Umberto al II-lea al Italiei

Date personale
Umberto al II-lea

Nume la naștere	Umberto Nicola Tommaso Giovanni Maria
Poreclă	Re di Maggio
Născut	15 septembrie 1904(1904-09-15) Racconigi, Italia
Decedat	18 martie 1983 (78 de ani) Geneva, Elveția
Înmormântat	abbaye d'Hautecombe[*]
Părinți	Victor Emanuel al III-lea al Italiei Elena de Muntenegru
Frați și surori	Giovanna a Italiei Prințesa Mafalda de Savoia Maria Francesca de Savoia Iolanda Margherita di Savoia[*]
Căsătorit cu	Marie José a Belgiei
Copii	Prințesa Maria Pia Victor Emmanuel, Prinț de Neapole Prințesa Maria Gabriella Prințesa Maria Beatrice
Cetățenie	Regatul Italiei (15 septembrie 1904–18 iunie 1946)
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	militar monarh politician suveran[*]
Limbi vorbite	limba italiană
Apartenență nobiliară
Titluri	rege[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Imn regal	Marcia Reale
Rege al Italiei
Domnie	9 mai 1946 - 12 iunie 1946
Încoronare	9 mai 1946
Predecesor	Victor Emanuel al III-lea
Succesor	Monarhie abolită Alcide De Gasperi ca șef de stat temporar
Semnătură

Modifică date / text

Umberto al II-lea (Umberto Nicola Tommaso Giovanni Maria), (n. 15 septembrie 1904, Racconigi, Piemont, Italia – d. 18 martie 1983, Geneva, Geneva, Elveția) a fost ultimul rege al Italiei.

Biografie

Umberto s-a născut la Racconigi, în Piemont, Italia. A fost al treilea copil și singurul fiu al regelui Victor Emanuel al III-lea al Italiei și a Prințesei Elena de Muntenegru. A fost ultimul rege al Italiei și a domnit cu puțin peste o lună de la 9 mai 1946 la 12 iunie 1946. La naștere a primit titlul de Prinț de Piemont, titlu pe care l-a deținut până la ascensiunea sa pe tron.

Prințul a fost educat pentru o carieră militară și în timp a devenit comandant șef al armatei de nord, apoi al armatei de sud. Totuși, rolul său a fost aproape formal, de facto comanda aparținea lui Benito Mussolini. O încercare de asasinat a avut loc asupra prințului la Bruxelles la 24 octombrie 1929, ziua anunțului logodnei sale cu Prințesa Marie José. Prințul depunea o coroană la Mormântul necunoscut al soldatului belgian când Fernando de Rosa a tras un singur foc care l-a ratat pe prinț. De Rosa a fost arestat iar sub interogatoriu a pretins că este membru al Internaționala a Doua.

Umberto s-a ținut departe de politica activă până când în sfârșit a fost numit general locotenent al regatului. Într-un singur caz, când era în Germania pentru o nuntă regală, el a făcut o excepție: Adolf Hitler i-a cerut o întâlnire. Această acțiune a fost considerată nepotrivită în situația internațională iar Umberto a devenit și mai riguros în a exclude evenimentele politice.

La 29 octombrie 1942, Umberto a devenit mareșal al Italiei (Maresciallo d'Italia).

În 1943, Prințesa Maria José, fiica regelui Albert I al Belgiei s-a implicat într-o încercare nereușită de a trata o pace separată între Italia și Statele Unite iar interlocutorul ei de la Vatican a fost Monsignor Giovanni Battista Montini, un diplomat care mai târziu va deveni Papa Paul al VI-lea. După eșecul încercării ei (nu i-a întâlnit niciodată pe agenții americani), ea a fost trimisă cu copii la Sarre, în Valea Aosta, și a fost izolată de viața politică a Casei Regale.

După răsturnarea lui Benito Mussolini în 1944, regele Victor Emmanuel a predat funcțiile sale constituționale lui Umberto, care a fost făcut general-locotenent al regatului.

Rege al Italiei

La 9 mai 1946, tatăl său în vârstă de 77 de ani a abdicat în favoarea lui Umberto și a părăsit Italia pentru Egipt. La 9 mai, la vârsta de 41 de ani Umberto de Savoia a devenit rege al Italiei sub numele de Umberto al II-lea.

La 23 de zile de la ascensiunea sa pe tron, la 2 iunie 1946, italienii s-au pronunțat în cadrul unui referendum în procent de 54% din voturi în favoarea republicii. La 13 iunie, regele Umberto al II-lea a părăsit tronul, fără să abdice și a plecat în exil părăsind Italia pentru totdeauna. Primul ministru Alcide de Gasperi și-a asumat rolul de șef al statului interimar.

Umberto a trăit timp de 37 de ani în exil, la Cascais în Portugalia. A călătorit mult în timpul exilului, a vizitat adesea Mexico vizitându-și fiica. Umbero a decedat la 18 martie 1983, la vârsta de 78 de ani la Geneva în Elveția.

Descendenții săi, Victor Emanuel de Savoia și Emanuel-Filiberto de Savoia, n-au primit autorizarea să revină în Italia decât în anul 2002 după 56 de ani de exil. Sub emoția provocată de decesul reginei Marie José, parlamentul italian a adoptat în 2002 o lege prin care se revizuiește constituția republicii italiene (a intrat în vigoare în noiembrie următor).

Căsătorie și copii

Umberto s-a căsătorit la Roma la 8 ianuarie 1930 cu Marie José a Belgiei (1906–2001), fiica regelui Albert I al Belgiei și a Elisabetei de Bavaria. Cuplu a avut patru copii:

Prințesa Maria Pia (n. 1934), căsătorită în 1955 (divorțată în 1967) cu prințul Alexandru al Iugoslaviei (n. 1924), recăsătorită în 2003 cu prințul Mihail de Bourbon-Parma (n. 1926).
Victor Emmanuel, Prinț de Neapole (n. 1937), prinț de Neapole, duce de Savoia și pretendent la tronul Italiei. După 11 ani de logodnă s-a căsătorit cu Marina Ricolfi-Doria cu care a avut un fiu, Emanuele Filiberto (n. 1972)
Prințesa Maria Gabriella (n. 1940), căsătorită în 1969 (separată în 1976, divorțată în 1990) cu Robert Zellinger de Balkany (n. 1931)
Prințesa Maria Beatrice (n. 1943), căsătorită în 1970 (separată în 1995) cu Luis Reyna Corvalán y Dillon (1939 - 1999)

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Umberto al II-lea al Italiei

Royal House of Italy Arhivat în 11 ianuarie 2008, la Wayback Machine.
Royal House of Belgium
Genealogy of recent members of the House of Savoy
a portrait of his
Website with Information on Italian Royal news stories

Vezi și