Sari la conținut

Personalism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Versiunea pentru tipărire nu mai este suportată și poate avea erori de randare. Vă rugăm să vă actualizați bookmarkurile browserului și să folosiți funcția implicită de tipărire a browserului.

Personalismul este o școală filosofică a gândirii care caută să descrie unicitatea:

  • lui Dumnezeu ca Persoană Supremă;
  • sau a unei persoane umane în lumea naturii, în special în relație cu animalele. Unul dintre principalele puncte de interes ale personalismului este subiectivitatea umană sau conștiința de sine, trăită experiență în propriile acte ale persoanei și întâmplările sale interioare — în "tot ceea ce este intern ființei umane, prin care fiecare om este martorul ocular al propriului sine".[1]

Alte principii:

  1. Persoanele au valoare unică, și
  2. Numai persoanele au liber arbitru

Potrivit idealismului mai există un principiu:

  1. Numai persoanele sunt reale (în sens ontologic).

Privire de ansamblu

Scriind în Stanford Encyclopedia of philosophy,[2] savantul Thomas D. Williams citează o multitudine de "școli" ce se reclamau de la o etică "personalistă" și "Weltanschauung".

Astfel, potrivit lui Williams, nu trebuie să uităm niciodată că, deși pot exista zeci de teoreticieni și activiști sociali în Vest care să adere la rubrica "personalism," focalizarea lor poate, în fapt, să fie asimptotică, și chiar să difere în punctele concrete.

Personalismul lui Berdiaev

Nikolai Alexandrovici Berdiaev (1874-1948) a fost un filosof religios și politic rus care a pus accentul pe libertatea, subiectivitatea și creativitatea omului.[3]

Personalismul lui Mounier

În Franța, filosoful Emmanuel Mounier (1905-1950) a fost cel mai important susținător al personalismului, în jurul căruia el a fondat revista Esprit, care există și azi. Sub conducerea lui Jean-Marie Domenach, a criticat utilizarea torturii în timpul Războiului din Algeria. Personalismul a fost văzut ca o alternativă atât la liberalism cât și la marxism, deoarece respectă drepturile omului și ale personalității umane, fără să se complacă în colectivism excesiv. Personalismul lui Mounier a avut o influență importantă în Franța, inclusiv asupra unor mișcări politice, cum Ligue de la jeune République a lui Marc Sangnier (Liga tinerei republici) fondată în 1912.

Un evreu antifascist, Zeev Sternhell, a identificat personalismul cu fascismul într-un mod foarte controversat, susținând că mișcarea pentru personalism a lui Mounier "împărtășește idei și reflexe politice cu fascismul". Zeev a susținut că "revolta împotriva individualismului și materialismului" l-ar fi determinat pe Mounier să împărtășească ideologia fascismului.[4]

Personalismul catolic

Ca urmare a scrierilor lui Dorothy ZDay, un personalism creștin aparte s-a dezvoltat în secolul al XX-lea. Principalul său teoretician a fost filosof polonez Karol Wojtyła (mai târziu Papa Ioan Paul al II-lea). În lucrarea sa, Iubire și Responsabilitate, publicată pentru prima dată în 1960, Wojtyła a propus ceea ce el a numit norma personalistă.  

Personaliști notabili

Vezi și

Note

  1. ^ Herman Van Rompuy, former Prime Minister of Belgium and President of the European Council, frequently referred to personalism and wrote extensively about Catholic personalist philosophy.[14][15][16][17]

Surse

  1. ^ K. Wojtyła, Subjectivity and Irreducible in: Idem Person and Community. Selected Essays, Th. Sandok OSM, P. Lang (trans.), New York 1993, p. 214; Cf. P. Bristow, Christian Ethics and the Human Person, Family Publications Maryvale Institute, Oxford 2009, pp. 102-103 ISBN: 978-1-871217-98-8
  2. ^ Williams, Thomas D. „Personalism”. Stanford Encyclopedia of Phylosophy. 
  3. ^
    Existențialism: Un Personalist Filosofia Istoriei, Berdiaev este Filosofia Istoriei. Un Existențialist Teoria de Creativitate Socială și Eshatologie, de David Bonner Richardson, pp 90-137
  4. ^
    Zeev observațiile mele, "Sur le fascisme et sa variante française", în Le Débat, noiembrie 1984, "Emmanuel Mounier et la contestatia de la démocratie libérale dans la France des années 30", în Revue française de science politique, decembrie 1984, și, de asemenea, John Hellman's book, pe care el ia o mulțime de sursele sale, Emmanuel Mounier și Noi Catolice Stânga, 1930-1950 (University of Toronto Press, 1981). A se vedea, de asemenea, Denis de Rougemont, Mme Mounier et Jean-Marie Domenach dans Le personnalisme d'Emmanuel Mounier hier et demain, Seuil, Paris, 1985.
  5. ^ Dorothy Day interviews on YouTube: Arhivat în , la Wayback Machine. with Christopher Closeup (1971) and Hubert Jessup/WCVB-TV Boston (1974) where she discusses her personalist views [nefuncțională]
  6. ^ Kolko, Gabriel, Anatomy of a War pages 83-84, ISBN: 1-56584-218-9
  7. ^ Karnow, Stanley, Vietnam: A History p. 259
  8. ^ Gronbacher, Gregory M.A. (). „The need for economic personalism”. Journal of Markets & Morality. 1 (1): 1–34. 
  9. ^ Schmitz, K.L.; Grondelski, J.M. (). At the Center of the Human Drama: The Philosophical Anthropology of Karol WojtyÅ‚a/Pope John Paul II. Catholic University of America Press. p. 35f. ISBN 978-0-8132-0780-3. 
  10. ^ Lawler, R. D. (1982). The Christian Personalism of Pope John Paul II (Vol. 1). Franciscan Pr.
  11. ^ Woznicki, Andrew N. (). A Christian Humanism Karol Wojtyla's Existential Personalism. Mariel Publications. 
  12. ^ Doran, K. (1996). Solidarity: a synthesis of personalism and communalism in the thought of Karol Wojtyla/John Paul II (Vol. 190). Peter Lang Pub Inc.
  13. ^ Cooper, J. W. (1995). Body, soul, and life everlasting: biblical anthropology and the monism-dualism debate. Vancouver: Regent College Bookstore.
  14. ^ Foret, FranÇois (). „Theories of European integration and religion: A critical assessment”. Politics of Religion in Western Europe. Routledge. doi:10.4324/9780203803851. ISBN 978-0-203-80385-1. 
  15. ^ Crosby, John F. (). „The Witness of Dietrich von Hildebrand”. First Things. Nr. 168. p. 7–9. 
  16. ^ Gourlay, Thomas V. (). „Book Review: Dietrich von Hildebrand, Liturgy and PersonalityLiturgy and Personality. By von HildebrandDietrich. Steubenville, OH: Hildebrand Press, 2016. Pp. 160. US$17.99. ISBN 9781939773005”. The Downside Review. SAGE Publications. 136 (2): 137–138. doi:10.1177/0012580618758961. ISSN 0012-5806. 
  17. ^ Kitzinger, Denis (). „Towards a Model of Transnational Agency: the Case of Dietrich von Hildebrand”. The International History Review. Informa UK Limited. 33 (4): 669–686. doi:10.1080/07075332.2011.620740. ISSN 0707-5332. 
  18. ^ „X CONGRESSO da TSD - Trabalhadores Social Democratas (Social Democratic Workers)” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .  (Portuguese), pg. 7
  19. ^ John English (). Citizen of the World. Knopf Canada. p. 147. ISBN 978-0-676-97521-5. 

Lecturi suplimentare

  • Bengtsson, Jan Olof (2006). The Worldview of Personalism: Origins and Early Development. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-929719-1. Retrieved 11 July 2018.
  • Bengtsson, Jan Olof (2008). "Reply to Phillip Ferreira". The Pluralist. University of Illinois Press / Society for the Advancement of American Philosophy. 3 (2): 47–61. JSTOR 20708936.
  • Bengtsson, Jan Olof (2013). "Personalism". Encyclopedia of Sciences and Religions. Dordrecht: Springer Netherlands. doi:10.1007/978-1-4020-8265-8_1689. ISBN 978-1-4020-8264-1.
  • Burrow, R. (1999). Afrikan American Contributions to Personalism. Encounter-Indianapolis-, 60, 145-168.
  • De Tavernier, Johan (30 September 2009). "The Historical Roots of Personalism". Ethical Perspectives. Peeters Publishers. 16 (3): 361–392. doi:10.2143/ep.16.3.2042719. ISSN 1370-0049.
  • Schmiesing, Kevin (2000), A History of Personalism, Acton Institute for the Study of Religion and Liberty, doi:10.2139/ssrn.1851661
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Personalism&oldid=15296289