Căpitanul Conan (roman)

Căpitanul Conan
Coperta ediției princeps
Informații generale
Autor	Roger Vercel
Subiect	Primul Război Mondial
Gen	roman de război
Ediția originală
Titlu original	Capitaine Conan
Limba	franceză
Editură	Éditions Albin Michel din Paris
Țara primei apariții	Franța
Data primei apariții	1934
Format original	Tipăritură
Număr de pagini	255
Ediția în limba română
Traducător	Mihail Sebastian
Editură	Editura „Naționala-Ciornei” din București
Data apariției	1935
Număr de pagini	264

Căpitanul Conan, intitulat într-o primă traducere Căpitan Conan, (în franceză Capitaine Conan) este un roman de război scris de Roger Vercel și publicat pentru prima oară în 1934 de către Éditions Albin Michel din Paris. El a obținut premiul Goncourt în același an.

Romanul prezintă întâmplările trăite de militarii Armatei Franceze din Orient după semnarea Armistițiului de la Compiègne (1918), insistând pe figura ofițerului francez Conan pentru care războiul a devenit sensul vieții sale încât nu se mai putea adapta normelor de conviețuire socială din perioada de pace. Acțiunea se petrece pe teritoriile României și Bulgariei, în principal la București și pe malul Nistrului. Principala sursă de inspirație a romanului o reprezintă propriile amintiri ale autorului, mobilizat în Armata Franceză din 1914 până în 1919.

În domeniul literaturii de război, Căpitanul Conan este unul dintre puținele romane care evocă luptele purtate de Armata Franceză din Orient pe Frontul din Macedonia în Primul Război Mondial, precum și primele amenințări revoluționare sovietice la adresa României.

Romanul a fost ecranizat ulterior de regizorul francez Bertrand Tavernier într-un film omonim ce a avut premiera în 1996. Filmul, turnat în mare parte în România, a obținut în 1997 două premii César: premiul pentru cel mai bun regizor (Bertrand Tavernier) și premiul pentru cel mai bun actor (Philippe Torreton).

Rezumat

Clădirea fostului Club Austro-Ungar din București, în care a funcționat localul Palais de Glace.

După ce a participat la Bătălia de la Dobro Pole (15–18 septembrie 1918), un regiment al Armatei Franceze din Orient a traversat timp de cinci săptămâni în pas alergător un traseu muntos lung de circa 600 km prin Macedonia și Bulgaria, ajungând în noiembrie 1918 pe malul bulgăresc al Dunării. Militarii sunt informați acolo de semnarea Armistițiului de la Compiègne (11 noiembrie 1918). În fața unei ulcele de vin doi tineri ofițeri (locotenenții Norbert și Conan) rememorează cele mai importante momente ale activității militare desfășurate în timpul războiului. Unitățile franceze pătrund apoi pe teritoriul României și, împreună cu unitățile române, eliberează Bucureștiul, defilând solemn pe Calea Victoriei în urma generalului Berthelot.

În ciuda încheierii armistițiului, unitățile franceze continuă să rămână mobilizate timp de mai multe luni, fiind încazarmate inițial la București. După patru ani de război, militarii se adaptează greu atmosferei de cazarmă din perioada de pace, fiind nemulțumiți că nu mai primesc misiuni de luptă și că sunt supuși unei rutine cazone plictisitoare. Cel mai indignat de acest formalism birocratic este locotenentul Conan, comandantul unui detașament de cercetare format din soldați curajoși și duri care au săvârșit numeroase acte de eroism pe front. Delictele săvârșite se înmulțesc de la simple acte de indisciplină (precum nesalutarea unui superior, lipsa de la apel sau insubordonare) până la infracțiuni mai grave (furt de material militar, dezertare și brutalități față de populația civilă). După un stagiu ca avocat al unor soldați acuzați de fapte minore, Norbert este numit comisar raportor, având sarcina de a-i trimite la judecata Consiliului de Război pe militarii acuzați de încălcarea legii. În timp ce ignoră faptele mărunte, el nu este dispus să treacă cu vederea delictele violente, iar anchetarea unui jaf armat săvârșit de câțiva militari în localul Palais de Glace de pe Bulevardul Regina Elisabeta din București îl aduce în conflict cu prietenul său, Conan.

Regimentele franceze părăsesc rând pe rând România la începutul anului 1919, iar Norbert îl regăsește pe Conan în Bulgaria, în apropiere de Sofia, și află cu această ocazie că prietenul său a fost avansat la gradul de căpitan. Această avansare era atât o recunoaștere a eroismului dovedit în incursiunile militare de pe teritoriul inamic, cât și o încercare de a-l cuminți până la apropiata demobilizare.

Militari francezi săpând tranșee în munții Macedoniei (1916).

În aprilie 1919 Norbert este însărcinat cu investigarea unui dublu delict de dezertare și trădare; acuzatul, soldatul adolescent Jean-René Erlane, fusese trimis cu un an în urmă într-o misiune de legătură în timpul luptelor de pe valea Vardarului și, pierzându-se cu firea din cauza bombardamentelor, ajunsese în liniile bulgare și se predase inamicului. În ciuda eforturilor lt. Norbert de a-i evidenția circumstanțe atenuante, Erlane este condamnat la moarte de tribunalul militar. În același timp, căpitanul Conan este arestat pentru uciderea din culpă a unui bulgar. Prins la mijloc între datoria de comisar raportor și respectul pentru un prieten care săvârșise acte de eroism pe front, Norbert își înaintează demisia și este trimis la compania sa. Ca urmare a gestului său, justiția militară franceză este dezorganizată deoarece niciun ofițer nu a vrut să-și asume sarcina de a-l trimite în judecată pe Conan.

Unitățile militare franceze sunt desfășurate apoi în Basarabia, având misiunea de a apăra frontiera româno-rusă de pe Nistru. Aici are loc una din ultimele încleștări armate în care sunt angrenați militarii francezi: Lupta de la Tighina (27–28 mai 1919). În cursul incursiunii nocturne peste Nistru a bandelor bolșevice, trupele franceze sunt luate prin surprindere și își apără pozițiile cu dârzenie, dar sunt copleșite de numărul mare de atacatori. Observând acele lupte, Conan strânge un grup de militari arestați și condamnați și inițiază un contraatac curajos, alungându-i pe inamici peste frontieră.

După demobilizare Norbert corespondează o perioadă cu Conan și află dintr-o ultimă scrisoare primită de la el că fostul căpitan se căsătorise în 1921 și se mutase din Bretania în orașul nevestei lui. Mai târziu, aflându-se în trecere prin acea zonă, decide brusc să-și revadă fostul prieten și găsește un om puhav și bolnav de ciroză, pe care aproape că nu-l mai recunoaște. Conan se simte jenat de aspectul său și-i spune lui Norbert că mai are de trăit cel mult șase luni și că așa vor sfârși treptat toți cei care au câștigat războiul.

Structură

Romanul este împărțit în 15 capitole numerotate cu cifre romane și fără titluri.

Personaje

• André Norbert — naratorul romanului, tânăr ofițer francez, student la Facultatea de Litere înainte de război. A luptat pe Frontul de Vest și apoi pe Frontul din Macedonia și, cu toate că era preocupat mai mult de propria supraviețuire, a fost citat totuși de două ori pe ordinul de zi. Este comandantul unei companii de infanterie la momentul anunțării armistițiului.
• Conan — tânăr ofițer breton de vânători alpini, contingent 1913, originar din Saint-Malo. În viața civilă a fost proprietarul unei mercerii. A absolvit Școala Specială Militară de la Saint-Cyr, după care a luptat pe Frontul de Vest. A fost mutat în ianuarie 1917 pe Frontul din Macedonia, unde a comandat un detașament de cercetare care a efectuat incursiuni curajoase pe teritoriul inamic. A fost decorat cu Legiunea de Onoare și cu Crucea de Război cu cinci stele și trei frunze de laur. „Cei care-l cunoșteau se jurau că flăcăul ăsta blajin, pe care ți l-ai fi închipuit mai degrabă în fața unei ulcele cu cidru, încălțat cu saboți și purtând pe cap o pălărioară rotundă cu panglici, ca țăranii bretoni, întreprindea incursiuni de o îndrăzneală înspăimântătoare și că cei cincizeci de gealați din subordinea lui ascultau de el ca de bunul Dumnezeu”.
• Ghislain de Scève — tânăr ofițer de carieră francez cu origini aristocrate, comandantul companiei a 3-a. A fost luat prizonier de bulgari pe Frontul din Macedonia și a fost eliberat după Armistițiul de la Salonic (1918). Are o atitudine de dispreț față de conformism și expune provocator opinii independente în aproape orice împrejurare. Este transferat apoi la Biroul Economic al armatei.
• Bouvier — maior francez, comandantul batalionului din care fac parte companiile lui Norbert și Conan. Bătrân ofițer de carieră, manifestă dispreț față de ofițerii rezerviști din batalion.
• Jean-René Erlane — soldat francez în vârstă de 19 ani, acuzat de dezertare la inimic și trădare, pe care Norbert îl consideră „un copil”. Provenit dintr-o familie bogată, el este un băiat bolnăvicios și hipersensibil, care s-a pierdut cu firea în timpul unor bombardamente pe când efectua o misiune de legătură și a ajuns în liniile bulgare, unde s-a predat.
• Dubreuil — preot misionar în cadrul Misiunilor Străine, care a desfășurat o activitate de apostolat în Fiji; mobilizat în cadrul Regimentului 58. Acceptă propunerea lui Norbert de a-l apăra pe Erlane, fără a reuși să-i convingă pe judecătorii militari.
• Ștefănescu — inspector al Poliției Române, care îl ghidează pe lt. Norbert în căutarea prostituatelor plătite de militarii francezi ce realizaseră jaful armat de la Palais de Glace.
• domnișoara Georgette — prostituată franceză, care își atrage clienții de la Casa Capșa. A venit la București în 1912 după ce-și luase diploma de învățătoare.

Scriere și publicare

Surse de inspirație

Roger Vercel în 1934

Romanul Căpitanul Conan este inspirat de propria experiență de război a scriitorului francez Roger Vercel. În momentul începerii Primului Război Mondial și a lansării ordinului de mobilizare generală (1 august 1914) Roger Vercel era student la Facultatea din Litere a Universității din Caen. După câteva săptămâni de așteptare a fost repartizat din cauza miopiei severe la Serviciul de ambulanță al armatei din Le Mans, activând ca brancardier pe câmpurile de luptă din nordul și estul Franței până la sfârșitul anului 1914. A fost transferat la cerere ca voluntar în trupele combatante aflate la Dunkerque și a participat la Bătălia de pe Yser (16–31 octombrie 1914), apoi la bătăliile din Flandra, din Champagne (25 septembrie – 6 noiembrie 1915) și de pe Somme (1 iulie – 18 noiembrie 1916), unde a fost rănit și gazat cu iperită. Armata ducea lipsă de ofițeri, așa că Vercel a fost trimis la Școala Specială Militară de la Saint-Cyr, fiind înaintat apoi la gradul de sublocotenent și repartizat în Armata Franceză din Orient ce lupta pe Frontul din Macedonia. A sosit acolo în 1918 și a luat parte la Bătălia de la Dobro Pole (15–18 septembrie 1918), ajungând câteva săptămâni mai târziu la București, unde a participat la defilarea triumfală a Armatei Franceze pe Calea Victoriei în 1 decembrie 1918.

Vercel a rămas pe teritoriul României până la sfârșitul anului 1919, timp în care a exercitat funcția de comisar raportor pe lângă consiliul de război al unei divizii, funcție echivalentă cu cea de judecător de instrucție, fiind însărcinat cu anchetarea delictelor comise de militarii francezi, a luat parte la luptele împotriva bolșevicilor în Basarabia și a fost apoi ofițer de legătură între comandamentele armatelor aliate. A fost decorat cu Crucea de Război franceză și cu Crucea Comemorativă a Războiului 1916–1918.

Scriere și publicare

Cât timp a locuit în capitala României, în lunile de după încheierea armistițiului, Vercel a străbătut orașul pe jos și a notat date, nume, adrese, cuvinte românești și impresii de călătorie în carnetele în care a consemnat întâmplări de război cu scopul de a-și reconstitui ulterior propria experiență militară. Însemnările au devenit tot mai ilizibile odată cu trecerea timpului, iar unele cuvinte românești au fost transcrise eronat în cărțile publicate ulterior. Roger Vercel a scris trei romane inspirate din amintirile sale de pe frontul răsăritean: Notre père Trajan (1930), Capitaine Conan (1934) și Léna (1936), care alcătuiesc o trilogie balcanică.

Un rol important în scrierea acestei cărți l-a avut avocatul, scriitorul și omul de presă Jean des Cognets (1883–1961), directorul ziarului L'Ouest-Éclair din Rennes, la care a colaborat mult timp Roger Vercel.

Romanul a fost publicat în octombrie 1934 de către Éditions Albin Michel din Paris, într-un volum de 255 de pagini, care a fost tipărit de imprimeria Presses de Louis Bellenand et Fils din Fontenay-aux-Roses. Textul operei literare este precedat de următoarea dedicație: „À Jean des Cognets, ce livre qui lui doit tant”, tradusă astfel în limba română: „Lui Jean des Cognets această carte care-i datorează atât de mult”.

În 10 decembrie 1934 Academia Goncourt a decernat romanului Căpitanul Conan prestigiosul premiu Goncourt pe anul 1934. Alegerea cărții câștigătoare a avut loc încă din primul tur de vot, când 7 voturi (din 10) au fost în favoarea romanului Căpitanul Conan, față de 2 voturi acordate romanului Le Soupçon de Hubert de Lagarde și un vot acordat romanului À sa lumière de Ignace Legrand. Cartea a fost publicată apoi într-un tiraj de 198.000 de exemplare, fiind tradusă în multe limbi străine.

Receptare publică în România

Romanul a fost prezentat de generalul Radu R. Rosetti în ședința ordinară din 14 decembrie 1934 a Academiei Române, prezidată de Ludovic Mrazec. Apariția traducerii în limba română a romanului în 1935 a fost semnalată în presa românească a vremii, fiind publicate recenzii în revistele Pagini literare din Turda (15 mai 1935, cronică semnată de Romulus Demetrescu), Blajul (mai 1935), Atheneum, Cruciada românismului și Convorbiri literare. Căpitanul Conan a înregistrat un succes de librărie în România care s-a datorat în mare parte premiului Goncourt pe care-l obținuse.

În ciuda bunei sale primiri făcute de cititorii români, au existat și unele opinii critice aspre la adresa autorului, învinuit că ar fi prezentat cu ignoranță și superficialitate o imagine falsă a României și că ar fi denigrat poporul român. Criticile au vizat mai mult romanul anterior al lui Vercel, Notre père Trajan (1930), despre care Basil Munteanu scria într-un articol publicat pe 3 august 1935 în revista L'Europe Centrale că „echivalează cu o acțiune rea” deoarece zugrăvește o imagine fantezistă a României. Notre père Trajan prezintă impresiile despre România ale unui ofițer francez din Armata Franceză din Orient aflat acolo în iarna anului 1918 și primăvara anului 1919. Textul romanului conține numeroase cuvinte românești scrise greșit, expresii românești cu înțelesuri deformate, precum și observații ignorante sau chiar răuvoitoare cu privire la moravurile românești. Astfel, româncele sunt prezentate ca femei de moravuri ușoare, care-i seduc pe militarii francezi, în timp ce bărbații români speculează aceste situații pentru a obține avantaje materiale. Această percepție distorsionată a moravurilor poporului român este evidențiată de un ofițer francez chiar în finalul romanului atunci când recunoaște că românii i-au primit cu brațele deschise pe militarii aliați și i-au jelit sincer pe cei căzuți pentru apărarea pământului țării.

Într-un interviu publicat pe 25 decembrie 1934 în ziarul Curentul, Roger Vercel a afirmat că are o simpatie pentru români, o afirmație pe care Basil Munteanu a catalogat-o ca „declarația diplomatică a unui proaspăt laureat al premiului Goncourt” care nu poate compensa imaginile tendențioase și nerespectuoase promovate în cărțile scriitorului francez. Traducerea romanului Căpitanul Conan dovedea în opinia profesorului clujean Ion Chinezu, redactorul revistei Gând românesc, „imensa dezordine ce domnește în viața noastră literară”, fiind un gest de politețe „nelalocul ei” față de un autor care a denigrat din ignoranță România și poporul român.

Romanul Căpitanul Conan, ce are acțiunea petrecută în mare parte pe teritoriul României, prezintă, de asemenea, unele întâmplări care nu măgulesc orgoliul românilor, dar autorul păstrează o notă realistă până la capăt, dezvăluindu-și impresiile așa cum le-a simțit un om cu mintea tulburată de cei patru ani de război, cum remarcaseră deja frații Jérôme și Jean Tharaud, care au prefațat romanul Notre père Trajan. Aflați în plină iarnă într-o țară devastată de război, militarii francezi observă în primul rând ceea ce îi impresionează vizual la prima vedere: mizeria, sărăcia și prostituția, efecte ale conflictului militar, ocupației inamice și penuriei de bunuri. Străzile sunt prost pavate, magazinele sunt aproape goale, dar localnicii par prietenoși.

Spre deosebire de romanul anterior al lui Vercel, Căpitanul Conan conține puține judecăți cu privire la români, „destul de inofensive”, căci autorul este concentrat mai mult pe cazul pe care-l analizează. Militarii francezi nu au nici timpul și nici cheful de a mai observa orașul și țara în care au ajuns, distrași de escapadele în cluburile de noapte și de propriile nemulțumiri că sunt nevoiți să rămână mobilizați, deși fusese semnat armistițiul. Reducerea ponderii judecăților cu privire la români în acest roman ar putea fi cauzată, în opinia lui Basil Munteanu, de înțelegerea scriitorului că i-a prezentat într-un mod ofensator pe foștii săi „aliați” în romanul anterior.

Analiză literară

Participant activ la luptele din Primul Război Mondial, scriitorul francez Roger Vercel (1894–1957), pe numele real Roger Delphin Auguste Crétin, a publicat trei romane inspirate din amintirile sale de pe frontul răsăritean: Notre père Trajan (1930), Capitaine Conan (1934) și Léna (1936), care alcătuiesc o trilogie balcanică.

Tema romanului

Stilul narativ al lui Roger Vercel a fost asemănat cu cel al lui Claude Farrère.

Romanul său cel mai cunoscut, Căpitanul Conan, narează întâmplările trăite de militarii Armatei Franceze din Orient după semnarea Armistițiului de la Compiègne (1918) pe teritoriile României și Bulgariei. Autorul prezintă, prin intermediul locotenentului Norbert (alter ego-ul său), propriile sale impresii cu privire la război, la viața socială și moravurile populației de pe teritoriile străbătute și la comportamentul militarilor francezi nevoiți să se adapteze perioadei de pace după patru ani în care au trăit sub amenințarea morții.

Întâmplările desfășurate pe frontul oriental continuă tradiția romanului francez din secolul al XIX-lea, amintind prin modul lor de narare, potrivit jurnalistului francez Jean Prévost, de stilul aventuros-exotic al romanelor lui Claude Farrère. În centrul evenimentelor se află ofițerul francez Conan, personajul titular, pentru care războiul a devenit sensul vieții sale încât nu se mai poate adapta normelor sociale din perioada de pace. El reprezintă o variantă nouă a personajului mereu nemulțumit (denumit în limba franceză „grognard”), tip binecunoscut în literatura franceză.

În acest roman autorul surprinde psihologia unui grup aparte, reprezentat de Conan: a războinicului prin excelență, al cărui suflet a căpătat o conformație specială, tipică vremurilor cavalerești, ceea ce-l împinge permanent către săvârșirea actelor de eroism. Spre deosebire de marea majoritate a militarilor care detestă războiul și sunt dezgustați de caracterul lui sângeros, ascunzându-se în tranșee și fiind preocupați doar să supraviețuiască, ostașii din detașamentul de cercetare condus de Conan și-au descoperit adevărata vocație: lupta și preferă să simtă emoțiile primejdiei în incursiunile în care s-au oferit voluntari. Extrem de utili în vreme de război, acești soldați întâmpina dificultăți în procesul de adaptare la legile civile restrictive din perioada de pace și intră permanent în conflict cu autoritatea.

Militari francezi în munții Macedoniei (1916), pe stâncile din apropierea orașului Gevgelija.

Războiul i-a trezit lui Conan, un vânzător de mărunțișuri într-un magazin de mercerie din Bretania, instinctul ancestral al vânătorului care-și studiază, urmărește și atacă prada, întreținut cu febrilitate de pericolul la care se expune. Dacă în luptă este dur și necruțător, el devine în viața de zi cu zi un om prietenos, devotat și vesel, arătând înțelegere pentru slăbiciunea omenească. Autorul construiește, în atmosfera sumbră a războiului, portretul pitoresc al unui erou veritabil cu un destin trist.

Gândindu-se la apropiata demobilizare, Conan își exprimă furios nemulțumirea că societatea nu va reuși să-i reintegreze pe combatanții care au dus greul războiului: „Zi-mi și mie ce-o să se aleagă de băieții care nu se pricep decât la bătaie și care s-au mai și prins de treaba asta? Că sunt și din ăștia!... Nu mulți, dar sunt...”, pentru ca aproape imediat să adauge: „Să ne închipuim că or fi vreunii destul de cinstiți încât să recunoască în sinea lor nu că duc dorul războiului, ci că numai atunci au simțit că trăiesc cu adevărat... Ar trebui să se rușineze ca de-un șancru. Și totuși nu ei au cerut să meargă la război!... Iar cu toată provizia de curaj pe care au adunat-o n-or să mai aibă ce face. O să-i sufoce. Or să moară de congestie...”. Așa se va întâmpla inclusiv cu eroul romanului, care va deveni în perioada de pace „un grăsan cu mutră de samsar, cu obrazul puhav, îngălbenit de ciroză, cu pleoapele buhăite și grele, cu mai multe guși care i se revărsau peste guler”.

Stil literar

Nararea întâmplărilor la persoana I, prezentarea permanentă a impresiilor naratorului și numărul mic de personaje implicate efectiv aseamănă romanul Căpitanul Conan cu o scriere memorialistică referitoare la război. Nu există un fir narativ unitar, ci mai multe crâmpeie de amintiri legate între ele de prezența figurii halucinante a căpitanului Conan. Prin intermediul unor descrieri sumare, dar destul de precise, este recreat cadrul geografic în care au loc întâmplările relatate.

Autorul folosește un stil narativ simplu, dezvăluind cronologic faptele cu o naturalețe neforțată. Se constată o lipsă de interes a scriitorului pentru explorarea profundă a psihologiei personajelor, în contrast cu tendințele literare ale epocii interbelice; de altfel, Roger Vercel a declarat în mai multe rânduri în interviurile acordate presei că detestă subtilitatea narativă și că nu i-ar plăcea să fie considerat un autor cu un stil abstract și greu de pătruns. Exprimarea este predominant orală cu fraze scurte, dialoguri concise, interogații și exclamații, fiind adăugate, în scopul păstrării autenticității și naturaleței întâmplărilor relatate, numeroase cuvinte din jargonul cazon, amestecate cu expresii din argoul soldaților francezi.

Aprecieri critice

Laureat cu Premiul Goncourt, Căpitanul Conan a provocat opinii contradictorii ale criticilor cu privire la valoarea sa literară. În timp ce unii critici literari l-au elogiat, lăudând autenticitatea întâmplărilor relatate și prezentarea traumelor social-morale produse de război asupra combatanților, alți critici literari au considerat că este doar o lucrare memorialistică lipsită de calități literare.

Criticul literar român Romulus Demetrescu a afirmat că scrierea lui Roger Vercel se aseamănă mult cu amintirile de război și nu merită numele de roman deoarece îi lipsește o acțiune clar definită. În opinia lui, cartea se citește greu din cauza jargonului militar și nu i-ar fi interesat pe cititorii francezi decât prin evocarea unor amintiri de război petrecute într-un spațiu exotic. Concluzionând, Căpitanul Conan i se părea o operă literară mult mai slabă decât Condiția umană a lui André Malraux, care fusese premiată de Academia Goncourt cu un an mai înainte. Jurnalistul american Stanley Young scria într-un articol publicat pe 17 noiembrie 1935 în The New York Times că nu poate înțelege motivul acordării premiului Goncourt unui roman despre un soldat breton violent, „un aventurier perfect de proporții epice”.

Alți cronicari români au avut opinii contrare. Astfel, publicistul Mircea Richard Negru scria în ziarul Adevĕrul că romanul are, în ciuda aspectului său memorialistic, „un dar de a cuceri, de a reține interesul cetitorului de la un capăt la celălalt” deoarece expune un tablou „colorat și plin de viață” în care personajele se mișcă natural. Această opinie a împărtășit-o și eruditul Dionisie Popa, preot greco-catolic și profesor de limba și literatura română la Blaj, care afirma că valoarea operei constă în evocarea „cu o naturaleță impresionantă” a perioadei războiului, stârnind interesul cititorilor cu privire la dificultățile de adaptare ale foștilor combatanți.

Autor al unei cronici foarte aspre cu privire la tendențiosul Notre père Trajan (1930), criticul și istoricul literar româno-francez Basil Munteanu a considerat Căpitanul Conan drept un roman excelent, mult diferit de cel anterior, care a confirmat într-un mod strălucit talentul lui Roger Vercel.

Traduceri

Traduceri în limba română

Coperta primei ediții în limba română a romanului, publicată în 1935.

Prima traducere în limba română a romanului a fost realizată de romancierul și dramaturgul Mihail Sebastian și publicată în 1935, sub titlul Căpitan Conan, de către Editura „Naționala-Ciornei” din București într-un volum de 264 de pagini. Cartea a fost tipărită de Tipografia „Caragiale” din București (str. Șelari nr. 4), fiind vândută la prețul de 60 lei. Mihail Sebastian avea un interes ridicat pentru cultura franceză: el a citit cu aviditate în adolescență poeziile lui Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé, Albert Samain și Francis Jammes, pe care le-a tradus mai târziu pentru a fi publicate în Universul literar (1928), și, la vârsta de 16 ani, chiar a plecat timp de câteva zile din orașul natal Brăila, fără știrea părinților, pentru a urmări spectacolele date la București de compania teatrală franceză a soților Georges și Ludmilla Pitoëff. Traducerea lui Mihail Sebastian a fost realizată probabil în grabă, iar Carmen Corbu, unul dintre cronicarii literari români de la începutul secolului al XXI-lea, care scria la revista Cultura, o considera „aproape ilizibilă”.

Romanul lui Vercel a fost tradus ulterior de Laurențiu Zoicaș (n. 1963), lector de literatură franceză și de teoria traducerii literare la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București, traducător ale unor scrieri de Honoré de Balzac, Vladimir Jankélévitch și Pierre Hadot, precum și autor al unui ghid de conversație româno-francez. Această traducere a fost publicată în 2014 de Editura Polirom din Iași sub titlul Căpitanul Conan, cu o postfață și notă biografică semnată de Frédéric Bonnor (lector străin la aceeași facultate), în cadrul Programului de sprijin pentru publicare Nicolae Iorga și cu susținerea Institutului Francez din România. În opinia aceluiași cronicar literar menționat mai sus „traducerea lui Laurențiu Zoicaș este incomparabil mai bună, ceea ce nu face însă romanul mult mai lizibil”, iar singurul element de interes al cărții pentru publicul român îl reprezintă doar desfășurarea întâmplărilor relatate de Roger Vercel în spațiul românesc.

Dat fiind faptul că numele unor locuri (străzi, localuri) sau persoane din România, precum și cuvinte scrise în limba română, erau transcrise într-o formă diferită de cea originară, Laurențiu Zoicaș a restabilit în traducerea sa ortografia unor cuvinte românești (de exemplu „trăiască” în loc de „triaska”), a încercat să corecteze numele unor străzi („Sultănica” în loc de „Santeanika”) sau persoane („Ștefănescu” în loc de „Stefanesco”, „Petrescu” în loc de „Petresco”, „Sartu” în loc de „Sartul”, „Joița” în loc de „Foïtza”) și a tradus unele cuvinte franceze inexistente în limba română prin echivalentul lor funcțional.

Traduceri în alte limbi

Romanul Căpitanul Conan a fost tradus în mai multe limbi străine:

• engleză (Captain Conan, Constable & Robinson, Londra, 1935; traducere de Warre Bradley Wells; reeditată în 1935 de Henry Holt & Co. din New York),
• germană (Capitaine Conan, Widerstands-Verlag, Berlin, 1935; traducere de Walter Hörstel; un fragment intitulat „Le Déserteur” a fost tradus de Arthur Schwinkowski și publicat în 1955 de editura Schöningh din Paderborn),
• maghiară (Conan ​kapitány, Pantheon Irodalmi Intézet, Budapesta, 1935; traducere de Andor Németh),
• portugheză (Capitão Conan, Livraria Popular de F. Franco, Lisabona, 1935; traducere de Agostinho Fortes),
• poloneză (Kapitan Conan, Wydawnictwo Nowoczesne, Varșovia, 1936; traducere de Helena Weissowa),
• cehă (Kapitán Conan, Nakladatelství a tiskárna Josef R. Vilímek, Praga, 1936; traducere de Jaroslav Jan Paulík),
• daneză (Kaptajn Conan, Hasselbalch, Copenhaga, 1941; traducere de Arne Stevns),
• neerlandeză (Kapitein Conan, Snoeck-Ducaju & Zoon, Gent, 1945),
• italiană (Capitan Conan, Arnoldo Mondadori Editore, Milano, 1948; traducere de Renzo Modesti) și
• spaniolă (El Capitán Conan, în vol. Los Premios Goncourt de novela, Tomo II, Plaza & Janés, Barcelona, 1964; o altă traducere a fost realizată de Aurora Ortiz de Zárate Aguirresarobe și publicată în 2004 sub titlul Capitán Conan de Inédita Ediciones din Barcelona).

Ecranizare

Romanul a fost ecranizat în 1996 de regizorul francez Bertrand Tavernier, după un scenariu scris în colaborare cu Jean Cosmos, într-un film omonim cu o durată de 130 de minute. Rolurile principale au fost interpretate de Philippe Torreton (Conan), Samuel Le Bihan (Norbert) și Bernard Le Coq (lt. de Scève). Filmările au fost realizate în mare parte pe teritoriul României în 1995, după ce, cu un mai înainte, regizorul Tavernier făcuse aici prospecții și selectase câțiva actori români, printre care Radu Duda, care a primit rolul inspectorului Ștefănescu.

Spre deosebire de roman, acțiunea filmului începe cu prezentarea luptelor purtate pe Frontul din Balcani cu câteva zile înainte de sfârșitul Primului Război Mondial, arătând incursiunile curajoase ale detașamentului condus de Conan în liniile inamice. Prin mesajul său antirăzboinic, Căpitanul Conan a fost comparat de critici cu filmul american Cărările gloriei (1957) al lui Stanley Kubrick.

Filmul Căpitanul Conan a obținut în 1997 două premii César: premiul pentru cel mai bun regizor (Bertrand Tavernier) și premiul pentru cel mai bun actor (Philippe Torreton) și a mai fost nominalizat și la alte premii prestigioase.

Expoziție

În anul 2014, când s-au aniversat 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, Arhivele Naționale ale României și Institutul Francez din România au organizat două expoziții: „România 1914 – 1916” și „Omagiu căpitanului Conan”, care au avut vernisajul în ziua de 15 mai, urmate de o conferință pe tema „Războiul din Orient în romanele lui Roger Vercel”, susținută de profesorul emerit Alain Vuillemin de la Université d'Artois. Expoziția „Omagiu căpitanului Conan” a fost organizată de Institutul Francez din România pentru a-i determina pe români să redescopere romanele Căpitanul Conan și Notre Père Trajan ale scriitorului francez Roger Vercel și a avut loc ulterior și în alte orașe: Constanța (3–17 octombrie 2014), Ploiești (noiembrie 2014), Iași (10–11 noiembrie 2014) și Chișinău (11 noiembrie – 13 decembrie 2015).

Bibliografie

• Frédéric Bonnor, „Roger Vercel, ofițer în Primul Război Mondial”, postfață la vol. Roger Vercel, Căpitanul Conan, Editura Polirom, Iași, 2014, pp. 245–251.
• Ion Chinezu, „Cărți și Reviste. Roger Vercel: «Capitain Conan»”, în Gând românesc, Cluj, anul III, nr. 7–8, iulie–august 1935, pp. 379–380.
• Romulus Demetrescu, „Roger Vercel: Capitaine Conan”, în Pagini literare, Turda, anul II, nr. 1, 15 mai 1935, pp. 50–51.
• fr B. Munteano, „Un roman français sur la Roumanie”, în revista L'Europe Centrale, anul X, nr. 31, 3 august 1935, pp. 491–492.
• Dis. [Dionis Popa], „Roger Vercel: Căpitan Conan”, în Blajul, anul II, nr. 5, mai 1935, pp. 290–292.
• Roger Vercel, Căpitanul Conan, Editura Polirom, Iași, 2014, traducere din limba franceză și note de Laurențiu Zoicaș, postfață și notă biografică de Frédéric Bonnor.
• L.Z. [Laurențiu Zoicaș], „Notă asupra traducerii”, în vol. Roger Vercel, Căpitanul Conan, Editura Polirom, Iași, 2014, pp. 5–7.

Lectură suplimentară

• Octav Gheorghiu, în Atheneum, Iași, anul I, nr. 1, ianuarie–februarie 1935, p. 133.
• Mircea Mateescu, în Cruciada românismului, anul I (1935), nr. 31, p. 5.
• Al. Robot, „Romanele lui Roger Vercel”, în Reporter, anul III (1935), nr. 59, p. 2.
• V. T., în Convorbiri literare, anul LXVIII (1935), p. 383.