Sari la conținut

Prințesa Patricia de Connaught

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Prințesa Patricia

Prințesa Patricia, fotografie de W & D Downey
Date personale
Nume la naștereVictoria Patricia Helena Elizabeth
Născută17 martie 1886(1886-03-17)
Palatul Buckingham, Londra
Decedată (87 de ani)
Windlesham, Surrey
ÎnmormântatăFrogmore, Londra
PărințiArthur, Duce de Connaught și Strathearn
Prințesa Luise Margarete a Prusiei
Frați și suroriPrințesa Margaret de Connaught
Prințul Arthur de Connaught Modificați la Wikidata
Căsătorită cuSir Alexander Ramsay
CopiiAlexander Ramsay de Mar
Cetățenie Regatul Unit
 Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei Modificați la Wikidata
Ocupațiepictoriță
aristocrat Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba engleză Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriprințesă britanică[*] ()
lady[*][[lady (title held by aristocratic or noble women)|​]] (din )
Familie nobiliarăCasa de Windsor
Casa de Saxa-Coburg și Gotha
Semnătură

Prințesa Patricia de Connaught (Victoria Patricia Helena Elizabeth; mai târziu Lady Patricia Ramsay; 17 martie 188612 ianuarie 1974) a fost membră a familiei regale britanice, nepoată a reginei Victoria. Prin căsătoria cu Alexander Ramsay a renunțat la titlurile ei.

Prințesa Patricia — "Patsy" pentru familie și prieteni — s-a născut la 17 martie 1886 (în ziua de Sfântul Patrick) la Palatul Buckingham din Londra. Tatăl ei a fost Arthur, Duce de Connaught și Strathearn, al treilea fiu al reginei Victoria și al Prințului Albert de Saxa-Coburg-Gotha. Mama ei a fost Prințesa Luise Margarete a Prusiei. A avut doi frați mai mari: Prințul Arthur de Connaught și Prințesa Margaret de Connaught, mai târziu Prințesă Moștenitoare a Suediei. A fost botezată Victoria Patricia Helena Elizabeth la Bagshot Park la 1 mai 1886 iar nașii ei au fost: Regina Victoria (bunica paternă); Ducele de Saxa-Coburg și Gotha; Marea Ducesă de Oldenburg (mătușa maternă); Prințul Wilhelm al Prusiei (vărul ei); Prințesa Helena de Schleswig-Holstein (mătușa paternă) și Prințul Albert al Prusiei.[1] A fost numită Victoria după regina Victoria; Patricia, după Sfântul Patrick și Helena, în onoarea surorii tatălui ei.

Prințesa Patricia a călătorit mult în primii ani ai vieții. Tatăl ei, Ducele de Connaught, a avut post militar în India și tânăra prințesă a petrecut doi ani acolo. În 1911, Ducele a fost numit guvernator general al Canadei. Prințesa Patricia și-a însoțit părinții în Canada și ea a devenit populară acolo.

Prințesa Patricia la vârsta de 26 de ani.

Chestiunea căsătoriei Patriciei a fost un subiect fierbinte de conversație în timpurile eduardiene. Au existat zvonuri că printre pețitori ar fi mai mulți prinți străini inclusiv Alfonso al XIII-lea al Spaniei, viitorul rege al Portugaliei, Marele Duce de Mecklenburg-Strelitz.[2] și Marele Duce Mihail al Rusiei, fratele mai mic al Țarului Nicolae al II-lea.

În cele din urmă, Patricia a ales un om de rând, mai degrabă decât un soț de sânge regal. S-a căsătorit cu comandantul naval (mai târziu amiralul) Hon. Alexander Ramsay (29 mai 1881 – 8 octombrie 1972), unul dintre consilierii tatălui ei și al treilea fiu al Contelui de Dalhousie. Nunta a avut loc la Westminster Abbey la 27 februarie 1919.

În ziua nunții ei, Patricia Prințesă de Connaught a renunțat voluntar la titlurile ei și și-a asumat titlul de Lady Patricia Ramsay.

Alexander Ramsay și Lady Patricia Ramsay au avut un singur copil:

  • Alexander Ramsay de Mar (21 decembrie 1919 – 20 decembrie 2000); s-a căsătorit în 1956 cu Flora Fraser, a 21-a Lady Saltoun; au avut copii.

A murit la Ribsden Holt, Windlesham, Surrey înainte de aniversarea a 88 de ani și cu un an și jumătate după soțul ei. În momentul decesului ei, ea a fost cea mai mică din cele două nepoate ale reginei Victoria; cealaltă nepoată era Prințesa Alice care a trăit până la vârsta de 97 de ani.

Arbore genealogic

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „Yvonne's Royalty Home Page — Royal Christenings”. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |arhivat= ignorat (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |urlarhivă= și |archive-url= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |deadurl= și |dead-url= (ajutor)
  2. ^ „PRINCESS PAT" ENGAGED?; Grand Duke of Mecklenburg-Strelitz Said to be Her Fiance”. New York Times. . p. 4.