Rotifera

Rotifera Fosilă: eocen–prezent PreЄ Є O S D C P T J K Pg N
Rotaria
Clasificare științifică
Regn:	Animalia
Subregn:	Eumetazoa
Supraîncrengătură:	Platyzoa
Încrengătură:	Rotifera Cuvier, 1798
Clase, subclase și ordine
Clasa Eurotatoria Subclasa Monogononta Ordinul Flosculariacea Ordinul Collothecacea Ordinul Ploimida Subclasa Digononta (Bdelloidea) Ordinul Bdelloida Clasa Pararotatoria (Seisonidea) Ordinul Seisonida

Rotiferele (Rotifera sau Rotatoria) (din latina rota = roată + ferre = a purta) sunt o încrengătură de nevertebrate acvatice microscopice, înrudite cu nematodele, nesegmentate, pseudocelomate, cu dimensiuni între 0,04–3 mm, cu corpul alungit, cilindric sau mai rar sferic, având la partea anterioară una sau două coroane de cili puternici, care se învârtesc ca o roată, de unde și numele, servind la antrenarea particulelor alimentare spre gură și la mișcare. Se cunosc circa 2 500 specii, majoritatea de apă dulce, puține marine, litorale și terestre (în mușchi, licheni). Unele dintre rotifere sunt forme libere, fie plutitoare sau înotătoare (planctonice), fie târându-se pe fundul apei (bentonice). Alte forme bentonice sunt sesile, adică fixate pe fundul apei prin extremitatea lor posterioară și, în cele mai dese cazuri, înconjurate de tuburi protectoare. Puține specii sunt parazite, unele la plante, altele la animale.

Corpul rotiferelor este împărțit în trei părți distincte: una anterioară, numită regiunea cefalică (cap), una mijlocie, numită trunchi și una posterioară, numită picior (coadă). Piciorul se termină de obicei cu o furcă, constituită din 2-4 degete, la extremitatea cărora se deschide câte o glandă cimentară (pedioasă). Cu ajutorul secreției produsă de aceste glande, animalul se poate fixa temporar pe suport. Extremitatea cefalică și piciorul poate fi retras în interiorul corpului prin telescoparea inelelor cuticulare, cu ajutorul unor mușchi speciali.

Organul caracteristic al rotiferelor este aparatul rotator situat în regiunea cefalică cu ajutorul căruia se deplasează activ în masa apei. Aparatul rotator este format din una sau două coroane concentrice de ciliatură: trocus (situat preoral) și cingul (situat postoral), între care se găsește un șanț. Corpul este acoperit la mai multe specii de o platoșă cuticulară numită lorica.

Rotiferele au un număr definit, specific, de celule. Astfel, Epiphanes senta are 959 celule.

Aparatul digestiv este format din orificiul bucal, faringe, esofag, stomac, intestin, cloacă, care se deschide la exterior prin orificiul anal. În faringe se află un aparat masticator, numit mastax, care constă din 7 piese numite trofi sau maxile: una impară, fulcru, 2 rami, 2 unci și 2 manubrii. Fulcrul și ramii formează incusul (nicovala), iar uncii și manubriile maleusul (ciocanul).

Aparatul respirator și circulator nu există. Aparatul excretor este reprezentat prin protonefridii și este format din 4-50 celule cu flamură vibratilă, două tuburi colectoare ce se unesc într-o vezică urinară care se deschide printr-un tub scurt în cloacă pe partea ventrală.

Organele de simț sunt reprezentate prin unul sau doi oceli, situați pe aparatul rotator și prin palpii ciliați. Sistemul nervos este format din ganglionul cerebroid, ganglionul mastaxului, ganglionul pedios. Ganglionul cerebroid este legat de ganglionul pedios prin două cordoane nervoase laterale.

Aparatul genital feminin la monogononte este format dintr-un singur ovar sincițial și un vitelariu (germovitelariu) alcătuit din ovogonii degenerate, care se continuă cu un oviduct ce se deschide în cloacă, înaintea orificiului excretor; bdeloidele au germovitelariu pereche și un oviduct comun. Masculii nu se cunosc la bdeloide, la monogononte masculii sunt pigmei și au un singur testicul, un conduct spermatic, un gonopor și un cir sau penis. La seisonide masculii și femelele sunt aproape identici, gonadele sunt perechi la masculi și la femele; ovarele sunt lipsite de vitelariu. Fecundația se face prin impregnare hipodermică: penisul înțeapă corpul femelei într-un punct oarecare, injectând sperma în pseudocel.

Rotiferele au o durată de viață scurta, de 2-3 săptămâni. În perioada caldă a anului se dezvoltă mai multe generații succesive. Iarna sau în timpul secetei rezistă sub formă de ouă. Din astfel de ouă, numite ouă durabile, ies primăvara numai femele, care se înmulțesc toată vara partenogenetic, adică fără prezența masculilor. Când condițiile de mediu se schimbă, în special când temperatura apei ajunge maximă, ceea ce se întâmplă de obicei vara, tot partenogenetic apar și masculii care se împerechează imediat cu femelele generației care le-au dat naștere. Ouăle rezultate în urma fecundării rezistă peste iarnă, din ele se dezvoltă o nouă generație de femele în primăvara următoare.

Hrana rotiferelor constă din microorganisme vegetale sau animale, care sunt aduse la gură o dată cu curentul de apă produs de organul rotator. Rotiferele constituie o bună parte a microplanctonului și o hrană prețioasă pentru animale, în special pentru puietul mic de pește, ceea ce este foarte important pentru piscicultură. Prin modul lor de hrană, ele contribuie la curățirea apelor de bacteriile cu care se hrănesc.

Clasificarea și sistematica rotiferelor

După Marius Skolka, rotiferele se împart în două clase: Pararotatoria (Prorotatoria) și Eurotatoria.

• Clasa Eurotatoria

Subclasa Monogononta

Ordinul Flosculariacea (= Monimotrochida)

Familia Testudinellidae

Familia Flosculariidae

Familia Conochilidae

Familia Hexarthridae

Familia Filiniidae

Ordinul Collothecacea (= Paedotrochida)

Familia Collothecidae

Familia Atrochidae

Ordinul Ploimida (= Ploima)

Familia Epiphanidae

Familia Brachionidae

Familia Euchlanidae

Familia Mytilinidae

Familia Trichotridae

Familia Colurellidae

Familia Lecanidae

Familia Proalidae

Familia Lindiidae

Familia Notommatidae

Familia Birgeidae

Familia Trichocercidae

Familia Gastropodidae

Familia Tylotrochidae

Familia Synchaetidae

Familia Asplanchnidae

Familia Dicranophoridae

Familia Microcodinidae

Subclasa Digononta (= Bdelloidea)

Ordinul Bdelloida

Familia Habrotrochidae

Familia Philodinidae

Familia Adinetidae

Familia Philodinavidae

• Clasa Pararotatoria (=Seisonidea)

Ordinul Seisonida (= Seisona)

Familia Seisonidae

Clasificarea rotiferelor după Zhi-Qiang Zhang

Încrengătura Rotifera (Cuvier, 1817) — 2 clase

Clasa Pararotatoria (Sudzuki, 1964) — 1 ordin

Ordinul Seisonacea (Wesenberg-Lund, 1899) — 1 familie

Familia Seisonidae (Wesenberg-Lund, 1899) — 2 genuri, 3 specii

Clasa Eurotatoria (De Ridder, 1957) — 2 subclase

Subclasa Bdelloidea (Hudson, 1884) — 4 familii

Familia Adinetidae (Hudson and Gosse, 1889) — 2 genuri, 20 specii

Familia Habrotrochidae (Bryce, 1910) — 3 genuri, 152 specii

Familia Philodinavidae (Harring, 1913) — 3 genuri, 6 specii

Familia Philodinidae (Ehrenberg, 1838) — 12 genuri, 283 specii

Subclasa Monogononta (Plate, 1889) — 2 supraordine

Supraordinul Pseudotrocha (Kutikova, 1970) — 1 ordin

Ordinul Ploima (Hudson and Gosse, 1886) — 23 familii

Familia Asciaporrectidae (De Smet, 2006) — 1 gen, 3 specii

Familia Asplanchnidae (Eckstein, 1883) — 3 genuri, 15 specii

Familia Birgeidae (Harring and Myers, 1924) — 1 gen, 1 specie

Familia Brachionidae (Ehrenberg, 1838) — 7 genuri, 170 specii

Familia Clariaidae (Kutikova, Markevich and Spiridonov, 1990) — 1 gen, 1 specie

Familia Cotylegaleatidae (De Smet, 2007) — 1 gen, 1 specie

Familia Dicranophoridae (Harring, 1913) — 19 genuri, 233 specii

Familia Epiphanidae (Harring, 1913) — 5 genuri, 17 specii

Familia Euchlanidae (Ehrenberg, 1838) — 5 genuri, 27 specii

Familia Gastropodidae (Harring, 1913) — 2 genuri, 12 specii

Familia Ituridae (Sudzuki, 1964) — 1 gen, 6 specii

Familia Lecanidae (Remane, 1933) — 1 gen, 201 specii

Familia Lepadellidae (Harring, 1913) — 5 genuri, 163 specii

Familia Lindiidae (Harring and Myers, 1924) — 1 gen, 16 specii

Familia Microcodidae (Hudson and Gosse, 1886) — 1 gen, 1 specie

Familia Mytilinidae (Harring, 1913) — 2 genuri, 29 specii

Familia Notommatidae (Hudson and Gosse, 1886) — 19 genuri, 280 specii

Familia Proalidae (Harring and Myers, 1924) — 4 genuri, 55 specii

Familia Scaridiidae (Manfredi, 1927) — 1 gen, 7 specii

Familia Synchaetidae (Hudson and Gosse, 1886) — 3 genuri, 56 specii

Familia Tetrasiphonidae (Harring and Myers, 1924) — 1 gen, 1 specie

Familia Trichocercidae (Harring, 1913) — 3 genuri, 72 specii

Familia Trichotriidae (Harring, 1913) — 3 genuri, 23 specii

Supraordinul Gnesiotrocha (Kutikova, 1970) — 2 ordine

Ordinul Flosculariacea (Harring, 1913) — 5 familii

Familia Conochilidae (Harring, 1913) — 2 genuri, 7 specii

Familia Flosculariidae (Ehrenberg, 1838) — 8 genuri, 54 specii

Familia Hexarthridae (Bartos, 1959) — 1 gen, 18 specii

Familia Testudinellidae (Harring, 1913) — 3 genuri, 45 specii

Familia Trochosphaeridae (Harring, 1913) — 3 genuri, 19 specii

Ordinul Collothecaceae (Harring, 1913) — 2 familii

Familia Atrochidae (Harring, 1913) — 3 genuri, 4 specii

Familia Collothecidae (Harring, 1913) — 2 genuri, 47 specii

Vezi și

Lista alfabetică a rotiferelor din România

Bibliografie

• Rudescu L. Fauna Republicii Populare Române. Trochelminthes. Vol. II, fasc. II. Rotatoria. Acad. R.P.R. 1960. 1192 pp.
• Rudescu L. Rotiferii din Marea Neagra. Hidrobiologia, București 1961.
• Radu V. Gh. Zoologia nevertebratelor. Vol. I. Editura didactică și pedagogică. București 1972
• Firă Valeria, Năstăsescu Maria. Zoologia nevertebratelor. Editura Didactică și pedagogică, București, 1977
• Matic Z., Solomon L., Năstăsescu M., Suciu M., Pisică C., Tomescu N. Zoologia nevertebratelor, Editura Didactică și Pedagogică. București. 1983
• Skolka Marius. Zoologia nevertebratelor. Universitatea “Ovidius” Constanța. 2003
• Georgescu, D. Animale nevertebrate. Morfofizioloige. Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București, 1997.
• Набережный А.И. Коловратки водоемов Молдавии. Кишинев 1984.
• Кутикова Л. А. Коловратки фауны СССР (Rotatoria). Подкласс Eurotatoria (отряды Ploimida, Monimotrochida, Paedotrochida). Издательство "Наука", 1970.
• Richard C. Brusca, Gary J. Brusca. Invertebrates. 2003
• Edward E. Ruppert, Richard S. Fox, Robert D. Barnes. Invertebrate zoology: a functional evolutionary approach. 2003