Plutarh
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Plutarh | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | anii 40 d.Hr.[1]  Chaeronea(d), Grecia Centrală, Grecia[2][3][4][5][6] |
| Decedat | 120 d.Hr. (80 de ani)[7][4][8][9][10] |
| Căsătorit cu | Timoxena[*] |
| Copii | Ploutarchos the Younger[*] Lamprias[*] |
| Ocupație | eseist preot magistrat[*] biograf[*] istoric scriitor filozof |
| Limbi vorbite | limba latină limba greacă veche[11][12] |
Modifică date / text  | |
Plutarh în unele lucrări Plutarch (în greaca veche Πλούταρχος Ploútarchos, latinizat Plutarchus; n. în jurul anului 45, Cheroneea, Beoția – d. în jurul anului 125) a fost un scriitor antic grec. Este cunoscut mai ales prin scrierile sale biografice și filosofice. În istoria literaturii grecești, Plutarh este considerat unul dintre principalii reprezentanți ai aticismului. Plutarh este considerat uneori și un istoric. Este cunoscut pentru lucrarea Viețile Paralele; De Phythiae oraculis se traduce prin Despre oracolul Phythiei, celebra preoteasă a templului lui Apollo din Delphi, unde, în stare de transă, prevedea viitorul.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Născut într-o familie notabilă din Beotia, studiază la Atena retorica, filosofia și științele vremii sale, avându-l ca maestru pe Ammonios Sakkas. În această perioadă, frecventează „Stoa”, precum și „Academia platoniciană”. Vizitează de mai multe ori Roma, unde predă filosofia morală. Obține cetățenia romană și adoptă numele de familie Mestrius, în semn de omagiu adus prietenului său M. Mestrius Florus. Autoritățile imperiale romane îl numesc procurator al provinciei Achaia din Grecia. Mai târziu, devine preot la templul lui Apollo din Delfi. Plutarh era foarte cultivat, avea cunoștințe enciclopedice, fiind foarte prețuit în cercurile elenistice. Ultima parte a vieții sale o petrece la Cheroneea, unde scrie principalele sale opere în dialect atic, bazate în mare parte pe manuscrisele prelegerilor sale.
Opera
[modificare | modificare sursă]Operele sale au fost reunite în 1296 de către Maximos Planudes (c.1260 - 1330)[13] în două culegeri:
- Moralia ("Scrieri morale"), alcătuite din eseuri și dialoguri, au ca tematică comentarii literare, estetice și pedagogice, dezbateri cu privire la probleme religioase și mitologice (printre altele reprezentarea lui Osiris în mitologia egipteană). Unele texte au conținut filosofic, în care Plutarh se relevă ca adept al platonismului în opoziție cu stoicismul și epicureismul. Moralia mai cuprinde nouă cărți întitulate Συμποσιακά τῶν ἑπτά σοφῶν (Symposiaca ton hepta sophon - „Banchetul celor șapte înțelepți”), un text dialogat asupra învățăturilor celor șapte înțelepți legendari ai Greciei antice.
- Viețile paralele ale oamenilor iluștri (Βίοι Παράλληλοι - Bíoi parálleloi), cea mai cunoscută și citită operă a lui Plutarh, cuprinde 50 de biografii, dintre care 46 sub formă de pereche, comparându-se un grec cu un roman, de exemplu Tezeu - Romulus, Alexandru cel Mare - Caesar, Demostene - Cicero, Licurg - Numa Pompilius. La sfârșitul textului despre fiecare cuplu se află un scurt comentariu comparativ (σύγκρισις - synkrisis) asupra celor două persoane. Biografii separate sunt cea a Marelui Rege persan Artaxerxes II, a lui Arat din Sikyon și ale împăraților romani de la Augustus la Vitellius. Viețile paralele sunt interesante nu numai din punct de vedere istorico-cultural, ci și pentru că relatează de asemeni anecdote și citate, prin care sunt caracterizate personalitățile respective. Aceste biografii au fost un model pentru scriitorul francez Michel de Montaigne în opera sa Essais și o sursă de inspirație pentru unele tragedii ale lui Shakespeare.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Judith Mossman (Edit.): Plutarch and His Intellectual World. Duckworth, Londra 1997
- Jean Sirinelli: Plutarque. Fayard, Paris 2000
- Timothy E. Duff: Plutarch's "Lives": exploring virtue and vice. Oxford 2002
- Plutarh, Vieți Paralele, traducere, notă introductivă, notițe introductive și note de prof.univ. N.I.Barbu, Editura Științifică, București (1960-1971)
Referințe și note
[modificare | modificare sursă]- ^ Plutarch, World History Encyclopedia, accesat în
- ^ ПЛУТА́РХ, Marea Enciclopedie Rusă, accesat în
- ^ Plutarco, Treccani Filosofia, accesat în
- ^ a b Plutarch, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ Plutark, Store norske leksikon, accesat în
- ^ Plutarch, Stanford Encyclopedia of Phylosophy, accesat în
- ^ PLUTARQUE (46 env.-env. 120), Encyclopædia Universalis, accesat în
- ^ Plutarchos, Nationalencyklopedin, accesat în
- ^ Plutarque (0046?-0120?), Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Plutarc, Gran Enciclopèdia Catalana, accesat în
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ https://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Planudes,_Maximus
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- Citate din Plutarch în limba engleză
- Jona Lendering: Plutarch of Chaeronea Arhivat în , la Wayback Machine.
| |||||||||||||||||||||||||||||
