badger
(English)
Etimologie
Din engleza medie bageard, din bage („semn distinctiv”) < anglo-normandă bage („emblemă”).
Pronunție
- AFI: /'bædʒə(ɹ)/
Substantiv
badger, pl. badgers
- (zool.) bursuc, viezure
- The badger ran across the street.
- (spec.) persoană din statul american Wisconsin
- (ieșit din uz) perie făcută din păr de bursuc/viezure
- (la pl.) un grup de răufăcători desperați, care furau în apropierea râurilor
Sinonime
- 2: Wisconsinite
Cuvinte compuse
Verb
| Conjugarea verbului to badger | |
| Infinitiv | to badger |
| Prezent simplu pers. 3 sg. |
badgers |
| Trecut simplu | badgered |
| Participiu trecut | badgered |
| Participiu prezent | badgering |
- a bate la cap, a plictisi
- He kept badgering her about her bad habits.
- (fam., în Anglia) a băși, a pârțâi
Sinonime
- 2: fart