Sari la conținut

Max Eisikovits: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Navighează interactiv prin istoric
← Diferența anterioară
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Fără descriere a modificării
 
(Nu s-au afișat 4 versiuni intermediare efectuate de același utilizator)
Linia 8: Linia 8:
==Biografie==
==Biografie==
Înainte de [[1948]] a fost profesor la [[Liceul Israelit din Timișoara]], până la desființarea acestuia. La [[Timișoara]] l-a avut ca elev pe viitorul compozitor [[György Kurtág]]. După îndepărtarea sa de la conducerea Operei Maghiare din Cluj, Max Eisikovits a fost profesor de armonie și contrapunct la [[Conservatorul din Cluj]]. La [[Cluj]] i-a avut drept elevi, între alții, pe viitorii profesori [[Ferdinand Weiss]] și [[Dan Voiculescu (compozitor)|Dan Voiculescu]].
Înainte de [[1948]] a fost profesor la [[Liceul Israelit din Timișoara]], până la desființarea acestuia. La [[Timișoara]] l-a avut ca elev pe viitorul compozitor [[György Kurtág]]. După îndepărtarea sa de la conducerea Operei Maghiare din Cluj, Max Eisikovits a fost profesor de armonie și contrapunct la [[Conservatorul din Cluj]]. La [[Cluj]] i-a avut drept elevi, între alții, pe viitorii profesori [[Ferdinand Weiss]] și [[Dan Voiculescu (compozitor)|Dan Voiculescu]].
În 1957, Max Eisikovits a fost decorat cu [[Premiul de Stat al Republicii Populare Române]].<ref>http://www.bjt2006.org/GN_mini_Max_Eisikovits_3515.pdf</ref>
În 1957, Max Eisikovits a fost decorat cu [[Premiul de Stat al Republicii Populare Române]].<ref>http://www.bjt2006.org/GN_mini_Max_Eisikovits_3515.pdf</ref> În 1977, Max Eisikovits a fost decorat cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor.<ref>ibid</ref>


==Scrieri==
==Scrieri==
*Max Eisikovits, ''Polifonia vocală a Renașterii. Stilul [[Giovanni Pierluigi da Palestrina|palestrinian]]'', Editura Muzicală, București, 1966;
*''Polifonia vocală a Renașterii. Stilul [[Giovanni Pierluigi da Palestrina|palestrinian]]'', Editura Muzicală, București, 1966;
*Max Eisikovits, ''Polifonia barocului'', Editura Muzicală, București, 1980;
*''Polifonia barocului'', Editura Muzicală, București, 1980;
*Max Eisikovits, [[Moshe Carmilly-Weinberger]], ''Songs of the Martyrs. Hassidic Melodies of Maramures'', Sepher-Hermon Press, New York, 1980.
* [[Moshe Carmilly-Weinberger]], ''Songs of the Martyrs. Hassidic Melodies of Maramures'', Sepher-Hermon Press, New York, 1980.
* Unele elemente și aspecte moderne anticipate în creația lui Gesualdo di Venosa, în „Lucrări muzicologice”, supliment nr. 3, Cluj Napoca,1956
*Elemente ale limbajului muzical baehian în lumina muzicii din prima parte a secolului XX, în „Lucrări muzicologice”, Cluj Napoca, nr. 2, 1966
*Contribuții la studiul tratării disonanței în creația lui J.S. Bach, în „Lucrări muzicologice” nr. 4,Cluj Napoca, 1968• Polifonia barocului, vol. I, Cluj Napoca, litografia Conservatorului, 1969; idem București, 1973 (Stilul baehian)
* Contribuții la geneza unor elemente de stil ale creației lui Bela Bartok, în „Muzica” nr. 9,București, 1975
*Introducere în polifonia vocală a secolului XX, București, 1976.


==Note==
==Note==
Linia 22: Linia 27:





{{ciot-bio-Transilvania}}


{{DEFAULTSORT:Eisikovits, Max}}
{{DEFAULTSORT:Eisikovits, Max}}
Linia 30: Linia 35:
[[Categorie:Evrei din Transilvania]]
[[Categorie:Evrei din Transilvania]]
[[Categorie:Laureați ai Premiului de Stat]]
[[Categorie:Laureați ai Premiului de Stat]]
[[Categorie:Muzicologi români]]
[[Categorie:Compozitori români]]

Versiunea curentă din 19 iunie 2019 18:24

Mihai Max Eisikovits
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Blaj, Austro-Ungaria[2] Modificați la Wikidata
Decedat (74 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Cluj-Napoca, România[2] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor
dirijor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
PremiiPremiul de Stat al Republicii Populare Române ()  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mihai Max Eisikovits, în maghiară Mihály Miksa Eisikovits, (n. , Blaj, Austro-Ungaria – d. , Cluj-Napoca, România) a fost un compozitor, muzicolog, profesor evreu din Transilvania, culegător și exeget de folclor idiș, din România.[3]

A urmat studiile muzicale la Conservatorul din Cluj (1928-1933) cu Marțian Negrea (armonie, contrapunct, compoziție), Gheorghe Ciolac (pian), Augustin Bena (dirijat coral) și George Simonis (istoria muzicii). A urmat în paralel și Facultatea de Drept din Cluj, unde a obținut doctoratul (1933), dar nu profesat ca avocat.[3]

Între anii 1948-1949, Max Eisikovits a fost director al Operei Maghiare de Stat din Cluj.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Înainte de 1948 a fost profesor la Liceul Israelit din Timișoara, până la desființarea acestuia. La Timișoara l-a avut ca elev pe viitorul compozitor György Kurtág. După îndepărtarea sa de la conducerea Operei Maghiare din Cluj, Max Eisikovits a fost profesor de armonie și contrapunct la Conservatorul din Cluj. La Cluj i-a avut drept elevi, între alții, pe viitorii profesori Ferdinand Weiss și Dan Voiculescu. În 1957, Max Eisikovits a fost decorat cu Premiul de Stat al Republicii Populare Române.[4] În 1977, Max Eisikovits a fost decorat cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor.[5]

Scrieri

[modificare | modificare sursă]
  • Polifonia vocală a Renașterii. Stilul palestrinian, Editura Muzicală, București, 1966;
  • Polifonia barocului, Editura Muzicală, București, 1980;
  • Moshe Carmilly-Weinberger, Songs of the Martyrs. Hassidic Melodies of Maramures, Sepher-Hermon Press, New York, 1980.
  • Unele elemente și aspecte moderne anticipate în creația lui Gesualdo di Venosa, în „Lucrări muzicologice”, supliment nr. 3, Cluj Napoca,1956
  • Elemente ale limbajului muzical baehian în lumina muzicii din prima parte a secolului XX, în „Lucrări muzicologice”, Cluj Napoca, nr. 2, 1966
  • Contribuții la studiul tratării disonanței în creația lui J.S. Bach, în „Lucrări muzicologice” nr. 4,Cluj Napoca, 1968• Polifonia barocului, vol. I, Cluj Napoca, litografia Conservatorului, 1969; idem București, 1973 (Stilul baehian)
  • Contribuții la geneza unor elemente de stil ale creației lui Bela Bartok, în „Muzica” nr. 9,București, 1975
  • Introducere în polifonia vocală a secolului XX, București, 1976.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Eisikovits Mihály, accesat în  
  2. ^ a b Hungarian Theatre Museum and Institute 
  3. ^ a b Max Eisikovits
  4. ^ http://www.bjt2006.org/GN_mini_Max_Eisikovits_3515.pdf
  5. ^ ibid

Legătură externă

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Max_Eisikovits&oldid=12938599