Bharatanatyam

Bharatanatyam sau bharatnatyam (în tamilă பரதநாட்டியம், în sanscrită भरतनाट्यम, transliterat: Bhāratanāṭyam, dans indian) este unul dintre cele opt stiluri de dans clasic din India. Rădăcinile sale se află în cultura templului din India de Sud și sunt înregistrate în cartea lui Bharata Muni Natya Shastra. Dansurile exprimă teme religioase din India de Sud și idei spirituale, în special despre shivaism și în general despre hinduism.^[1]^[2]^[3]

Bharatanatyam conține diferite tipuri de bani. Bani, sau „tradiție”, este un termen folosit pentru a descrie tehnica de dans și stilul specific unui guru sau școală, numit adesea după satul guru-ului. Stilul Bharatanatyam este remarcat pentru torsul fix, picioarele îndoite și genunchii flexați (Araimandi) combinate cu lucrul cu picioarele și un vocabular al limbajului semnelor bazat pe gesturile mâinilor, ochilor și mușchilor feței.^[4] Dansul este acompaniat de muzică și un cântăreț și de obicei guru-ul dansatorului este prezent ca nattuvanar sau dirijor al spectacolului și al artei. Repertoriul de performanță al lui Bharatanatyam, ca și alte dansuri clasice, include nrita (dans pur), nritya (dans expresiv solo) și natya (dans dramatic de grup).^[5]^[6]

Istoric

Bharatanatyam s-a dezvoltat în Tamil Nadu și este în mod deosebit încă și astăzi cultivat acolo. Dansul Bharatanatyam de astăzi s-a dezvoltat din dansul templului sadir sau dasi attam, așa cum a fost numit inițial stilul de dans. Datorită descendenților devadasi (danatorii din templu) și nattuvanara (maeștri de dans, profesori), precum și unor personalități remarcabile ale vieții culturale din India de Sud, acest stil de dans poate fi învățat și interpretat astăzi în întreaga lume.

Formatul dansului de scenă Bharatanatyam de astăzi datează din timpul domniei lui Maharaja Sarfoji II. Patru muzicieni celebri care au creat repertoriul de dans clasic de astăzi au lucrat la curtea sa și sunt cunoscuți sub numele de Cvartetul Tanjore. Se numește repertoriul Alarippu-Tillna. Rădăcinile reale ale dansului sunt mult mai vechi și teoretic pot fi găsite în Natya Shastra.

Shiva în Karnataka (sec. VII)

Dans bharatanatyam

Dansul a ajutat la inspirarea muzicienilor, poeților, pictorilor, cântăreților și sculptorilor din istoria Indiei.^[7]

Un exemplu faimos de sculptură ilustrativă se află în poarta de sud a templului Chidambaram (cca. secolul al XII-lea) dedicat zeului hindus Shiva, unde sunt sculptate în piatră 108 ipostaze, descrise ca dansul karana în Natya Shastra.^[8]^[9]

Bharatanatyam împărtășește ipostazele de dans ale multor sculpturi antice Shiva din templele hinduse. Peștera I-a din templele din peștera Badami, datată în secolul al VII-lea,^[10] îl înfățișează pe Shiva care dansează Tandava ca Nataraja.^[11]^[12]^[13] Imaginea, de 1,5 m înălțime, are 18 brațe într-o formă care exprimă pozițiile de dans aranjate într-un model geometric.^[13] Brațele lui Shiva exprimă mudra (gesturi simbolice ale mâinii),^[14] care sunt folosite în Bharatanatyam.^[15]

În film

O mișcare în Bharatanatyam a lui Rama Vaidyanathan la Muzeul Guimet, Paris (2009).

1962 Senthamarai (transiterat: Lotusul roșu), regia A. Bhimsingh, în limba tamilă
1968 Thillana Mohanambal (Regina dansului Mohanambal), regia A. P. Nagarajan, în limba tamilă
1975 Paattum Bharathamum (Cântec și dans), în limba tamilă
1983 Sagara Sangamam (Confluența cu oceanul), regia K. Viswanath, în limba telugu
1985 Mayuri (Păunul), regia Singeetam Srinivasa Rao, în limba telugu
1993 Manichitrathazhu (Lacătul ornat), regia Fazil, în limba malayalam
2007 Sringaram (Sringaram: Dance of Love), regia Sharada Ramanathan, în limba tamilă
1992 Kamaladalam (transl. Lotus petal), regia Sibi Malayil, în limba malayalam
2000 Kochu Kochu Santhoshangal, regia Sathyan Anthikad, în limba malayalam

Note

^ en Bharata-natyam Encyclopædia Britannica. 2007, accesat la 12 iulie 2023
^ en Richard Schechner (2010). Between Theater and Anthropology. University of Pennsylvania Press. pp. 65–66. ISBN 978-0-8122-0092-8. , accesat la 12 iulie 2023
^ en T Balasaraswati (1976), Bharata Natyam, NCPA Quarterly Journal, Volume 4, Issue 4, pages 1-8
^ en James G. Lochtefeld (2002). The Illustrated Encyclopedia of Hinduism: A-M. The Rosen Publishing Group. pp. 103–104. ISBN 978-0-8239-3179-8.
^ Peter J. Claus; Sarah Diamond; Margaret Ann Mills (2003). South Asian Folklore: An Encyclopedia. Routledge. p. 136. ISBN 978-0-415-93919-5. , accesat la 12 iulie 2023
^ Kavitha Jayakrishnan (2011), Dancing Architecture: the parallel evolution of Bharatanātyam and South Indian Architecture, MA Thesis, Awarded by University of Waterloo, Canada, page 25, accesat la 12 iulie 2023
^ en Allen G. Noble; Ashok K. Dutt (1982). India: Cultural Patterns and Processes. Westview Press. p. 160. ISBN 978-0-86531-237-1.
^ Eugenio Barba; Nicola Savarese (2011). A Dictionary of Theatre Anthropology: The Secret Art of the Performer. Routledge. p. 208. ISBN 978-1-135-17634-1.
^ Peter Fletcher; Laurence Picken (2004). World Musics in Context: A Comprehensive Survey of the World's Major Musical Cultures. Oxford University Press. p. 262. ISBN 978-0-19-517507-3.
^ JC Harle (1972), Aspects of Indian Art, BRILL Academic, ISBN: 978-90-04-03625-3, page 68
^ Michell 2014, p. 37–38.
^ Fergusson 1880, p. 414.
^ ^a ^b Alice Boner (1990), Principles of Composition in Hindu Sculpture: Cave Temple Period, Motilal Banarsidass, ISBN: 978-81-208-0705-1, pages 89–95, 115–124, 174–184
^ Fred Kleiner (2009), Gardner's Art through the Ages: Non-Western Perspectives, Wadsworth Publishing, ISBN: 978-0-495-57367-8, page 21
^ Kavitha Jayakrishnan (2011), Dancing Architecture: the parallel evolution of Bharatanātyam and South Indian Architecture, MA Thesis, Awarded by University of Waterloo, Canada, pages 21-27, 46

Legături externe

Materiale media legate de Bharatanatyam la Wikimedia Commons

[britannicabn-1] Bharata-natyam Encyclopædia Britannica. 2007, accesat la 12 iulie 2023

[Schechner65-2] Richard Schechner (2010). Between Theater and Anthropology. University of Pennsylvania Press. pp. 65–66. ISBN 978-0-8122-0092-8. , accesat la 12 iulie 2023

[3] T Balasaraswati (1976), Bharata Natyam, NCPA Quarterly Journal, Volume 4, Issue 4, pages 1-8

[Lochtefeld2002p103-4] James G. Lochtefeld (2002). The Illustrated Encyclopedia of Hinduism: A-M. The Rosen Publishing Group. pp. 103–104. ISBN 978-0-8239-3179-8.

[Claus2003p136-5] Peter J. Claus; Sarah Diamond; Margaret Ann Mills (2003). South Asian Folklore: An Encyclopedia. Routledge. p. 136. ISBN 978-0-415-93919-5. , accesat la 12 iulie 2023

[kjayakrishnan25-6] Kavitha Jayakrishnan (2011), Dancing Architecture: the parallel evolution of Bharatanātyam and South Indian Architecture, MA Thesis, Awarded by University of Waterloo, Canada, page 25, accesat la 12 iulie 2023

[7] Allen G. Noble; Ashok K. Dutt (1982). India: Cultural Patterns and Processes. Westview Press. p. 160. ISBN 978-0-86531-237-1.

[8] Eugenio Barba; Nicola Savarese (2011). A Dictionary of Theatre Anthropology: The Secret Art of the Performer. Routledge. p. 208. ISBN 978-1-135-17634-1.

[9] Peter Fletcher; Laurence Picken (2004). World Musics in Context: A Comprehensive Survey of the World's Major Musical Cultures. Oxford University Press. p. 262. ISBN 978-0-19-517507-3.

[jcharle-10] JC Harle (1972), Aspects of Indian Art, BRILL Academic, ISBN: 978-90-04-03625-3, page 68

[FOOTNOTEMichell201437–38-11] Michell 2014, p. 37–38.

[FOOTNOTEFergusson1880414-12] Fergusson 1880, p. 414.

[aliceboner-13] Alice Boner (1990), Principles of Composition in Hindu Sculpture: Cave Temple Period, Motilal Banarsidass, ISBN: 978-81-208-0705-1, pages 89–95, 115–124, 174–184

[14] Fred Kleiner (2009), Gardner's Art through the Ages: Non-Western Perspectives, Wadsworth Publishing, ISBN: 978-0-495-57367-8, page 21

[15] Kavitha Jayakrishnan (2011), Dancing Architecture: the parallel evolution of Bharatanātyam and South Indian Architecture, MA Thesis, Awarded by University of Waterloo, Canada, pages 21-27, 46

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]