BTR-50
| BTR-50 | |
BTR-50PK expus la muzeul Yad la-Shiryon din Israel. | |
| Tip | Transportor blindat pentru trupe |
|---|---|
| Loc de origine |  Uniunea Sovietică
|
| Istoric operațional | |
| În uz | 1954 - prezent |
| Folosit de | vezi Utilizatori |
| Războaie | vezi Utilizare în luptă |
| Istoric producție | |
| An proiectare | 1952 |
| An producție | 1954 - 1970 |
| Date generale (BTR-50PK) | |
| Greutate | 14.2 tone |
| Lungime | 7.08 m |
| Lățime | 3.14 m |
| Înălțime | 1.97 m |
| Echipaj | 2 (comandant și mecanic conductor) |
| Pasageri | până la 20 de soldați |
| Blindaj | 6-10 mm |
| Armament principal |
o mitralieră SGMB calibrul 7.62 mm (1250 de cartușe) |
| Motor | Model V-2, diesel, 6 cilindri în linie, răcire cu apă 240 cp la 1800 rpm |
| Putere specifică | 16.9 cp/t |
| Transmisie | manuală, 5+1 viteze |
| Suspensie | bare de torsiune |
| Gardă la sol | 0.37 m |
| Capacitate rezervor | 400 de litri |
| Autonomie | 400 km |
| Viteză maximă | 44 km/h (drumuri) 11 km/h (apă) |
Modifică text  |
|
BTR-50 (BTR fiind o abreviere de la Bronetransporter/Бронетранспортер, transportor blindat în limba rusă) este un transportor blindat pentru trupe, amfibiu, șenilat, de fabricație sovietică, care are la bază șasiul tancului ușor PT-76. BTR-50 a fost dezvoltat la începutul anilor 1950 și a intrat în producție în 1954. Prima sa apariție publică a fost parada militară de la Moscova din noiembrie 1957. Producția acestui model a încetat la sfârșitul anilor 1960, BTR-50 fiind fabricat în peste 6000 de exemplare. În 1990, Armata Roșie mai avea doar 21 de exemplare în dotare, majoritatea fiind înlocuite de mașinile de luptă a infanteriei BMP-1 și BMP-2. Armata Română a achiziționat modelul BTR-50PU (varianta punct de comandă) începând cu anul 1968. Un exemplar este expus în prezent la Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand I" din București.
Utilizatori
[modificare | modificare sursă]Următoarele țări încă foloseau transportorul blindat BTR-50 în anul 2010[1]:
Cuba - număr necunoscut de exemplare în dotare.
Croația - 16 vehicule
Bosnia și Herțegovina - cel puțin un vehicul.
Egipt - 500 OT-62/BTR-50 (majoritatea în rezervă).
Iran - un număr necunoscut de vehicule în dotare (270 livrate inițial de URSS[2]).
Libia - un număr necunoscut de exemplare în dotare (36 comandate în 1969; alte 60 de vehicule în 1977[2]).
Siria - un număr necunoscut de vehicule în dotare (150 comandate în 1966; alte 400 în 1973[2]).
Congo - 3 vehicule.
Guineea - 10 vehicule.
Somalia - un număr necunoscut de vehicule în dotare (30 achiziționate în 1971 din stocuri sovietice[2]).
Sudan - 20-30 de vehicule (50 de vehicule din stocuri sovietice cumpărate în 1968[2]).
Indonezia - 34 de vehicule BTR-50PK din stocurile Ucrainei (pentru armată) și 100 de vehicule BTR-50P (infanteria marină).
Coreea de Nord - un număr necunoscut de vehicule în dotare (50 comandate în 1966[2]).
Vietnam - un număr necunoscut de vehicule în dotare (400 donate din stocurile sovietice în 1969[2]).
Foști utilizatori
[modificare | modificare sursă]
Afganistan - 100 de vehicule comandate în 1963 din URSS și livrate între 1965-1966[2]; 560 achiziționate în 1979 din URSS și livrate între 1979-1988.[2]
Albania - retrase din uz.
Algeria - 130 comandate în anul 1977 din URSS și livrate între anii 1978-1979.[2]
Angola - 92 comandate în 1975 din stocurile URSS.[2]
Bulgaria - 700 comandate în 1959 și livrate între 1960 și 1963.[2] Retrase din uz.
Finlanda - 118 comandate în 1969 și livrate între 1969-1970.[2]
Ungaria - 150 comandate în 1959 și livrate anul următor.[2]
India - 200 comandate în 1977 și livrate în următorii doi ani.[2]
Liban - 20, donate de către Israel.[2]
Liberia - 8 vândute de către România.[2]
Nicaragua - 1 vehicul de comandă.[2]
Peru - 10 comandate în 1976.[2]
România - retrase din uz în anii 1990.
Uniunea Sovietică/
Rusia
Serbia - din stocurile fostei armate iugoslave. Retrase din uz.
Slovenia - din stocurile fostei armate iugoslave. Retrase din uz.
Ucraina - stocurile fostei armatei sovietice. Retrase din uz.
Germania de Est/
Germania - 200 comandate în 1958 și livrate între 1959 și 1962.[2]
Irak - 250 de vehicule comandate din URSS în 1968 și livrate între anii 1969 and 1973.[2]
Israel - exemplare capturate, retrase din uz în 2002.
Iugoslavia - predate statelor succesoare. 120 cumpărate în 1964.[2]
Yemenul de Sud - 100 achiziționate în 1972 din stocuri sovietice.[2]
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]Bibliografie
[modificare | modificare sursă]
- en Christopher F. Foss, Armour & Artillery 2005/2006 (Jane's Armour & Artillery), Jane's Information Group, ISBN 071062686X
- en O'Malley, T. J., Hutchins, Ray (). Fighting Vehicles: Armoured Personnel Carriers & Infantry Fighting Vehicles. Greenhill Books. ISBN 1853672114.
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||