Cutriguri

Cutrigurii (Kutrigurii) au fost un popor de călăreți nomazi apărut în stepele pontico-caspice în secolul al VI-lea. La est de aceștia erau situați utigurii^⁠(d), un popor înrudit de aproape cu cutrigurii.

Istoric

Cutrigurii au rămas în istorie pentru a fi atacat și pustiit regiuni din Imperiul Bizantin.

Grousset credea că sunt rămășițe ale hunilor. ^[1] Procopius povestește că "în trecut mulți huni^{[nb 1]}, numiți atunci cimerieni, locuiau ținuturile pe care le-am menționat deja. Toți aveau un singur rege. La un moment dat, unul dintre regii lor a avut doi fii: Utigur și Cutrigur. După moartea tatălui lor, au împărțit puterea și au dat numele lor popoarelor pe care le conduceau, astfel încât chiar și în zilele noastre unii sunt numiți utiguri iar alții - cutriguri".^[4]^[5] Ei au ocupat zona de stepă tanaitică - maeotică (Don - Azov), cutrigurii în partea de vest, iar utrigurii spre est.^[6]

În 551, o armată cutrigură de 12.000 de oameni puternici, conduși de mai mulți comandanți, inclusiv Chinialon, a venit dinspre "partea de vest a Lacului Maeotic (astăzi Marea Azov)" pentru a-i ajuta pe gepizi în război cu longobarzii.^[7] Mai târziu, alături de gepizi, au prădat ținuturile bizantine.^[7] Cu toate acestea, împăratul Iustinian I (cel Mare) (527-565), prin măsuri diplomatice și mituiri, i-a atras pe cutriguri și utiguri într-un război fratricid.^[8] Utigurii conduși de Sandilch i-au atacat pe cutriguri, care au suferit pierderi mari.^[5]

Cutrigurii au încheiat un tratat de pace cu Imperiul Bizantin și 2000 de cutriguri în galop, împreună cu soțiile și copiii lor, conduși de Sinnion, au intrat în serviciul imperial și s-au stabilit în Tracia.^[5] Modul prietenos în care au fost tratați cutrigurii nu a fost acceptat cu plăcere de Sandilch.^[5] În iarna anului 558, o mare armată de cutriguri conduși de Zabergan a trecut Dunărea înghețată, împărțiți în trei secțiuni; una spre Termopile, în timp ce celelalte două s-au îndreptat spre Chersones și periferia Constantinopolului.^[9] În martie 559, Zabergan a atacat Constantinopolul, o parte din forțele sale constând din 7000 de călăreți.^[10] ^[9]

O amenințare gravă pentru stabilitatea Imperiului Bizantin, potrivit cronicarilor Procopius, Agathias și Menandru, cutrigurii și utigurii s-au decimat între ei.^[5] Cutrigurii rămași au fost măturați de avari spre Pannonia (hanul avar Bayan I în 568 a poruncit celor 10.000 de huni cutriguri să treacă râul Sava^[11], în timp ce, mai târziu, Κοτζαγηροί (Kotzagiroi, eventual cutriguri), Ταρνιάχ (Tarnzach) și Ζαβενδὲρ (Zabender) au fugit la avarii din calea turcilor.^[5] Utigurii au rămas în stepa pontică și au căzut sub dominația turcilor.^[12]^[13]

Vezi și

Note

^ The ethnonym of the Huns, like those of Scythians and Türks, became a generic term for steppe-people (nomads) and invading enemies from the East, no matter of their actual origin and identity.^[2]^[3]

Referințe

^ Grousset, Empire of the Steppes, 1970, pp 79, 172.
^ Beckwith, Christopher I. (2009). Empires of the Silk Road: A History of Central Eurasia from the Bronze Age to the Present. Princeton University Press. p. 99. ISBN 9781400829941. Like the name Scythian up to the early medieval period, the name Hun became a generic (usually pejorative) term in subsequent history for any steppe-warrior people, or even any enemy people, regardless of their actual identity.
^ Dickens, Mark (2004). Medieval Syriac Historians’ Perceptionsof the Turks. University of Cambridge. p. 19. Arhivat din original la 26 iunie 2019. Accesat în 14 august 2017. Syriac chroniclers (along with their Arab, Byzantine, Latin, Armenian, and Georgian counterparts) did not use ethnonyms as specifically as modern scholars do. As K. Czeglédy notes, "some sources... use the ethnonyms of the various steppe-peoples, in particular those of the Scythians, Huns and Türks, in the generic sense of 'nomads'".
^ D. Dimitrov (1987). „Bulgars, Unogundurs, Onogurs, Utigurs, Kutrigurs”. Prabylgarite po severnoto i zapadnoto Chernomorie. kroraina.com. Varna.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Golden 2011, p. 140.
^ Golden 1992, p. 99.
^ ^a ^b Curta 2015, p. 76.
^ Golden 1992, p. 99–100.
^ ^a ^b Curta 2015, p. 77.
^ Golden 2011, p. 107.
^ Dickens, Mark (2010). The Three Scythian Brothers: an Extract from the Chronicle of Michael the Great. Parole de l'Orient. 35. p. 5.
^ Golden 2011, p. 140–141.
^ Grousset, page 79 has then crushed by the Avars.

[4] The ethnonym of the Huns, like those of Scythians and Türks, became a generic term for steppe-people (nomads) and invading enemies from the East, no matter of their actual origin and identity.^[2]^[3]

[1] Grousset, Empire of the Steppes, 1970, pp 79, 172.

[2] Beckwith, Christopher I. (2009). Empires of the Silk Road: A History of Central Eurasia from the Bronze Age to the Present. Princeton University Press. p. 99. ISBN 9781400829941. Like the name Scythian up to the early medieval period, the name Hun became a generic (usually pejorative) term in subsequent history for any steppe-warrior people, or even any enemy people, regardless of their actual identity.

[3] Dickens, Mark (2004). Medieval Syriac Historians’ Perceptionsof the Turks. University of Cambridge. p. 19. Arhivat din original la 26 iunie 2019. Accesat în 14 august 2017. Syriac chroniclers (along with their Arab, Byzantine, Latin, Armenian, and Georgian counterparts) did not use ethnonyms as specifically as modern scholars do. As K. Czeglédy notes, "some sources... use the ethnonyms of the various steppe-peoples, in particular those of the Scythians, Huns and Türks, in the generic sense of 'nomads'".

[Origin-5] D. Dimitrov (1987). „Bulgars, Unogundurs, Onogurs, Utigurs, Kutrigurs”. Prabylgarite po severnoto i zapadnoto Chernomorie. kroraina.com. Varna.

[FOOTNOTEGolden2011140-6] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Golden 2011, p. 140.

[FOOTNOTEGolden199299-7] Golden 1992, p. 99.

[FOOTNOTECurta201576-8] Curta 2015, p. 76.

[FOOTNOTEGolden199299–100-9] Golden 1992, p. 99–100.

[FOOTNOTECurta201577-10] Curta 2015, p. 77.

[FOOTNOTEGolden2011107-11] Golden 2011, p. 107.

[12] Dickens, Mark (2010). The Three Scythian Brothers: an Extract from the Chronicle of Michael the Great. Parole de l'Orient. 35. p. 5.

[FOOTNOTEGolden2011140–141-13] Golden 2011, p. 140–141.

[14] Grousset, page 79 has then crushed by the Avars.

[1]

[nb 1]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[2]

[3]