Ziua limbii tătare (Tatar tĭlĭn künĭ) este o sărbătoare oficială din România, legată de păstrarea limbii tătare române și a tradițiilor tătarilor români. La 19 decembrie 2010 a fost adoptată de Parlamentul României Legea nr. 256/2010 (Legea nr. 256/2010 pentru instituirea Zilei limbii tătare), prin care această zi este serbată în fiecare an pe 5 mai.[1][2]

Legea nr. 256/2010 pentru instituirea Zilei limbii tătare Text publicat în M.Of. al României. În vigoare de la 19 decembrie 2010 Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. – Se instituie ziua de 5 mai ca Zi a limbii tătare.

Art. 2. -(1) Anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei limbii tătare, în localitățile în care trăiesc membri ai comunității tătare se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători. -(2) Autoritățile centrale și locale pot contribui cu sprijin logistic și/sau financiar, după caz.

Art. 3. -În instituțiile de învățământ în care se predau limba tătară ca limbă maternă și religia islamică, în ziua de 5 mai se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători.

Art. 4. -Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune vor include, în cadrul emisiunilor dedicate minorităților naționale, aspecte de la manifestările anuale ocazionate de sărbătorirea Zilei limbii tătare.

Legături externe

modificare