Miloš Obrenović, Prinț al Serbiei: Diferență între versiuni
m Robot. Înlocuire automată de text (-{{Informații bibliotecare +{{Control de autoritate) |
Compl. Etichetă: Legături către dezambiguizare |
||
| Linia 45: | Linia 45: | ||
Miloș Obrenovici a obținut de la sultan, cu ajutorul rușilor, anexarea județelor locuite majoritar de români, Timoc și Craina. Granița cu Bulgaria este stabilită pe [[râul Timoc]]. În acest mod, se realizează pentru prima oară despărțirea românilor din Timocul sârbesc de cei din Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima dată în istoria sa, Serbia reușește să se învecineze cu Țara Românească. Obrenovici inițiază imediat un program agresiv de asimilare forțată a românilor din Timoc. Dascălii români sunt înlocuiți de alții sârbi, care nu vorbeau româna. Toți locuitorii au fost forțați să-și modifice numele adăugând terminația "ici, ovici sau evici"<ref>N.A. Constantinescu, Chestiunea timoceana, Editura Litera, 2000</ref> |
Miloș Obrenovici a obținut de la sultan, cu ajutorul rușilor, anexarea județelor locuite majoritar de români, Timoc și Craina. Granița cu Bulgaria este stabilită pe [[râul Timoc]]. În acest mod, se realizează pentru prima oară despărțirea românilor din Timocul sârbesc de cei din Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima dată în istoria sa, Serbia reușește să se învecineze cu Țara Românească. Obrenovici inițiază imediat un program agresiv de asimilare forțată a românilor din Timoc. Dascălii români sunt înlocuiți de alții sârbi, care nu vorbeau româna. Toți locuitorii au fost forțați să-și modifice numele adăugând terminația "ici, ovici sau evici"<ref>N.A. Constantinescu, Chestiunea timoceana, Editura Litera, 2000</ref> |
||
==Prezența în Transilvania== |
==Prezența în Țara Românească și în Transilvania== |
||
Miloš Obrenović a cumpărat în anul 1831 [[Casa de piatră din Herăști|castelul din Herăști]] de la păhărniceasa Anița Năsturel-Herescu.<ref>Sorin Iftimi, [https://biblioteca-digitala.ro/reviste/cercetari-istorice-iasi/030-031-Cercetari-istorice-Muzeul-Istorie-Moldovei-Iasi-2011-2012_127.pdf Portretul principelui sârb Miloš Obrenović, de Josef August Schöefft (1835)]</ref> După ce a abdicat în data de 26 iunie 1839 s-a retras la [[Herăști]], unde a întreprins lucrări de reparații și modificări. Pe domeniul învecinat [[Miloșești]], care îi poartă numele, a adus lucrători bulgari. |
|||
| ⚫ | |||
| ⚫ | Miloš Obrenović s-a tratat în stațiunea [[Elepatac]], pe atunci o exclavă a [[Comitatul Alba de Jos|comitatului Alba de Jos]]. Drept recunoștință pentru eficacitatea tratamentului cu apele minerale de acolo, în anul [[1843]] a finanțat construirea [[Biserica ortodoxă din Vâlcele|bisericii ortodoxe din Elepatac (Vâlcele)]], precum și a unei școli confesionale. |
||
== Ultima parte a domniei == |
== Ultima parte a domniei == |
||
Versiunea de la 29 decembrie 2023 21:30
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
Miloš Obrenović (în sârbă Милош Обреновић; ; născut Miloš Teodorović;[3] n. , Gornja Dobrinja(d), Zlatiborski upravni okrug, Serbia – d. , Belgrad, Principatul Serbiei) a fost prinț al Serbiei între 1815 – 1839 și 1858 – 1860. El a participat la Prima Revoltă Sârbă, i-a condus pe sârbi în cea de-a Doua Revoltă Sârbă și a fost fondatorul Casei Obrenovici. În timpul domniei sale, Serbia a devenit un ducat autonom în cadrul Imperiului Otoman. El este considerat liderul care a început procesul de restabilire a statalității Serbiei, ca și cel care a pus bazele noii politici interne și externe a țării. Prințul Miloș a domnit autocrat, refuzând în permanență să împărtă puterea. În timpul domniei sale, a devenit cel mai bogat om din Serbia și unul dintre cei mai avuți oameni din Balcani.
Tinerețea
Miloš Obrenović s-a născut ca fiul al Višnja Gojković și al celui de-al doilea său soț, Teodor Mihailovića, un țăran sărac din Muntenegru, în satul Dobrinja, lângă Požega, în districtul Ujice. Miloš a fost primul născut dintre cei trei fii ai cuplului. Frații lui au fost Iovan (1787–1850) și Ievram (1790–1881). Primul soț al mamei sale a fost Obren Martinović (died 1777), iar Miloš a avut o soră mai mare vitregă, Stana (născută în 1773), și doi frați vitregi Iakov (1767 – 1817) și Milan (1770 – 1810).
După moartea fratelui său Milan, Miloš și-a schimbat numele într-unul derivat din numele primul soț al mamei sale (Obren – Obrenović).
În prima sa tinerețe, Miloš a fost servitor în casa familiei lui Akso Ječmenica, un negustor de vite influent din Zlatibor. Miloș Obrenovici a fost apoi negustor de porci și de sare românească care nu știa să scrie și să citească și îi considera pe intelectuali cei mai mari dușmani ai țării.
Căsătoria și copii
În 1805 Miloš s-a căsătorit cu Ljubica Vukomanović (1788 – 1843). Cei doi au avut 7 copii al căror nume sunt cunoscute. Tradiția spune că Ljubica a fost însărcinată de 17 ori, unii dintre copii murind la scurtă vreme după naștere, iar, în câteva cazuri, a pierdut sarcina.
- Prințesa Petria (1808 – 1870)
- Prințesa Savka (1814 – 1848)
- Prințul Milan (21 octombrie 1819 – 8 iulie 1839)
- Prințul Mihailo (16 septembrie 1823 – 10 iunie 1868)
- Prințesa Maria (născută și decedată în 1830)
- Prințul Todor
- Prințul Gabriel
Revolta sârbă și autonomia
Miloș a luat parte activ la luptele Primei Revolte Sârbe. La revoltă a luat parte și fratele său Milan. Acesta din urmă a ajuns la rangul de voievod al districtului Rudnik. După înfrângerea rebeliunii, Miloș s-a numărat printre puținii lideri care au rămas în Serbia, să facă față reîntoarcerii autorităților otomane. După ce l-a asasinat pe Caragheorghe în 1817, Obrenovici a devenit liderul de necontestat al sârbilor, sub dominația turcă.
În aprilie 1815 a organizat și condus a Doua Revoltă Sârbă. Până în 1817 autoritățile otomane au învins armata răsculaților sârbi. Miloș a reușit să negocieze încetarea luptelor cu guvernatorul otoman, Marașlı Ali Pașa. Ca urmare a negocierilor, Serbia a căpătat un anumit grad de autonomie, dar a rămas sub suveranitatea sultanului otoman. Miloš Obrenović a ajuns la putere și a acționat ca un domnitor absolut. Sultanul a lărgit prin decretele din 1830 și 1833 controlul lui Miloș Obrenovici asupra unor noi teritorii (Timocul) și a transformat Serbia într-un principat suveran, iar pe liderul acestuia într-un principe ereditar. A fost înființată Mitropolia Sârbă a Belgradului, independentă față de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Atât turcii cât și sârbii au recunoscut Imperiul Rus drept garant al autonomiei noului principat.
Miloș Obrenovici a obținut de la sultan, cu ajutorul rușilor, anexarea județelor locuite majoritar de români, Timoc și Craina. Granița cu Bulgaria este stabilită pe râul Timoc. În acest mod, se realizează pentru prima oară despărțirea românilor din Timocul sârbesc de cei din Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima dată în istoria sa, Serbia reușește să se învecineze cu Țara Românească. Obrenovici inițiază imediat un program agresiv de asimilare forțată a românilor din Timoc. Dascălii români sunt înlocuiți de alții sârbi, care nu vorbeau româna. Toți locuitorii au fost forțați să-și modifice numele adăugând terminația "ici, ovici sau evici"[4]
Prezența în Țara Românească și în Transilvania
Miloš Obrenović a cumpărat în anul 1831 castelul din Herăști de la păhărniceasa Anița Năsturel-Herescu.[5] După ce a abdicat în data de 26 iunie 1839 s-a retras la Herăști, unde a întreprins lucrări de reparații și modificări. Pe domeniul învecinat Miloșești, care îi poartă numele, a adus lucrători bulgari.
Miloš Obrenović s-a tratat în stațiunea Elepatac, pe atunci o exclavă a comitatului Alba de Jos. Drept recunoștință pentru eficacitatea tratamentului cu apele minerale de acolo, în anul 1843 a finanțat construirea bisericii ortodoxe din Elepatac (Vâlcele), precum și a unei școli confesionale.
Ultima parte a domniei
Sârbii s-au răsculat în mai multe rânduri împotriva domniei autocrate și brutale a lui Miloș. O astfel de rebeliune l-a silit să accepte adoptarea unei constituții în 1835. Modernizarea Serbiei nu a fost bine primită de Imperiul Austriac, de otomani și ruși. Se pare că cele trei imperii vedeau în adoptarea constituției sârbe un pericol pentru propriile sisteme autoritare de guvernare. Ministrul de externe austriac Metternich a ridiculizat Serbia, noul său steag și pe ministrul ei de externe. Ca urmare a presiuiunilor rușilor și otomanilor, Miloš a abolit constituția.
Miloš a abdicat în 1839 în favoarea unuia din fii săi, Milan, care a murit câteva săptămâni după urcarea pe tron. I-a urmat la conducerea statului fratele Mihailo. Mihailo a fost detronat în 1842. Familia Obrenovici a rămas în afara sferei puterii, când Miloš a recâștigat tronul, pe care l-a ocupat în ultimii doi ani ai vieții sale.
Note
- ^ a b „Miloș Obrenovici, Prinț al Serbiei”, Freebase Data Dumps[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b c d e The Peerage
- ^ Milos Obrenovic sr
- ^ N.A. Constantinescu, Chestiunea timoceana, Editura Litera, 2000
- ^ Sorin Iftimi, Portretul principelui sârb Miloš Obrenović, de Josef August Schöefft (1835)
| Predecesor: titlu nou |
Prinț al Serbiei 1817—1839 |
Succesor: Milan Obrenović al II-lea |
| Predecesor: Aleksandar Karađorđević |
Prinț al Serbiei 1858—1860 |
Succesor: Mihailo Obrenović al III-lea |
