui gaz de respirat la o [[presiune]] scăzută, e folosirea lui în costumele spațiale moderne, care înconjoară corpul ocupantului lor cu aer presurizat. Aceste dispozitive folosesc oxigen aproape pur la o presiune de circa 3 ori mai mică decât cea normală, astfel presiunea parțială a oxigenului în sânge rămânând normală.<ref name="pmid11541018">{{cite journal|author=Morgenthaler GW, Fester DA, Cooley CG| title=As assessment of habitat pressure, oxygen fraction, and EVA suit design for space operations|journal=Acta Astronautica |volume= 32|issue=1|pages=39–49|year=1994|pmid=11541018|doi=10.1016/0094-5765(94)90146-5|bibcode = 1994AcAau..32...39M }}</ref><ref name="pmid2730484">{{cite journal|author=Webb JT, Olson RM, Krutz RW, Dixon G, Barnicott PT|title=Human tolerance to 100% oxygen at 9.5 psia during five daily simulated 8-hour EVA exposures|journal=Aviat Space Environ Med|volume=60|issue=5|pages=415–21|year=1989|pmid=2730484}}</ref> Acest compromis în schimbarea unei concentrații mai mari de oxigen pentru o presiune mai scăzută e necesar pentru ca costumele spațiale să fie flexibile.

Scafandrii și submarinele se bazează, de asemenea, pe {{chem|O|2}} furnizat artificial, dar în majoritatea timpului folosesc o presiune normală, și/sau amestecuri de oxigen și aer. Folosirea {{chem|O|2}}-ului pur sau aproape pur în scufundările deasupra nivelului mării e de obicei limitat la [[recirculator (scufundare)|recirculatoare]], decompresie sau la tratamentul de urgență la adâncimi relativ mici (circa 6 metri adâncime, sau mai puțin).<ref name="Acott">{{cite journal|last=Acott|first=C.|title=Oxygen toxicity: A brief history of oxygen in diving|journal=South Pacific Underwater Medicine Society Journal|volume=29|issue=3|year=1999|issn=0813-1988|oclc=16986801|url=http://archive.rubicon-foundation.org/6014|accessdate=21 septembrie 2008|archive-date=2010-12-25|archive-url=https://web.archive.org/web/20101225073221/http://archive.rubicon-foundation.org/6014|dead-url=yes}}</ref><ref name="Longphre">{{cite journal|last=Longphre|first=J. M. ''et al.''|title=First aid normobaric oxygen for the treatment of recreational diving injuries|journal=Undersea Hyperb Med.|volume=34|issue=1|pages=43–49|year=2007|issn=1066-2936|oclc=26915585|pmid=17393938|url=http://archive.rubicon-foundation.org/5514|accessdate=21 septembrie 2008|last2=Denoble|first2=PJ|last3=Moon|first3=RE|last4=Vann|first4=RD|last5=Freiberger|first5=JJ|archive-date=2008-06-13|archive-url=https://web.archive.org/web/20080613163501/http://archive.rubicon-foundation.org/5514|dead-url=yes}}</ref> Scufundarea la adâncimi mai mari necesită o diluare semnificativă a {{chem|O|2}}-ului cu alte gaze, cum ar fi azotul sau heliul, pentru a preveni [[hiperoxie|hiperoxia]].<ref name="Acott"/>

[[alpinism|Alpiniștii]] sau oamenii care zboară în avioane cu aripă fixă nepresurizate au uneori rezerve de {{chem|O|2}} suplimentar.<ref group=lower-alpha>Motivul e că mărirea proporției de oxigen în aerul de respirat la presiuni scăzute face ca presiunea parțială a {{chem|O|2}}-ul inspirat să fie mai similară cu cea de la nivelul mării.</ref> Pasagerii ce călătoresc în avioane comerciale (presurizate) au o rezervă de urgență de {{chem|O|2}} automat furnizată în caz de depresurizare. Pierderi de presiune subite activează generatoare chimice de oxigen de deasupra fiecărui scaun, cauzând măștile de oxigen să coboare. Punerea măștilor „pentru a începe fluxul de oxigen” precum instrucțiunile de siguranță spun, forțează [[fier]]ul să intre în [[clor]]atul de [[sodiu]] dinăuntrul recipientului.<ref name="NBB301"/> Un curs stabil de oxigen e produs ulterior de [[reacție exotermă|reacția exotermică]].

Oxigenul, ca un euforic ușor, are o istorie legată de uzul recreațional în baruri de oxigen și sporturi. Barurile de oxigen sunt clădiri, găsite în [[Japonia]], [[California]], [[Las Vegas]], [[Nevada]] încă de la sfârșitul anilor 1990 care oferă o expunere la {{chem|O|2}} mai ridicată decât normal, pentru un tarif.<ref name="FDA-O2Bars">{{cite web|url=http://www.fda.gov/Fdac/features/2002/602_air.html|title=Oxygen Bars: Is a Breath of Fresh Air Worth It?|last=Bren|first=Linda|work=FDA Consumer magazine|publisher=U.S. Food and Drug Administration|date=November–December 2002|accessdate=23 decembrie 2007|archiveurl=https://web.archive.org/web/20071018041754/http://www.fda.gov/Fdac/features/2002/602_air.html|archivedate=2007-10-18|deadurl=yes}}</ref> Atleții profesioniști, în special în fotbalul american, ies de pe teren uneori între reprize și poartă măști de oxigen pentru a primi un „impuls” în performanță. Efectul farmacologic e îndoielnic; un efect [[placebo]] e o explicație mai probabilă.<ref name="FDA-O2Bars"/> Studiile disponibile susțin un impuls în performanță de la amestecuri îmbogățite de {{chem|O|2}} doar dacă ele sunt respirate în timpul exercițiilor [[aerob]]e.<ref>{{cite web|url=http://www.pponline.co.uk/encyc/1008.htm|title=Ergogenic Aids|accessdate=4 ianuarie 2008|publisher=Peak Performance Online|archiveurl=https://web.archive.org/web/20070928051412/http://www.pponline.co.uk/encyc/1008.htm|archivedate=2007-09-28|dead-url=yes}}</ref>

Alte uzuri recreaționale car nu implică respirarea gazului includ aplicațiile [[pirotehnie|pirotehnice]], cum ar fi metoda lui George Goble de aprindere în 5 secunde a grătarelor.<ref>{{cite web|url=http://www.bkinzel.de/misc/ghg/index.html|title=George Goble's extended home page (mirror)|accessdate=2014-07-21|archive-date=2009-02-11|archive-url=https://web.archive.org/web/20090211213613/http://www.bkinzel.de/misc/ghg/index.html|dead-url=yes}}</ref>

===Industrie===
[[File:Clabecq JPG01.jpg|thumb|Majoritatea {{chem|O|2}}-ului produs industrial e folosit la crearea [[oțel]]ului din [[fier]].|alt=An elderly worker in a helmet is facing his side to the viewer in an industrial hall. The hall is dark but is illuminated yellow glowing splashes of a melted substance.]]

Topirea minereului de [[fier]] în [[oțel]] consumă 55% din oxigenul produs industrial.<ref name="NBB301"/> În acest proces, {{chem|O|2}}-ul e injectat printr-o „lance” cu presiune ridicată în fierul topit, care îndepărtează impuritățile de [[sulf]] și [[carbon]]ul în exces, precum și respectivii oxizi [[dioxid de sulf|{{chem|SO|2}}]] și [[dioxid de carbon|{{chem|CO|2}}]]. Reacțiile sunt exotermice, deci temperatura ajunge la 1.700 °[[Celsius|C]].<ref name="NBB301"/>

Alt 25% din oxigenul produs comercial e folosit în industria chimică.<ref name="NBB301"/> [[Etenă|Etena]] reacționează cu {{chem|O|2}} pentru a crea oxid de etenă, care e convertită în glicol de etenă; un material indispensabil în producerea multor produse, cu ar fi antigelul și polimerii de poliester (precursorii multor [[plastic]]e și [[țesătură|țesături]]).<ref name="NBB301"/>

Cea mai mare parte din restul de 20% din oxigenul produs comercial e folosit în scopuri medicale, [[sudare]] și tăiere, ca oxidant în [[combustibil]]ul de rachete, și în tratamentul cu apă.<ref name="NBB301"/> Oxigenul e folosit în sudarea oxiacetilenică, arderea [[acetilenă|acetilenei]] cu {{chem|O|2}} pentru a produce o flacără foarte fierbinte. În acest proces, metalul cu o grosime de până la 60 de cm e încălzit, prima dată, cu o flacără oxiacetilenică mică și apoi tăiat rapid cu un jet mare de {{chem|O|2}}.<ref name="ECE508">[[#Reference-idCook1968|Cook & Lauer 1968]], p.508</ref>uti
==Rolul elementului în biologie==
===Fotosinteză și respirație===
[[File:Simple photosynthesis overview.svg|thumb|left|Fotosinteza descompune apa pentru a elibera {{chem|O|2}} și transformă {{chem|CO|2}} în zahăr prin ceea ce se numește un ciclu Calvin.]]

În natură, oxigenul e produs de descompunerea fotochimică apei în timpul [[fotosinteză|fotosintezei]] oxigenice. După unele estimări, [[algă verde|algele verzi]] și cianobacteriile din mediile marine produc aproximativ 70% din oxigenul de pe Pământ, restul fiind eliberat de plantele terestre.<ref>{{cite book|url=http://books.google.com/?id=g6RfkqCUQyQC&pg=PA147|title=Plants: the potentials for extracting protein, medicines, and other useful chemicals (workshop proceedings)|date=September 1983|chapter=Marine Plants: A Unique and Unexplored Resource|last=Fenical|first=William|page=147|isbn=1-4289-2397-7|publisher=DIANE Publishing}}</ref> Alte estimări despre contribuția [[ocean]]elor la crearea oxigenului atmosferic sunt mai ridicate, pe când altele sunt mai scăzute, sugerând că oceanele produc circa 45% din oxigenul din [[atmosferă|atmosfera]] Pământului, anual.<ref>{{cite book|last=Walker|first=J. C. G.|year=1980|title=The oxygen cycle in the natural environment and the biogeochemical cycles|publisher=Springer-Verlag|location=Berlin}}</ref>

O formulă simplificată și cuprinzătoare pentru fotosinteză este:<ref>{{cite book|last=Brown|first=Theodore L. |last2==LeMay|first2=Burslen|title=Chemistry: The Central Science|isbn=0-13-048450-4|page=958|year=2003|publisher=Prentice Hall/Pearson Education}}</ref>

:: <math>6CO_2\,+\,6H_2O</math> + [[foton]]i → <math>C_6H_{12}O_6\,+\,6O_2</math>

sau, mai simplu

:: [[dioxid de carbon]] + apă + lumină → [[glucoză]] + dioxigen

Evoluția fotolitică a oxigenului are loc în membranele tilacoide ale organismelor fotosintetice, având nevoie de energia a 4 fotoni.<ref group="lower-alpha">Membranele tilacoide fac parte din [[Cloroplastă|cloroplaste]] în alge și plante, pe când ele sunt unele dintre multele membrane ale cianobacteriilor. De fapt, cloroplastele ar putea fi evoluat din cianobacterii, care au fost odată parteneri simbiotici cu înaintașii plantelor și algelor.</ref> Mulți pași sunt necesari, dar rezultatul este formarea unui gradient de protoni de-a lungul membranei tilacoide, care e folosit la sintetizarea [[ATP]]-ului prin fotofosforilație.<ref name="Raven">[[#Reference-idRaven2005|Raven 2005]], 115–27</ref> {{chem|O|2}}-ul rămas după oxidarea [[moleculă|moleculei]] de apă este eliberat în atmosferă.<ref group=lower-alpha>Oxidarea apei este catalizată de către  [[mangan]] - conținând un complex de [[enzimă|enzime]] cunoscut ca complexul de evoluție al oxigenului (CEO) sau complexul de divizare al apei asociat cu latura lumenală a membranelor tilacoide. Manganul este un important cofactor, iar [[calciu]]l și [[clor]]ura sunt, de asemenea, necesare pentru ca reacția să aibă loc.</ref>

Dioxigenul molecular, {{chem|O|2}}, e esențial pentru respirația celulară în toate [[organism aerob|organismele aerobe]]. Oxigenul e folosit în [[mitocondrie|mitocondrii]] pentru a facilita generarea de adenozintrifosfat (ATP) în timpul fosforilației oxidative. Reacția respirației aerobe este inversa fotosintezei și este simplificată astfel:

:: <math>C_6H_{12}O_6\,+\,6O_2</math> → <math>6CO_2\,+\,6H_2O\,+\,2880\,kJ\,*\,mol^{-1}</math>

În [[vertebrate]], {{chem|O|2}} se propagă prin membrane în plămâni iar apoi în celulele roșii. [[hemoglobină|Hemoglobina]] se atașează de {{chem|O|2}}, schimbându-și culoarea din roșu albăstrui în roșu deschis<ref name="GuideElem48"/> ({{chem|CO|2}} e eliberat din altă parte a hemoglobinei prin [[efect Bohr|efectul Bohr]]). Alte animale folosesc hemocianină ([[moluște]]le și unele [[artropode]]) sau hemeritrină (păianjenii și homarii).<ref name="NBB298"/> Un litru de sânge poate dizolva 200&nbsp;cm<sup>3</sup> de {{chem|O|2}}.<ref name="NBB298"/>

Tipuri de oxigen reactiv, cum ar fi ionul [[superoxid]] ({{chem|O|2|-}}) și [[peroxid de hidrogen|peroxidul de hidrogen]] ({{chem|H|2|O|2}}), sunt produse secundare nocive ale folosirii oxigenului în organism.<ref name="NBB298"/> Părți din sistemul imunitar din organisme superioare, totuși, creează peroxid, superoxid și singleturi de oxigen pentru a distruge microbii invadatori. Tipurile de oxigen reactiv joacă, de asemenea, un rol important în răspunsul hipersenzitiv al plantelor împotriva atacurilor patogene.<ref name="Raven"/>

Un adult uman în repaus inhalează de la 1,8 până la 2,4 grame de oxigen pe minut.<ref>{{Citat web |url=http://www.patentstorm.us/patents/6224560-description.html |accessdate=2014-07-21 |titlu="For humans, the normal volume is 6–8 liters per minute." |archive-date=2010-09-06 |archive-url=https://web.archive.org/web/20100906215440/http://www.patentstorm.us/patents/6224560/description.html |dead-url=yes }}</ref> Aceasta duce la [[respirație|inhalarea]] de 6 miliarde de tone de oxigen anual, de către omenire.<ref group=lower-alpha>(1,8 grame/minut/persoană)*(60 minute/oră)×(24 ore/zi)×(365 zile/an)×(6,6 miliarde de oameni)/1.000.000 gr/t=6,24 miliarde tone</ref>

===Conținutul în corp===
{|class="wikitable" style="float:right"
|+Presiunea parțială a oxigenului în corpul uman (PO<sub>2</sub>)
|-
! Unitate de măsură !! Presiunea gazului în <br> [[alveolă pulmonară|alveolele pulmonare]] !! Oxigen în [[arteră|artere]] !! Oxigen în [[venă|vene]]
|-
| [[Pascal (unitate)|kPa]] || 14.2 || 11<ref name=mmHg>Derived from mmHg values using 0.133322 kPa/mmHg</ref>-13<ref name=mmHg/> || 4.0<ref name=mmHg/>-5.3<ref name=mmHg/>
|-
| [[mmHg]] || 107 || 75<ref name=southwest>[http://pathcuric1.swmed.edu/PathDemo/nrrt.htm Normal Reference Range Table] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20111225185659/http://pathcuric1.swmed.edu/PathDemo/nrrt.htm |date=2011-12-25 }} from The University of Texas Southwestern Medical Center at Dallas. Used in Interactive Case Study Companion to Pathologic basis of disease.</ref>-100<ref name=southwest/> || 30<ref name=brookside/>-40<ref name=brookside>[http://www.brooksidepress.org/Products/OperationalMedicine/DATA/operationalmed/Lab/ABG_ArterialBloodGas.htm The Medical Education Division of the Brookside Associates--> ABG (Arterial Blood Gas)] Retrieved on 6 decembrie 2009</ref>
|-
|}
Presiunea parțială a oxigenului liber în corpul unei vertebrate în viață este cea mai ridicată în [[sistemul respirator]], iar apoi scade de-a lungul oricărui sistem de artere, [[țesut]]uri periferice și sistem de vene, respectiv. Presiunea parțială e presiunea pe care oxigenul ar fi avut-o dacă ar fi ocupat volumul respectiv, singur.<ref>{{cite book|author=Charles Henrickson|title=Chemistry|edition=|publisher=Cliffs Notes|year=2005|isbn=0-7645-7419-1}}</ref>

===Construcția atmosferei===
[[File:Oxygenation-atm.svg|thumb|left|300px|Acumularea de {{chem|O|2}} în atmosferă: 1) {{chem|O|2}} nu e produs; 2) {{chem|O|2}} e produs, dar e absorbit în oceane și în fundul acestora; 3) {{chem|O|2}} începe să se ridice din oceean, dar e absorbit de pământ și de stratul de ozon în formare; 4–5) {{chem|O|2}} începe să se adune în atmosferă|alt=A graph showing time evolution of oxygen pressure on Earth; the pressure increases from zero to 0.2 atmospheres.]]

Oxigenul liber a fost aproape de negăsit în atmosfera Pământului înainte ca [[archaea]] și bacteriile fotosintetice să evolueze, probabil cu 3,5 miliarde de ani în urmă. Oxigenul liber a apărut în cantități considerabile în timpul paleoproterozoic-ului (acum 3 - 2,3 miliarde de ani).<ref name="Crowe2013">{{cite doi|10.1038/nature12426}}</ref> Pentru primele miliarde de ani, orice oxigen liber produs de aceste organisme se combina cu [[fier]]ul dizolvat în oceane, pentru a forma formațiuni de fier. Când asemenea „puțuri” de oxigen s-au umplut, oxigenul liber a început să se răspândească în atmosferă, acum 3 - 2,7 miliarde de ani, ajungând la 10% din nivelul actual.<ref name="Crowe2013" /><ref name="Campbell">{{cite book|last = Campbell|first = Neil A.|last2=Reece|first2=Jane B.|title = Biology, 7th Edition|publisher = Pearson&nbsp;– Benjamin Cummings |year=2005|location = San Francisco|pages = 522–23|isbn = 0-8053-7171-0}}</ref>

Prezența cantităților mari de oxigen dizolvat și liber în oceane și atmosferă ar fi putut duce majoritatea [[metabolism anaerob|organismelor anaerobe]] în viață de atunci la [[extincție]] în timpul Marelui Eveniment de Oxigenare (''catastrofa oxigenului''), acum circa 2, 4 miliarde de ani. Totuși, respirația celulară folosind {{chem|O|2}} permite [[organism aerob|organismelor aerobe]] să producă mai mult ATP decât cele anaerobe, facilitându-le să domine [[biosferă|biosfera]] terestră.<ref name="Freeman">{{cite book|last = Freeman| first = Scott|title = Biological Science, 2nd|publisher = Pearson&nbsp;– Prentice Hall |year=2005|location = Upper Saddle River, NJ|pages = 214, 586|isbn = 0-13-140941-7}}</ref> Respirația celulară a {{chem|O|2}} e prezentă în toate [[eucariote]]le, incluzând toate organismele multicelulare complexe ca plantele și animalele.

De la începutul perioadei [[cambrian|cambriene]] acum 540 de milioane de ani, nivelele de {{chem|O|2}} au fluctuat în volum între 15% și 30%.<ref name="geologic">{{cite journal |url=http://www.pnas.org/cgi/content/full/96/20/10955 |title=Atmospheric oxygen over Phanerozoic time |first=Robert A. |last=Berner |issue=20 |pages=10955–57 |year=1999|journal=Proceedings of the National Academy of Sciences of the USA |pmid=10500106 |doi=10.1073/pnas.96.20.10955 |volume=96 |pmc=34224 |bibcode=1999PNAS...9610955B}}</ref> Către sfârșitul perioadei carbonifere (în urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani) nivelele atmosferice de {{chem|O|2}}, după volum, au ajuns la un maxim de 35%,<ref name="geologic" /> care ar fi putut contribui la marea cantitate de insecte și [[amfibieni]] la acel timp.<ref name=Butterfield2009>{{cite doi|10.1111/j.1472-4669.2009.00188.x}}</ref> Activitățile umane, incluzând arderea a 7 miliarde de tone de [[combustibil fosil]] anual au avut un efect foarte mic asupra cantității de oxigen liber în atmosferă.<ref name="NBB303"/> În ritmul curent al fotosintezei, ar fi nevoie de 2000 de ani pentru a regenera tot {{chem|O|2}}-ul prezent în atmosferă.<ref>{{cite journal|title=The Natural History of Oxygen|first=Malcolm|last=Dole |url=http://www.jgp.org/cgi/reprint/49/1/5.pdf|format=PDF|accessdate=16 decembrie 2007|journal=The Journal of General Physiology|volume=49|pages=5–27|year=1965|doi=10.1085/jgp.49.1.5|pmid=5859927|issue=1|pmc=2195461}}</ref>
{{clear}}
==Măsuri de protecție chimică==
Standard-urile [[NFPA 704]] declară oxigenul comprimat ca fiind deloc primejdios pentru sănătate, inflamabil și nonreactiv, dar ca fiind un oxidant. Oxigenului lichid refrigerat i se acordă un grad de pericol pentru sănătate de 3 (pentru riscul crescut de [[hiperoxie]] de la vapori condensați, și pentru pericole comune lichidelor criogenice precum degerăturile), celelalte evaluări fiind identice cu cele de la forma de gaz comprimat.<ref>{{cite web |title=Oxygen|url=http://cameochemicals.noaa.gov/chemical/8967|publisher=cameochemicals.com |date= |accessdate=25 mai 2015}}</ref>

===Toxicitate===
[[File:Symptoms of oxygen toxicity.png|thumb|left|300px|Principalele simptome ale hiperoxiei<ref>{{cite journal |author=Dharmeshkumar N Patel, Ashish Goel, SB Agarwal, Praveenkumar Garg, Krishna K Lakhani |title=Oxygen Toxicity |journal=Indian Academy of Clinical Medicine|volume=4 |issue=3 |page=234 |year=2003 |url=http://medind.nic.in/jac/t03/i3/jact03i3p234.pdf}}</ref>|alt=A diagraph showing a man torso and listing symptoms of oxygen toxicity: Eyes&nbsp;– visual field loss, near)sightedness, cataract formation, bleeding, fibrosis; Head&nbsp;– seizures; Muscles&nbsp;– twitching; Respiratory system&nbsp;– jerky breathing, irritation, coughing, pain, shortness of breath, tracheobronchitis, acute respiratory distress syndrome.]]
[[File:Scuba-diving.jpg|thumb|Hiperoxia are loc când plămânii au o presiune parțială a {{chem|O|2}}-ului de 2½ mai mare decât normal, lucru ce se poate întâmpla la [[scufundare|scufundări]] foarte adânci.|alt=Four divers, equipped with oxygen cylinders, at the see bottom.]]

Oxigenul poate fi [[hiperoxie|toxic]] la presiuni parțiale ridicate, cauzând convulsii și alte probleme de sănătate.<ref name="Acott" /><ref group=lower-alpha>Deoarece presiunea parțială a oxigenului e fracțiunea de oxigen ori presiunea totală, presiunile parțiale ridicate pot apărea ori de la o cantitate mare de {{chem|O|2}} în aerul de respirat sau de la o presiune mare a acestuia, ori de la o combinație a acestor două.</ref><ref name="ECE511">[[#Reference-idCook1968|Cook & Lauer 1968]], p.511</ref> Hiperoxia apare de obicei la presiuni parțiale mai mari de 50 [[Pa|kPa]], fiind aceeași cu o compoziție de 50% a oxigenului la o presiune standard sau de 2,5 ori presiunea parțială a oxigenului la nivelul mării de circa 21 kPa. Aceasta nu e problemă decât pentru pacienții ce folosesc ventilatoare mecanice, precum aerul primit prin măștile de oxigen e, de obicei, compus din doar 30% - 50% {{chem|O|2}} în volum (la aproximativ 30 kPa, presiunea standard)<ref name="NBB299"/> - deși acest lucru poate varia, depinzând pe tipul de mască folosit.<ref>{{cite web |title=Apollo Oxygen And Two-Gas Environment Problems |http://ocii.com/~dpwozney/apollo2.htm|publisher=ocii.com |date= |accessdate=27 iunie 2015}}</ref>

Odată, [[prematuritate|copiii născuți prematur]] erau puși în incubatoare ce conțineau aer bogat în {{chem|O|2}}, dar această practică a fost oprită după ce unii bebeluși erau orbiți de cantitatea prea ridicată de oxigen.<ref name="NBB299"/>

Respirarea oxigenului pur pentru aplicații spațiale, cum ar fi în costumele spațiale moderne, sau în rachetele spațiale timpurii ca [[Apollo]], nu cauzează probleme din cauza presiunii scăzute folosite.<ref name="pmid11541018"/><ref>{{cite web|last = Wade|first = Mark|year = 2007|url = http://www.astronautix.com/craftfam/spasuits.htm|title = Space Suits|publisher = Encyclopedia Astronautica|accessdate = 16 decembrie 2007|archiveurl = https://web.archive.org/web/20071213122134/http://www.astronautix.com/craftfam/spasuits.htm|archivedate = 2007-12-13|dead-url = no}}</ref> În cazul costumelor spațiale, presiunea parțială a {{chem|O|2}}-ului e, de obicei, circa 30 kPa (de 1,4 ori mai mare decât în mod normal), iar presiunea parțială rezultată a {{chem|O|2}}-ului în [[sânge]]le [[arteră|arterial]] al astronautului e doar cu puțin mai mare decât presiunea parțială a oxigenului la nivelul mării.

Hiperoxia [[plămân]]ilor și a [[sistemul nervos central|sistemului nervos central]] poate apărea și în scufundările foarte adânci și în [[scufundare cu alimentare de la suprafață|scufundarea cu alimentare de la suprafață]].<ref name="NBB299"/><ref name="Acott"/> Respirația prelungită a unui amestec de aer cu o presiune parțială a {{chem|O|2}}-ului mai mare de 60 kPa poate duce la fibroză pulmonară permanentă.<ref name="BMJ">{{cite journal |author=Wilmshurst P |title=Diving and oxygen |journal=BMJ |volume=317 |issue=7164 |pages=996–9 |year=1998 |pmid=9765173 |pmc=1114047 |doi=10.1136/bmj.317.7164.996}}</ref> Expunerea la presiuni parțiale ale oxigenului mai mari de 160 kPa (circa 1,6 atmosfere) poate duce la convulsii (de obicei letale pentru scafandrii). Hiperoxia acută (cauzând crize [[epilepsie|epileptice]], cele mai de temut pentru scafandrii) poate apărea prin respirarea unui amestec de aer cu 21% oxigen la o adâncime de 66 de metri sau mai mare; același lucru se poate întâmpla prin respirarea a 100% {{chem|O|2}} la 6 metri adâncime.<ref name="BMJ"/><ref name="Donald">{{cite book |last=Donald |first=Kenneth |title=Oxygen and the Diver |isbn = 1-85421-176-5|year=1992 |publisher=SPA in conjunction with K. Donald |location=England}}</ref><ref name="Donald1">{{cite journal |author=Donald K. W. |title=Oxygen Poisoning in Man: Part I |journal=Br Med J |volume=1 |issue=4506 |pages=667–72 |year=1947 |pmc=2053251 |doi=10.1136/bmj.1.4506.667 |pmid=20248086}}</ref><ref name="Donald2">{{cite journal |author=Donald K. W. |title=Oxygen Poisoning in Man: Part II |journal=Br Med J |volume=1 |pages=712–7 |year=1947 |pmc=2053400|issue=4507 |doi=10.1136/bmj.1.4507.712 |pmid=20248096}}</ref>

===Combustia și alte pericole===
[[File:Apollo 1 fire.jpg|thumb|right|Interiorul Modulului de Comandă al [[Apollo 1]]. {{chem|O|2}} pur la o presiune mai ridicată decât normal și o scânteie au dus la un incendiu și la pierderea echipajului misiunii.|alt=An inside of some device, charred and apparently destroyed.]]

Surse cu o concentrație ridicată de oxigen încurajează [[combustie|combustia]] rapidă. Focul și exploziile se întâmplă când oxidanți concentrați și combustibili sunt aduși în proximitate; totuși, igniția, cum ar fi căldura sau o scânteie, e necesară pentru a declanșa arderea.<ref name="astm-tpt">{{cite conference|last=Werley|first=Barry L. (Edtr.)|year=1991|title=Fire Hazards in Oxygen Systems|booktitle=ASTM Technical Professional training|publisher=[[ASTM International]] Subcommittee G-4.05|location=Philadelphia}}</ref> Oxigenul însuși nu e combustibilul, ci oxidantul. Pericolele legate de combustie se aplică de asemenea [[compus chimic|compușilor]] oxigenului cu un potențial de oxidație foarte mare, cum ar fi [[peroxid|peroxizii]], clorații, [[nitrat|nitrații]], perclorații și dicromații deoarece ei pot dona oxigen unui foc.

{{chem|O|2}} concentrat va permite combustiei să performe rapid și energetic.<ref name="astm-tpt" /> Conductele de [[oțel]] și vasele de stocare folosite la depozitarea și transmiterea oxigenului lichid și gazos vor funcționa ca combustibil; ceea ce înseamnă că design-ul și fabricarea sistemelor de {{chem|O|2}} necesită pregătire specială pentru a asigura că sursele de igniție sunt minimizate.<ref name="astm-tpt" /> Focul care a ucis echipajul [[Apollo 1]] într-un test de lansare s-a împrăștiat așa de repede pentru că capsula era presurizată cu {{chem|O|2}} pur, dar la o presiune puțin mai ridicată decât cea atmosferică, în loc de o treime din presiunea normală care ar fi folosită într-o misiune.{{refn|Nicio sursă de aprindere nu a fost identificată, deși unele dovezi arată că aceasta ar fi o scânteie electrică.<ref>(Report of Apollo 204 Review Board NASA Historical Reference Collection, NASA History Office, NASA HQ, Washington, DC)</ref>|group=lower-alpha}}<ref name="chiles">{{cite book|last=Chiles|first=James R.|year=2001|title=Inviting Disaster: Lessons from the edge of Technology: An inside look at catastrophes and why they happen|location=New York|publisher=HarperCollins Publishers Inc.|isbn=0-06-662082-1}}</ref>

Scurgeri de oxigen lichid, dacă se îmbibează în materii organice, cum ar fi [[lemn]]ul, petrochemicele sau [[asfalt]]ul, pot face ca aceste materiale să se detoneze impredictibil în cazul unui impact mecanic ulterior.<ref name="astm-tpt" /> Ca și cu alte lichide criogenice, contactul cu corpul uman poate duce la [[degerătură|degerături]] ale pielii și ochilor.<ref>''Sittig's Handbook of Toxic and Hazardous Chemicals and Carcinogens'', de Richard P. Pohanish, pagina 2037</ref>

{{clear}}

==Note de subsol==
{{listănote|group=lower-alpha}}
== Note ==
<references />


== Vezi și ==
* [[Hidrogen]]
* [[Calcogen]]
* [[Teoria flogisticului]]
* [[Oxid]]
* [[Ardere]]
* [[Respirație]]
* [[Fotosinteză]]

== Legături externe ==
{{commonscat-inline|Oxygen}}
{{In Our Time|Oxygen|b0088nql|Oxygen}}
* {{ro icon}}[http://www.sistemul-periodic.go.ro/elemente/o.htm Oxigenul pe sistemul-periodic.go.ro] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20080916125420/http://www.sistemul-periodic.go.ro/elemente/o.htm |date=2008-09-16 }}
* {{ro icon}}[http://www.jurnalul.ro/stiinta/circuitul-oxigenului-secretul-pamantului-104590.htm Circuitul oxigenului, secretul Pămăntului]{{Legătură nefuncțională|date=octombrie 2022 |bot=InternetArchiveBot |fix-attempted=yes }}, 4 octombrie 2007, Delia Zahareanu, ''Jurnalul Național''
* {{en icon}}[http://www.periodicvideos.com/videos/008.htm Video despre oxigen] de la ''[[The Periodic Table of Videos]]'' (University of Nottingham)
* {{en icon}}[http://www.organic-chemistry.org/chemicals/oxidations/oxygen.shtm Agenți oxidanți > Oxigenul]
* {{en icon}}[http://www.uigi.com/oxygen.html Oxigenul (O<sub>2</sub>) Properități, utilizări, aplicații]
* {{en icon}}[http://www.americanscientist.org/template/AssetDetail/assetid/29647/page/1 Roald Hoffmann; articol despre „The Story of O”] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20170223212610/http://www.americanscientist.org/template/AssetDetail/assetid/29647/page/1 |date=2017-02-23 }}
* {{en icon}}[http://www.webelements.com/webelements/elements/text/O/index.html WebElements.com&nbsp;– Oxigenul]
* {{en icon}}[http://www.rsc.org/chemistryworld/podcast/element.asp Podcast despre chimie] (MP3) de la [[Chemistry World]], a [[Royal Society of Chemistry]]: [http://www.rsc.org/images/CIIE_oxygen_48k_tcm18-117681.mp3 Oxigenul]
* {{en icon}}[http://scrippso2.ucsd.edu/ Scripps Institute: Oxigenul atmosferic a tot scăzut timp de 20 de ani]

==Bibliografie==
===Română===
* Constantin D. Albu, [[Maria Brezeanu]]:''Mică enciclopedie de chimie'', Editura enciclopedică română, București, 1974, pag. 359-360
* [[Raluca Ripan]], I. Ceteanu: ''Manual de lucrări practice de chimie anorganică'', Editura de Stat Didactică și Pedagogică, București, 1961, pag. 160-201. <small>Conține informații despre istorie, răspândire, preparare, purificare, și proprietăți ale oxigenului</small>
* ''Chimie generală'', Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967; despre apă: pag. 324-355; substanțe organice: pag. 311-318
* N.L. Glinka: ''Chimie generală'', ediția a II-a (traducere după ediția a VIII-a rusă), Editura Tehnică, București, 1958; despre oxigen: pag. 285-287; despre compușii oxigenului: pag. 289-293
* [[Costin Nenițescu]]: ''Chimie generală'', Editura Didactică și Pedagogică, București; pe larg despre hidrogen și oxigen: pag. 606-657
* Rodica Constantinescu, Marilena Râpă: ''Chimie - manual pentru clasa a VIII-a'', Editura Sigma, 2000, pag. 16-23, ISBN 973-8068-02-9
* Sanda Fătu, Felicia Stroe: ''Chimie - manual pentru clasa a VIII-a'', Editura Corint, 2008, pag. 10-14, ISBN 978-973-135-296-1
* Elena Alexandrescu, Emilia Meiroșu: ''Chimie - manual pentru clasa a IX-a'', Editura LVS Crepuscul, 2004, pag.74-82, ISBN 973-8265-26-6
* Constantin Teodorescu, Demostene Ionescu, Florin Zăgănescu, ''Sateliți artificiali la sfârșit de mileniu'', Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988

===Străină===
* Holleman-Wiberg: ''Lehrbuch der Anorganischen Chemie'', 102. Auflage, de Gruyter, Berlin 2007, ISBN 978-3-11-017770-1, S.&nbsp;497–540.
* Ralf Steudel: ''Chemie der Nichtmetalle'', de Gruyter, Berlin 1998, ISBN 3-11-012322-3.
* N.N. Greenwood, A. Earnshaw: ''Chemie der Elemente'', 1. Auflage, VCH Verlagsgesellschaft, Weinheim 1988, ISBN 3-527-26169-9, S.&nbsp;775–839.
* Hans Breuer: ''dtv-Atlas Chemie, Band 1'', 9. Auflage, dtv-Verlag, 2000, ISBN 3-423-03217-0.
* Nick Lane: ''Oxygen - the molecule that made the world'', Oxford Univ. Press, Oxford 2003, ISBN 0-19-860783-0.
* Glenn J. MacPherson: ''Oxygen in the solar system'', Mineralogical Society of America, Chantilly 2008, ISBN 978-0-939950-80-5.
* <!-- Co -->{{cite book| ref=Reference-idCook1968|title=The Encyclopedia of the Chemical Elements|last=Cook|first=Gerhard A.|last2=Lauer|first2=Carol M.|publisher=Reinhold Book Corporation|location=New York|year=1968|pages=499–512|editor=Clifford A. Hampel|chapter=Oxygen| lccn=68-29938}}
* <!-- Em -->{{cite book| ref=Reference-idEmsley2001 |title=Nature's Building Blocks: An A-Z Guide to the Elements|last=Emsley|first=John|publisher=Oxford University Press|year=2001|location=Oxford, England, UK|isbn=0-19-850340-7|chapter=Oxygen|pages=297–304}}
* <!-- Ra -->{{cite book| ref=Reference-idRaven2005 |last=Raven|first=Peter H.|first2=Ray F.|last2=Evert|first3=Susan E.|last3=Eichhorn|title=Biology of Plants, 7th Edition|publisher=W.H. Freeman and Company Publishers|year=2005|location = New York|pages=115–27|isbn = 0-7167-1007-2}}
{{Portal|Chimie}}
{{Tabelul periodic al elementelor}}
{{Acizi organici}}
{{Principalii acizi anorganici}}
{{Oxizi}}
{{articol bun}}
{{Control de autoritate}}

[[Categorie:Oxigen| ]]