Sari la conținut

Cătușnică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(dif) ← Versiunea anterioară | afișează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Nepeta cataria
Clasificare științifică
SupradomeniuBiota
SupraregnEukaryota
RegnPlantae
SubregnViridiplantae
InfraregnStreptophyta
DiviziuneTracheophytes
SubdiviziuneSpermatophytes
OrdinLamiales
FamilieLamiaceae
GenNepeta
Nume binomial
Nepeta cataria[1]
L., 1753

Cătușnica, zisă și iarba-mâței sau minta-mâței (Nepeta cataria), este o specie din genul Nepeta din familia Lamiaceae, originară din sudul și estul Europei, Orientul Mijlociu, Asia Centrală și părți din China. A fost introdusă de om și în nordul Europei, Noua Zeelandă și America de Nord.[2][3][4][5]

Se numește „iarba mâțului” deoarece aproximativ două treimi dintre pisici sunt atrase de această plantă mulțumită nepetalactonului, care se leagă de receptorii olfactivi ai pisicilor, ducând de obicei la euforie temporară.[6][7][8]

Cătușnica este un ingredient și în unele ceaiuri din plante și este apreciat pentru proprietățile sale sedative și relaxante. Nepetalactonul poate fi extras din cătușnică prin distilare cu abur.

Numele generic (Nepeta) se găsește pentru prima dată în scrierile lui Plinius cel Bătrân, un scriitor și naturalist roman, și provine dintr-un vechi nume latin pentru o plantă aromatică originară din Nepi (Etruria). Epitetul specific (cataria) provine din latinul târziu „cattus” sau „cathus” (= al pisicilor, referitor la pisici).[9]

Denumirea științifică a speciei a fost definită de Linnaeus (1707 - 1778), cunoscut și sub numele de Carl von Linné, biolog și scriitor suedez considerat părintele clasificării științifice moderne a organismelor vii, în publicația „Species Plantarum - 2: 570. 1753" din 1753.[10]

Cătușnica este o plantă erbacee perenă de scurtă durată, care crește până la 50–100 cm înălțime și lățime și care înflorește de la sfârșitul primăverii până în toamnă. În aparență, N. cataria seamănă cu un membru tipic al familiei de plante de mentă, având frunziș maro-verzui cu tulpina pătrată caracteristică a familiei de plante Lamiaceae.[11] Frunzele cu dinți aspri sunt de formă triunghiulară sau eliptică.[12] Florile mici, bilabiate sunt parfumate și sunt fie de culoare roz, fie albe, sau cu pete fine de violet pal.[12]

Cătușnica este cultivată ca plantă ornamentală. De asemenea, este cultivată și pentru calitățile sale atractive pentru pisici și fluturi.[12]

Planta este rezistentă la secetă și poate fi un repelent pentru anumite insecte, inclusiv afidele și insectele de dovleac.[12] Cătușnica este cel mai bine cultivată în plină lumină solară și crește ca o plantă perenă slab ramificată.[13]

Repelent de insecte

[modificare | modificare sursă]

Nepetalactonul este un repelent pentru țânțari și muște,[14][15] uleiul izolat din cătușnică prin distilare cu abur fiind un repelent și gândacilor de bucătărie și termitelor.[16][17] Unele cercetări sugerează că, deși este un repelent spațial mai eficient decât DEET,[18] nu este la fel de eficient când este utilizat pe piele în comparație cu SS220 sau DEET.[19]

Efect asupra oamenilor

[modificare | modificare sursă]

Această plantă are o lungă istorie de utilizare în medicina tradițională pentru o varietate de afecțiuni, cum ar fi crampe de stomac, indigestie, febră, urticarie și afecțiuni nervoase.[20] Planta poate fi consumată sub formă de tizană, suc, tinctură, infuzie sau cataplasmă și, de asemenea, fumată.[20] Cu toate acestea, utilizarea sa medicinală a scăzut în favoarea dezvoltării medicinei moderne.[20]

Efecte asupra felinelor

[modificare | modificare sursă]
Efectele cătușnicii asupra unei pisici domestice

Cătușnica conține nepetalacton, motiv pentru care (ca și alte specii din genul Nepeta) planta este cunoscută pentru efectele care le are asupra pisicilor, și nu numai asupra celor domestice, ci și asupra altor specii de feline.[20] Mai multe teste au arătat că leoparzii, pumele, servalele și râșii reacționează adesea la cătușnică într-un mod similar cu pisicile domestice; în timp ce leii și tigrii pot reacționa puternic, dar nu cu asemena consistență.[21][22][23]

În cazul pisicilor domestice, N. cataria este folosită ca substanță de agrement pentru distracția pisicilor, iar produsele făcute din această plantă, concepute pentru a fi utilizate cu pisici domestice, sunt disponibile consumatorilor în magazine de articole pentru animale. De obicei, atunci când pisicile simt mirosul frunzelor de cătușnică, se freacă de plantă, o ling, o mestecă și se rostogolesc pe pământ. Consumul de mare parte din plantă este urmat de salivare, somnolență, anxietate, sărituri și răsuciri. Unele pisici mârâie, miaună, zgârie sau mușcă mâna care ține planta.[24][25] Perioada de răspuns după expunere este în general între 5 și 15 minute, după care de obicei se prezintă oboseala olfactiva;[26] cu toate acestea, aproximativ o treime dintre pisici nu sunt afectate de cătușnică.[20][27] Comportamentul este ereditar.[28]

Pisicile detectează nepetalactona prin epiteliul olfactiv, nu prin organul vomeronazal.[29] La epiteliul olfactiv, nepetalactona se leagă de unul sau mai mulți receptori olfactivi.

O analiză pedigree din 1962 a 26 de pisici dintr-o colonie de Siamezi a sugerat că reacția la cătușnică este cauzată de o genă mendeliană dominantă. O analiză pedigree din 2011 a 210 pisici din două colonii de reproducere (ținând cont de eroarea de măsurare prin teste repetate) nu a arătat nicio dovadă pentru modelele mendeliane de moștenire, dar a demonstrat eritabilitatea de h2 = 0.51–0.89 pentru comportamentul de răspuns la cătușnică, indicând un model de prag de răspundere poligenic.[20][30][31]

Un studiu publicat în ianuarie 2021 sugerează că felinele sunt atrase în mod specific de iridoizii nepetalactonă și nepetalactol, prezente în cătușnică și, respectiv, în actinidia polygama.[32] S-a descoperit că compușii făcuți din cătușnică resping țânțarii și se presupune că frecarea de aceste plante oferă pisicilor un strat chimic care le protejează împotriva mușcăturilor de țânțari.[32][33]

  1. ^ Species Plantarum, p. 570 
  2. ^ „World Checklist of Selected Plant Families: Royal Botanic Gardens, Kew”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Flora of China Vol. 17 Page 107 荆芥属 jing jie shu Nepeta Linnaeus, Sp. Pl. 2: 570. 1753.
  4. ^ Altervista Flora Italiana, genere Nepeta includes photos plus range maps for Europe and North America
  5. ^ Wilson, Julia. „Catnip (Nepeta cataria) - Everything You Need to Know About Catnip! | General Cat Articles”. www.cat-world.com.au. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Herron, Scott (). „Catnip, Nepeta cataria, a Morphological Comparison of Mutant and Wild Type Specimens to Gain an Ethnobotanical Perspective”. Economic Botany. 57 (1): 135–142. doi:10.1663/0013-0001(2003)057[0135:cncamc]2.0.co;2. 
  7. ^ Bol, Sebastiaan (). „Responsiveness of cats (Felidae) to silver vine (Actinidia polygama), Tatarian honeysuckle (Lonicera tatarica), valerian (Valeriana officinalis) and catnip (Nepeta cataria)”. BMC Veterinary Research. 13 (1): 70. doi:10.1186/s12917-017-0987-6. PMC 5356310Accesibil gratuit. PMID 28302120. 
  8. ^ „Catnip (Nepeta cataria) – Everything You Need to Know About Catnip!”. Cat-World.com.au. Cat World. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ „Botanical names”. Accesat în . 
  10. ^ „The International Plant Names Index”. Accesat în . 
  11. ^ „Archived copy”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ a b c d Missouri Botanical Garden: Nepeta cataria (Catmint) . Retrieved 1 October 2013
  13. ^ „Growing Catnip - Bonnie Plants” (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Kingsley, Danny (). „Catnip sends mozzies flying”. ABC Science Online. Accesat în . 
  15. ^ Junwei J. Zhu, Christopher A. Dunlap, Robert W. Behle, Dennis R. Berkebile, Brian Wienhold. (2010). Repellency of a wax-based catnip-oil formulation against stable flies. Journal of Agricultural and Food Chemistry, 58 (23): 12320–12326 (8 Nov 2010, doi:10.1021/jf102811k).
  16. ^ Schultz, Gretchen; Peterson, Chris; Coats, Joel (). „Natural Insect Repellents: Activity against Mosquitoes and Cockroaches” (PDF). În Rimando, Agnes M.; Duke, Stephen O. Natural Products for Pest Management. ACS Symposium Series. American Chemical Society. 
  17. ^ „Termites Repelled by Catnip Oil”. Southern Research Station, United States Department of Agriculture – Forest Service. . 
  18. ^ „Catnip Repels Mosquitoes More Effectively Than DEET”. www.sciencedaily.com. Accesat în . 
  19. ^ Chauhan, K.R.; Klun, Jerome A.; Debboun, Mustapha; Kramer, Matthew (). „Feeding Deterrent Effects of Catnip Oil Components Compared with Two Synthetic Amides Against Aedes aegypti”. Journal of Medical Entomology. 42 (4): 643–646. doi:10.1603/0022-2585(2005)042[0643:FDEOCO]2.0.CO;2. PMID 16119554. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ a b c d e f Grognet J (iunie 1990). „Catnip: Its uses and effects, past and present”. The Canadian Veterinary Journal. 31 (6): 455–456. PMC 1480656Accesibil gratuit. PMID 17423611. 
  21. ^ Reader's Digest: Does Catnip "Work" On Big Cats Like Lions And Tigers? Accessed 22 May 2015
  22. ^ Chris Poole (2 august 2010). Q: Do Tigers Like Catnip?. Big Cat Rescue. https://www.youtube.com/watch?v=tklx3j7kgJY. 
  23. ^ Chris Poole (19 martie 2013). Q: Do Tigers Like Catnip? Part 2. Big Cat Rescue. https://www.youtube.com/watch?v=_OPA1bZwOWc. 
  24. ^ Becker, Marty; Spadafori, Gina (). Why Do Cats Always Land on Their Feet?: 101 of the Most Perplexing Questions Answered About Feline Unfathomables, Medical Mysteries and Befuddling BehaviorsNecesită înregistrare gratuită. Deerfield Beach, Florida: Health Communications, Incorporated. ISBN 0757305733. 
  25. ^ Spadafori, Gina (). „Here, Boy!”. Universal Press Syndicate. Accesat în . 
  26. ^ Arden Moore (). The Cat Behavior Answer Book: Solutions to Every Problem You'll Ever Face; Answers to Every Question You'll Ever Ask. Storey. ISBN 978-1-60342-179-9. Accesat în . 
  27. ^ Turner, Ramona (). „How does catnip work its magic on cats?”. Scientific American. Accesat în . 
  28. ^ Stromberg, Joseph (). „How catnip gets your cat high”. Vox (în engleză). Accesat în . 
  29. ^ Hart, Benjamin L.; Leedy, Mitzi G. (iulie 1985). „Analysis of the catnip reaction: mediation by olfactory system, not vomeronasal organ”. Behavioral and Neural Biology. 44 (1): 38–46. doi:10.1016/S0163-1047(85)91151-3. PMID 3834921. 
  30. ^ Todd 1962, "Inheritance of the catnip response in domestic cats"
  31. ^ Villani 2011, "Heritability and Characteristics of Catnip Response in Two Domestic Cat Populations"
  32. ^ a b Moutinho, Sofia (). „Why cats are crazy for catnip”. Science (în engleză). Accesat în . 
  33. ^ Wu, Katherine J. (). „Your Cat Isn't Just Getting High Off Catnip”. The New York Times (în engleză). ISSN 0362-4331. Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Wikţionar
Wikţionar
Caută „Cătușnică” în Wikționar, dicționarul liber.

Materiale media legate de Cătușnică la Wikimedia Commons