Sari la conținut

Wikipedia:Surse de încredere

 Această pagină este protejată.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Wikipedia:SdI)

Articolele din Wikipedia trebuie să folosească informații provenite din surse de încredere. Această pagină își propune să enumere câteva moduri de a le identifica. Necesitatea folosirii surselor este explicată în politica Wikipedia, mai exact la paginile Fără cercetare originală și Verificabilitate.

Oricine este binevenit să contribuie la Wikipedia, dar modificările care nu precizează nici o sursă de informații riscă să fie anulate de orice editor.

Definiții

Surse primare sunt acele surse, apropiate de faptul (eveniment, stare de lucruri) despre care se vorbește în articol și care îl descriu în mod direct. De exemplu, fotografia unui accident rutier, declarația unui martor ocular, stenograma unui proces etc. sunt surse primare. Sursele primare care au fost publicate de o sursă de încredere pot fi folosite în articolele Wikipedia, dar cu grijă, căci sunt lesne de răstălmăcit. Din acest motiv oricine - fără cunoștințe de specialitate - care citește sursa primară trebuie să poată verifica că paragraful din Wikipedia corespunde sursei primare. Orice interpretare a sursei primare se poate face doar pe baza unei surse secundare.

Surse secundare sunt acele surse care colectează și sintetizează informații din una sau mai multe surse primare, eventual incluzând și alte surse secundare.

Surse terțiare sunt cele care sintetizează surse secundare. Enciclopediile sunt surse terțiare.

Ce este o sursă de încredere?

O sursă de încredere este o lucrare publicată de un autor sau colectiv de autori a căror competență în domeniul respectiv este recunoscută. Credibilitatea unei surse depinde pe de o parte de credibilitatea autorului/autorilor ei și pe de alta de a publicației. Se consideră demne de încredere acele publicații care au o bună reputație privind verificarea sistematică, printr-un mecanism editorial corespunzător, a afirmațiilor publicate. Specialiștii într-un anumit domeniu pot fi considerați surse de încredere numai în acel domeniu; astfel o lucrare de biologie scrisă de un renumit matematician nu este o sursă de încredere decît în măsura în care acel matematician este și un biolog recunoscut.

Articolele trebuie să se bazeze pe publicațiile cele mai competente, pentru a acoperi atât punctele de vedere majoritare cât și pe acelea minoritare semnificative, pe cât se poate în mod proporțional cu ponderea fiecăruia (v. Wikipedia:Punct de vedere neutru). Punctele de vedere și teoriile marginale, susținute de un număr mic de specialiști și neacceptate de comunitatea domeniului respectiv nu trebuie menționate în articole; pot fi în schimb menționate în articolele dedicate acestor teorii.

Pentru scrierea unui articol sursele folosite trebuie să fie independente de subiectul articolului, mai ales atunci când acesta este o persoană, o firmă, un produs etc. și deci există riscul ca o sursă apropiată subiectului să nu fie obiectivă.

Sursele alese pentru a susține o anumită afirmație trebuie să fie pe măsura gravității sau importanței acelei afirmații.

În general cele mai credibile surse sunt lucrările de specialitate (periodice sau cărți) publicate de edituri cu un înalt nivel academic, în care verificarea informațiilor se face în mod sistematic și minuțios de către specialiști. Sunt de asemenea de încredere manualele de nivel universitar, revistele și cărțile apărute la edituri recunoscute, precum și ziarele principale. Ca regulă generală, cu cât o publicație depune mai mult efort în asigurarea corectitudinii informațiilor oferite, cu atât credibilitatea publicației este mai mare.

Publicațiile academice bazate pe verificări făcute de specialiști sunt de obicei sursele cele mai respectabile și de încredere, în domeniile în care sunt disponibile (istorie, medicină, științe etc.). În aceste domenii se pot folosi și surse neacademice, dacă au un nivel de credibilitate acceptabil. În cazurile când diferite surse susțin puncte de vedere diferite, trebuie atribuit în text fiecare punct de vedere sursei respective.

Sursele care au o reputație proastă în ceea ce privește verificarea informațiilor sau care nu au un mecanism editorial pentru aceasta nu trebuie să fie folosite în redactarea articolelor. Fac excepție articolele care au ca subiect aceste surse, cu precizarea că afirmațiile acestora de natură polemică, agresivă, disputată nu pot fi preluate în articole decât dacă sunt susținute și de surse de încredere.

Evaluarea surselor

Înainte de a folosi informații de la o anumită sursă asigurați-vă de următoarele:

  • Verificați dacă sursa respectivă nu este o persoană sau o organizație care urmărește un anumit program politic sau un interes de altă natură și care încearcă să îl apere prin raportarea faptelor dintr-un punct de vedere părtinitor. O sursă tendențioasă nu trebuie neapărat evitată, dar editorii trebuie să fie atenți ce informații culeg de la ea. Trebuie în mod clar evitate informațiile provenite de la grupări binecunoscute pentru atitudinea lor extremistă, cu excepția informațiilor pe care le furnizează despre ele însele, dar și atunci astfel de materiale se vor folosi cu precauție și în cantitate minimă.
  • Verificați dacă sursa respectivă cunoaște în mod direct situația descrisă. Trebuie făcută distincția între martorii oculari (surse primare) și comentatori (surse secundare). Și unii și ceilalți pot fi de încredere.
  • Verificați care sunt opiniile celorlalți despre sursele pe care le-ați ales.
  • Verificați dacă alte informații furnizate de sursa respectivă sunt de încredere, prin comparare cu alte surse.
  • Asigurați-vă că și ceilalți editori au acces la surse, chiar dacă acestea nu sunt online.
  • În cazul surselor secundare, verificați dacă sursa aleasă a folosit informații de la mai multe surse primare.

Observație: Editorii de la Wikipedia pot folosi aceste îndrumări pentru a stabili dacă o sursă este sau nu credibilă, cu scopul de a ști dacă putem folosi informațiile furnizate de aceasta. Totuși, nu este menirea editorilor de a investiga dacă aceste informații sunt adevărate sau false. O astfel de investigație ar echivala cu a întreprinde cercetare originală.

Surse disponibile online

Evaluați sursele de pe internet în același mod în care le evaluați pe cele tipărite. Orice raportare de informații trebuie judecată având în vedere prin ce mijloc și de către cine a fost făcută. Publicațiile (tipărite sau electronice) care au o echipă de persoane care verifică informațiile, precum ziarele importante, enciclopediile, etc., sunt în general considerate suficient de credibile.

La celălalt capăt al spectrului se găsesc paginile de web personale, weblogurile, forumurile de discuții și alte situri în care oricine poate să scrie orice. Asemenea situri nu pot fi folosite ca surse pentru articolele din Wikipedia. Există foarte puține excepții de pagini personale care pot fi considerate de încredere, și anume doar atunci când ele aparțin unor specialiști cunoscuți care semnează cu numele lor adevărat. Chiar și atunci trebuie să fim precauți, pentru că informațiile publicate astfel nu au fost verificate de specialiști independenți.

Motivul pentru care nu sunt folosite informații din paginile personale este că acestea sunt create de persoane a căror activitate nu este verificată de nimeni. Ar putea fi vorba de niște oameni inteligenți și corecți, care oferă tuturor din cunoștințele pe care le au. Pe de altă parte ar putea fi niște oameni neinformați sau neatenți, care doresc să inducă publicul în eroare sau care au interese de altă natură, sau ar putea fi pur și simplu nebuni. Astfel de pagini de web sunt tot atât de credibile cât un afiș nesemnat lipit pe un stâlp: nu avem de unde ști dacă informațiile oferite sunt autentice.

De asemenea, nici acele surse pentru a căror documentare au fost folosite informații provenite de la Wikipedia --- de exemplu anumite pagini de la Omniglot.com, Answers.com etc. --- nu pot fi considerate surse de încredere.

Wikipedia

O consecință a celor de mai sus este că Wikipedia nu poate fi considerată o sursă de încredere pentru ea însăși, întrucât redactorii sunt adesea anonimi sau fără pregătire de specialitate, iar verificarea afirmațiilor din articole nu se face sistematic. De aceea informațiile găsite în celelalte articole din Wikipedia în limba română sau în celelalte Wikipedii trebuie verificate în surse de încredere independente înainte de a fi folosite în articole.

Astfel, redactorii sunt încurajați să traducă din alte Wikipedii numai articole pe acele subiecte care le sunt suficient de familiare pentru a putea evalua calitatea articolelor respective și numai după ce au constatat că toate afirmațiile conținute sunt verificabile în surse independente.

Vezi și

Legături externe

Vezi și

</noinclude>